Alexandru Mărchidan

e un tablou, născut din ideea că suntem așezați, într-un fel sau altul, în apropierea a ceea ce pierdem din propria vină, pentru a ne aminti mereu greșeala. Exact ca primii oameni, ale căror gene fizice și metafizice le moștenim.
Mulțumesc pentru lectură și semn!

Vă mulțumesc foarte mult pentru lectura atentă, pentru timpul acordat și pentru apreciere! Iar pentru că suntem încă la început de an și în lumina sărbătorilor, vă urez un an bogat în inspirație, sănătate și bucurie! La mulți ani!

Ție chiar îți place să te joci cu literele și cuvintele. Și văd că a ieșit ceva frumos, pentru că te exprimi natural și ai acel aer (care îmi place foarte mult) de simplitate, de a spune lucruri adânci într-o doară, de a pune cititorul (așa cum face nebunul din tragediile shakespeariene) în fața câte unei probleme, câte unui adevăr...

\"noctum...
ceva, zicea el, legat de cum ne trăim moartea...
eu stiu...
ca unele glume înghit întuneric
l-aș intreba pe Alexis
cine ne (mai) trăiește pe noi?\"

Da, cine ne trăiește câteodată pe noi? Bună întrebare!

p.s. Uite, vezi, de-aia e bun ceaiul verde - face poezie din om.

Mă bucură comentariul tău și mă onorează! Îți mulțumesc!

Pentru cele spuse și pentru semnul aprecierii vă mulțumesc foarte mult!

Vei avea parte de aceea pentru care te pregătești. Este o lege simplă, firească. Urmarea unui telos înseamnă așezarea într-un anumit orizont; drumul și capătul său se luminează reciproc. Așadar, drama vieții omenești pot fi sintetizată în căutarea Căii, pentru că NU toate drumurile duc la Roma.
Mulțumesc foarte mult pentru lectură!

Conștientizarea existenței unui „turn babel” ce ne așteaptă zilnic pașii este prima condiție a salvării. Sigur că mijloacele de salvare ne sunt la îndemână, chiar dacă uităm deseori asta. Vina noastră!
Vă mulțumesc foarte mult pentru lectură și semn!

Mă uit mai bine și nici eu nu mă mai împac cu expresia „odăjdii translucide”. E totuși de înțeles în cazul timpului. Dar, ca să nu mai supere, să fie „transparente”!
Vă mulțumesc, dumneavoastră și domnului Răzvan Rachieru, pentru lectură!

Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu!
Strict ideatic, textul are desigur o exagerare, de înțeles când vrei să indici existența unei stări sufletești, a unui fragment de viață.
Cele bune!

sau mai precis o trecere în bună pază a nopții sufletești simbolizează icoana în micul meu text. Nu fac o teologie a icoanei, desigur, ci doar separ un gand și o trăire pe care mi le trezește prezența ei.
Vă mulțumesc foarte mult pentru lectură și pentru cele scrise!

imaginea amprentei pe mânerul cuțitului după ce ai hăcuit fiara; și foarte bogată din punct de vedere simbolic. Costin, îți mulțumesc mult pentru lectură, iar cele scrise mă onorează!

e să scrii simplu! Asta e și provocarea!
Vă mulțumesc!

lucrurile azi, din păcate. Sper să-și amintească până la urmă de litera mare. Asta dacă pentru ei nu este totul doar o joacă.
Vă mulțumesc foarte mult pentru lectură!

reprezintă doar un semnal privind apariția cărții. Cei care o vor citi vor avea cu adevărat de câștigat. Este foarte echilibrată în idee, sensibilitate, experință de viață și mod de exprimare. În plus, și asta e cel mai important, atrage atenția asupra luptelor pe care le au părinții de purtat cu ideologiile corectitudinii politice. Vă mulțumesc foarte mult pentru semnul de admirație!
Alexandru

pe care îl am în vedere în poem are astfel de escale. Depinde de noi să nu le ocolim.
Vă mulțumesc pentru lectură!

