alexandru moga

ostrov este un film in care imaginarul regizorului uzeaza de elemente contradictorii pentru a spori efectul de singuratate de nebunie

de lipsa de masura

ostrov trimite spre noi un ecou scrasnit

fundalul este dramatic iar imaginea impecabila cadru cu cadru o imagine simbolista care se compune din elemente compozite ale unui cadraj clorotic

imaginile au aspectul unor tablouri performanta realizata numai de gianfranco corsi zeffirelli in al sau jesus of nazareth cu robert powell nici macar tarkovsky nu a reusit asa ceva

ostrov este un film poezie privitorul devine incet incet un sceptic amar
un sceptic obsedat de nuante si contradictii

regizorul e perfectionist prin natura sa prospectiva si introspectiva in acelasi timp

anticipativ si indecis pavel contempla durerile lumii si ale fiintei

contempla cu o lucida analiza abstract si idealist
un gigantic complex imagistic

cat despre referatul de mai sus sunt de parerea lui george vasilievici

da norman manea merita premiul nobel si daca o sa fie un roman care o sa obtina acest premiu fara nicio problema atunci sunt absolut sigur ca numele sau va fi norman manea

asa cum ar putea sa obtina si oscarul pentru scenariu sau alte distinctii onorante pentru noi toti romanii

cu background-ul lui nici nu are cum sa nu ajunga si laureat al acestui prestigios premiu

masca discursiva

&

critica transparenta a modelelor oniriste

&&

vitalism dur

din ce citesc eu pe aici reiese ca scena e ca o pagina alba gata sa fie scrisa

la dimensiunile ei
ale scenei desigur actorii creeaza si inventeaza in fiecare clipa

scena devine un loc al metaforei post-structualiste daca ne amintim post-structualismul a fost un amestec de euforie si deziluzii de carnaval si catastrofa

cat despre eseu - o caracteristica a eseurilor scrise de zung :) o reprezinta fara indoiala ironia fata de clisee si coborarea vertiginoasa inspre realul concret
ca pe o partie de ski in zell am see :)))))

intr-un fel dinamica tine cititorul pana la sfarsitul textului

lumea se reformuleaza in textele genei e o fuga fara de sfarsit dupa imagini si acumulari prin obiectualizare

am senzatia de avalansa cotropitoare fluida si chiar daca la prima vedere nu se observa gena foloseste din plin lirismul confesiv

una din caracteristicile definitori ale universului iuliei este un abis al descompunerii
e un spatiu spart mereu de o realitate cruda as putea zice fara sa gresesc prea mult ca vorbim de o continuare a neorealismului italian de la sfarsitul anilor \'50

angoasanta nu e structura textului ci spatiul inchis care sufoca cititorul prin lipsa reperelor prin lipsa sperantei

proza iuliei e un loc fara miza cu evidente rapeluri baroce si cu o constructie proiectata din interior fara reverii picturale

fara onirism.

poem sentimental
versurile silviei sunt personale cu imagini si ritm sustiunut

lasa mereu loc unui graunte de excentricitate

si concretete

nu cred ca silvia are nevoie de carjele lui nichita dar sunt cate unii care numai asta au in cap nichita nichita nichita asa o isterie ma rog poema imi place mult :)

îmi place să stau la discuții cu oamenii care au mintea deschisă
din nefericire sunt într-o postura umilitoare din care nu am dreptul
să-mi
spun parerile.
ispășesc niște păcate. sunt într-un soi de purgatoriu.

aștept cele două variante. iad. rai. rai. iad. whatever.

întotdeauna, conform principiului de incertitudine
al lui Werner Karl Heisenberg,
există o șansă 50% / 50% ca un comentariu de-al meu să dispară în neant.
e unul care a disparut chiar acum o ora desi era ontopic.
nici comentariul ăsta nu sunt convins că o să fie aprobat,
dar, mă rog, eu sunt o persoană care crede în justiție.
cel puțin în cea divină.

de fapt vroiam să te întreb la modul cel mai serios cu putință cum se
poate să nu-l cunoști pe El Comandante?
nu vorbesc despre politică, ci despre poezia scrisă de el.

eu din cauza asta am făcut conexiunea. Che a scris poezie de bună calitate,
până să devină revoluționar de profesie.
păcat că la noi nu este publicat.
eu am citit un volum de poeme scrise de Che în spaniolă și mi-a plăcut.


\"hasta la victoria siempre\"

\"la drum
înflăcărat profet al aurorei
pe cărările ascunse și părăsite
să eliberăm crocodilul cel verde pe care-l iubești atât

la drum
învingători ai celor ce ne uimesc
cu sufletul plin de stelele revoltei lui marti
să jurăm că vom învinge sau vom muri

când vocea-ți va răspândi în cele patru zări
reforma agrară
justiția
pâinea
libertatea
alături de tine
cu aceleași cuvinte pe buze
vom fi și noi

și câd va veni capătul călătoriei
binefăcătoarea alungare a tiranului
alături de tine
cu speranța în lupta din urmă
vom fi și noi

și dacă plumbul ne va opri din drum
cerem un giulgiu din lacrimile cubanezilor
ca să acoperim oasele luptătorilor
înghițiți de valul istoriei americane\"

mizanscena e haioasă.
recuzită citadină.
și o mică extindere discursivă a textului.

destule elemente, căci autorul nu este un insurgent :)

ai ajuns în anii \'80 :)
\"sătui de mirosul putrefacției\"
\"ocupă locul ciorapilor generațiilor trecute\"
sunt repere optzeciste.

