Alexandru Gheție

e interesant ca ai vazut acolo o vulnerabilitate, apoi titlul tradeaza din nou :). Multumesc, mihaela

cu prietenie,
alex

mulțumesc...

elia clodia - ăla era corbul lui george :). E bine că e frumos scris, îmi pare rău că nu rezonezi... dar aici nu am vrut să fac strict referire la viața-spectacol, vise, iluzii, etc :). vorbești de un timp pentru ceva nou, păi mie mi se pare că e tare nouă așteptarea asta în care
ne-am pierdut toate simțurile
ne pipăim unul pe celălalt cu buricele
degetelor
nu recunoaștem nimic :)

ioan - ai interpretat tare fain, dar ceea ce m-a surprins a fost felul în care ai văzut felinarele acelea... Nu pot decât să-ți mulțumesc și... să nu așteptăm să se tragă cortina :)

cu prietenie,
alex

un grupaj de poezii interesante, acestea, ultimele... Remarc imaginile reusite, modul de constructie a acestora. Aici mi-a placut cum ai inserat intre primul si ultimul grupaj povestea unei crime acoperite cu o pleoapa :). finalul e fain, acea pierdere a realitatii - \"începusem să cred că nu am nici un câine și lătratul acela era doar bătutul meu din palme\"... In fine, mai citesc...

alex

da, eu taxt fain, plin de copilarie prin toate buzubarele sale :), chiar daca toamna a furat magia si a scos adultul din copil... E un discurs sincer, copilaresc, dar cu adancimi din acelea periculoase :)
cu sinceritate,
alex

elia, ottilia, multumesc...

elia - este interesanta varianta ta, mai ascunsa, mai linistita...
dar de unde-ti veni treaba cu vocea lui leo? Fireste, imi plac multe din textele lui leo, dar nu-i simt deloc vocea prin mine :). Am mai scris asa, elia... Pentru mine textele astea sunt jocuri. Nimic mai mult. Dar stii si tu... Jocurile devin tare serioase. uite, voi mai lucra aici, iau in considerare si varianta ta. Multumesc

ottilia - pai trebuia sa-si mai arate si mefisto coada, nu-i asa? Da, e 8:57, iar la 9:05 incep cursurile :) Dar timpul, stii si tu, il mai pacalim noi cumva il mai crapam putin...
va astept cu drag aici,

alex

e ciudat... am mai citit astazi un text care are la baza aceeasi idee a vietii de dinainte de viata. Spuneam ca ma atrag aceste teme, aceste incercari de cunoastere a sinelui, intr-un fel o altfel de sondare a eului. este un text profund, cu imagini reusite si sustinu bina pana la final. Nu are acele urcusuri si coborasuri, ceea ce ii da o unitate aparte. Nu am inteles acolo la pestii vietii, puteai spune simplu - \"mă atrăgeai înspre tine așa cum absoarbe o inimă tânără/sângele..., sau la \"nisipul resemnat\", se poate fara resemnat :). Ma rog, in cazul in care pierd eu sensuri, nu asculta la mine :). Imi plac mult ultimele 2 versuri si pentru ambiguitatea lor - eul priveste in sine prin fereastra deschisa la brat cu ingerii/ / sau eul priveste in sine, iar ingerii privesc din sine spre afara :) Dar ma lungesc prea mult, ioan...
cu prietenie,
alex

e interesantă ideea și ai pus-o destul de bine în practică... Poezia-portativ aș numi-o. Am remarcat o serie de imagini. Aș scoate \"cheia\" din final, e destul de explicit:
do/amnă mamă fecioară copilă
femeie sol/ară

universul
O părere...

alex

Îmi place mult primul vers... Practic se pleacă de la firul ierbii. Apoi apar rând pe rând învinșii. De unde dacă nu da jos, de la iarbă... Se plutește frumos deasupra cetății Pustiei...

cu prietenie,

alex

leo, îmi pare rău că tocmai acum, când ai intrat pe pagina mea ai dat de acest text care nu mă reprezintă... Pentru mine este însă un text sincer, poate fără vână, dar nu scoate în evidență un \"puștan în călduri\" :). Ar fi așa dacă aș pleda pentru iubire, iar aici nu o fac, din contră... În fine, mulțumesc pentru sinceritate, te mai aștept pe aici...

alex

felicitări, iarina
sper să reușești să combini cât mai frumos muzica și poezia...

cu prietenie,
alex

vă mulțumesc pentru semne...