într-adevăr, toate aceste lămuriri pe care ar fi trebuit să le am în vedere și în articolul meu. Drept pentru care vă mulțumesc foarte mult! Cititorii sunt mult mai câștigați. Eu am urmărit în linii mari cum sunt utilizați cei doi termeni de vorbitorii de limba română. Sigur că sferele lor semantice au o mare parte comună. De aceea se și explică utilizarea sintagmei "artă sacră". În plus, cei care folosesc cuvintele le aleg deseori și pentru rezonanța sau muzicalitatea lor. Motivația scrierii acestui articol a apărut observând că destul de mulți le consideră sinonime, poate influențați de elemente pe care le-ați amintit și mai ales de opera lui Eliade. Dar, oricum, nu suntem în spațiul vorbitorilor de franceză sau spaniolă și, în plus, diferența mi se pare destul de importantă. Asta nu înseamnă că nu apelez la acest termen - "sacru". Mai ales în ultima vreme există tendința de a lărgi nepermis sfera cuvintelor, de a le suprapune (cum e cazul cu sacru și sfânt), aspecte care se încadrează într-o amplă mișcare de relativizare - în cărți, în mass-media, în viața de zi cu zi. Problema apare atunci când cuvintele pot deruta. De exemplu, tot utilizând termenul sacru în loc de sfânt și văzând cât de multe cuprinde sfera sacrului, omul simplu poate fi puțin încurcat: adică, și asta e sacru, și asta, și asta... De aici posibilitatea relativizării - o modă puternică azi și foarte periculoasă întotdeauna.

într-adevăr, toate aceste lămuriri, pe care ar fi trebuit poate să le includ și în articol. Ca atare, vă mulțumesc foarte mult! Cititorii sunt cu atât mai câștigați.
Eu am avut în vedere analiza utilizării celor doi termeni doar pentru vorbitorii de limba română. Sigur că sferele cuvintelor „sacru” și „sfânt” au o mare parte comună. Așa se și explică utilizarea valabilă a sintagmei „artă sacră”. Apoi, cei care folosesc cuvintele, le aleg și pentru rezonanța lor sau pentru efectul pe care preconizează că îl vor avea.
Motivația scrierii acestui articol a plecat de la observația că tot mai mulți consideră că cele două cuvinte înseamnă același lucru – probabil din considerentele pe care le-ați spus, dar și fiind influențați de opera lui Eliade și nu numai. În plus, l-am scris pentru că astăzi există o tendință de relativizare, care se realizează în special prin suprapunerea sferelor semantice, prin expandarea semantică, ceea ce duce la demonetizarea cuvintelor, ele începând încet, încet să nu mai aibă acoperire în realitate și să nu mai fie luate în serios. Aceste aspecte creează derută. M-am oprit strict asupra diferenței dintre „sacru” și „sfânt” pentru că astăzi mi se pare una cu miză serioasă, bineînțeles, nu atât pentru vorbitorii de franceză sau spaniolă, cât pentru vorbitorii de română. Unde apare efectiv problema? Atunci când, de exemplu, tot auzind pe „sacru” în loc de „sfânt”, există posibilitatea ca omul simplu să fie puțin încurcat: și asta ține de sacru, și asta, și asta... Și altarul jertfei hristice, și invocările șamanului, și gesturile mutului din căluș!?
Sigur, nu mă feresc să folosesc cuvântul sacru atât timp cât nu îmi scapă din vedere acea diferență.
Relativizarea este o modă tot mai puternică azi și foarte periculoasă întotdeauna, mai ales când e vorba de cele sfinte...

foarte mult pentru atenția acordată acestui text, Ottilia Ardeleanu și Răzvan Rachieru! Locul descris este și unul al luptei și în care totuși se întrevede un dincolo de viață, prin imaginea umbrei care aleargă mai iute ca mine.
Cele bune vă doresc!

de mare calibru fac întotdeauna cinste autorilor cărora le jertfesc timpul lor.
Vă mulțumesc foarte mult pentru aprecieri!
Gânduri frumoase,
Alexandru

Ați sesizat - ca de obicei - ceea ce se dorește spus în textul meu. Vă mulțumesc pentru lectură și pentru semn! Și dacă tot e vorba despre sărbători, vi le doresc pline de lumină și belșug!
Alexandru