îmi place poema. sincer.
așa cum îmi place mozart și james dean.

stilistic poemul dezvoltă simetrii plăcute,
garnisite cu metafore cochete.

auzi, vezi, simți și visezi.
apoi, când dai drumul imaginației, te preschimbi
în critic.

și este interpusă între cititor și autor o grilă.
o grilă traducătoare.
o grilă traducătoare pentru trăirea autentică.
pentru sentimente.
pentru emoție pură.

sudamericanii sunt, poate, depășiți literar numai de irlandezi.
și nu sunt 100% convins că este așa.
spun irlandezi din cauză de joyce. dar el este unul singur pe când continentul
sudamerican are sute de joyce.

mă rog. aberațiile mele.

articol bine scris. fraze de o perfectă luciditate. condei.
fraze de o perfectă luciditate care ne dezvăluie universul
lui Ramón Gómez de la Serna care are un nume interesant
[Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna
(n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) mai cunoscut
sub porecla sa de Che Guevara sau el Che]

nu știu dacă există o relație de rudenie între cei doi
dar Ramón Gómez de la Serna a fost un scriitor avangardist
cunoscut în cercurile literare ca un rebel.

mulțumesc pentru recenzie :)

ritmul enumerației îmi crează un sentiment de gol, de vid.
înregistrez stările prin care treci
firesc.
cu simțurile și nu prin intelect.

e un purgatoriu simbolic.
e liniștea dinaintea furtunii.

e sugerată o prezență divină care decide, ca în poemele
orientale.

poema ta îmi aduce aminte de jâbir ibn hayyân.
în poemele lui există între toate elementele textului
o legătură organică, formată în jurul unui nucleu primitiv.
și o inspirație constantă.

niciodată o poezie nu se scrie din suflet.
din suflet se cântă muzică lăutăreasca, manele, etc...
o poezie este un act de cultură.
iar un act de cultură se face în urma unui exercițiu de gândire.

trebuie să nu vezi poezia ca un obiect viu de care te atașezi.
trebuie să vezi poezia din afara ei.

încearcă să citești cu glas tare ce ai scris sau chiar ieși pe stradă
și recit-o.

ce zici? :)
te faci de râs sau nu?
stă în picioare ce ai scris?
sau nu?

runele sunt simboluri ale mitologiei nordice

eu nu găsesc nicio legătură între subtitlu și poemă
așa cum nu găsesc nicio legătură între titlu si poemă

și așa cum aș scoate din motive estetice
\"dihania zorilor\" & \"văruiam soarele\"

nostalgie evidentă după statutul pre-erotic.

o proxilitate, să zicem barocă, care păstrează aura specifică
textelor scrise de iulia.

paleta se reduce la câteva nuanțe, dominate, în opinia mea.
alb
și roșu.
așa o simt.

tablou structurat minimal.
doar sugerezi.
ceea ce face foarte puternic mesajul pe care vrei sa-l transmiți.

concomitent cu definirea atributivă a \"demonstrației de care te ocupi
mai târziu\" se produce și o definire, prin ricoșeu, a subiectului textului

toate elementele sunt organizate pe o schemă
a efectelor pe care vrei să o experimentezi pe bietul cititor. :)))))

acuma serios vorbind, ieși cu mult în afara retoricii de tip romantic.
așa cum ne-ai obișnuit.

momentul textului e un trecut-prezent-trecut.
nu știu dacă și viitor.
oricum modul de structurare a ideilor și integrarea
coerentă a perspectivelor mă fac să cred că începi să produci
texte. valabile.

ideile sunt articulate printr-o sumă de motive recognoscibile
de fiecare dintre noi.

noi cei ce te citim :)

în fine, în cronicile teatrale ale lui zung, microuniversul microcronicii
va sfârși
prin a devora cititorul :)))))))))

acum serios vorbind, cronica se va transforma într-un soi de repetiție generală
și va fi accentuată în asemenea măsură, atât de mult pusă în
valoare, că ea va deveni, de fapt rezultatul ei va deveni un accesoriu.

nu ai nicio dificultate să te faci înțeleasă :) în mijlocul nostru
agitând în aer o ciornă a spectacolului, cu ochii înflăcărați -
joci toate rolurile

animi. indici. pui în scenă.

într-atât e de convingătoare pasiunea ta :)

mie, personal, imaginea de la sfârșitul poemului
îmi inspiră prin contrast - schimbările de destin ale umanului.
apoi, obsesia remușcărilor este legată indisolubil de ipostaza \"animală\"
a construcției poemului.

singura certitudine palpabilă este timpul însuși.
timpul cu t mare, evident.

întreaga construcție a poemei conține cu detașare
rătăcirile autorului în căutarea \"timpului pierdut\"