elia - e tare frumos ce spui, îmi place modul în care interpretezi, încercarea de a rostogoli mesajul textului (la modul fain și plăcut o spun), felul în care simți sentimentul acesta care este pentru tine ... desăvârșit. Pentru că a iubi este sinonim cu viața, cu foșnetul frunzelor copacilor singuratici, cu ieșirea din noi și zborul acela înalt... Dar se întâmplă să te și izbești de iubire, nu? :) Să crezi cu toată ființa și ea să te răpună. Și nu pentru că ești slab. Ci pentru că iubirea sfârșește atunci când apar promisiunile. Până la capătul lumii, până când moartea ne va despărți, până când... Știi, îmi imaginam o continuare prin iubire a cuplului shakespearian romeo și julieta - niște certuri zilnice, împărțirea regatelor, dispute pe mâncare sau picnicuri :). Nu ar fi rezistat, apoi un divorț celebru. Asta pentru că iubirea e doar pentru o clipă, o clipă cât o viață. Iar mariajul nostru este acea clipă. Una desăvârșită. Ceea ce se lungește se diluează, se pierde, se moare... Cred că m-au vrăjit tastele, mai vorbim, elia clodia

ioan - foarte frumos spui - \"totul să devină ispititor de frumos și să înceapă trădarea\"... Sentimentele sunt autentice, dar sunt autentice acum, mâine cine știu ce va fi :). Mă bucur că a atras ideea asta, te aștept cu drag aici

ottilia - da, așa e. e o dorință în titlu. Spune-mi, dar oprește-te acum, îmi ajunge atât. Nu îmi promite nimic! :) mulțumesc,

alex

am citit și călătoria prin sien, dar las semn aici pentru că îmi place mai mult :). Tema aceasta a deșertului din sine, o caravană avansând către ce, ottilia? Și întreb, oare cele două ultime texte nu sunt oare unul și același? :)... Adică o privire căre sine, o întoarcere în pustietatea de aici. Ador aceste teme prin care reușim, ușor-ușor să ne cunoaștem dunele, \"șuieratul pustietății\", sau pur și simplu simțim mărindu-se prin apropierea sa ... viața/moatrea... Aici remarc în special finalul, ultimele 2 grupaje și versul final :). Păi calcă strâmb, ottilia. Același lucru ți se va întâmpla...
cu prietenie,

alex

aerul acesta nostalgic vine probabil tocmai de la încercarea disperată de a nu rupe acea legătura cu acel ceva frumos de atunci :). Nu, nu râd! Simt... Interesantă imaginea femeii gravide...

alex

\"păsări cu ciocul colorat îmbibat de faianță
stau pe ziduri cântând spre albia râului\"
Este uimitor cum reusesti sa oferi realitatii senzatia de fantastic, cum reusesti sa scoti dun faianta sau praf lumini care sa-i straluceasca pe frunte...

alex

mihaela, imi place mult textul acesta... pesemne ca mereu exista ceva ca un vitraliu mut intre fiinta si desavarsite, intre iubiri, sa spun asa... Am mai gasit in textele tale acest obstacol, fireste, exprimat diferit de la text la text. Aici e un vitraliu, altundeva era amintirea, timpul, etc... Finalul este reusit si da, ce frumos sr fi fost daca...
Am remarcat imaginea pamantului cu lutul sub unghii, e superba :)

alex

elia, da, e interesanta acea realitate, e interesanta si viziunea - jumatate de inima inauntru, cealalta afara... Si eu ma bucur cand treci pe pagina mea :)

alex

\"nu lăsa brațele-n jos
inerte
primește darul mângâierii
aripile\" - imi place finalul asta, parca un ultim strigat din adancul apelor...
Interesanta si pirueta cu glezna rupta. E tare concentrat textul si ai reusit, zic eu, sa sugerezi mult prin putine cuvinte...

alex

\"mi-am închipuit că toți copiii au o mamă
undeva
și brațe pentru legănat\" - ce vis frumos acesta, mihaela...
\"construim
scriem
cu detașare\" - la modă, aș adăuga :)... Ceea ce doare e că în spatele acestei detașări adânci mi-aș fi dorit să găsesc ceva implicare, ceva, nu știu ce... Și în multe texte dincolo de detașare e tot detașare. Și cu toate astea nu am găsit așa ceva la un poet consacrat :). În fine, îmi place textul, tonul intim, și îmi place cum prinde viață ioana. Citesc în continuare să văd spre ce te îndrepți cu pași repezi :)
cu prietenie,

alex

găsesc aici un text interesant, cu definiții metaforice reușite, cu forma unui cerc care se mănâncă pe sine :)... Am remarcat:
\"...iar ceasurile ce pr
obau fuga de măsurat oameni n-au sfârșit decât în măsurat destine ca păsă
rile fericirii ce învață să nu zboare\"
Mai trec,

alex

îmi place împinsul spațiului înspre albastru, secționarea infinitului de aripi și înălțarea sa către un alt infinit... E aici parcă o continuă sondare a eului, o încercare de a depăși spațiul, de a se depăși pe sine. Discursul e concentrat, sigur și aștept să ne spui cum este acolo, după \"bâșt\", de unde pala de vânt inventează zborul :)...

alex