Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Două zile de copilărie

1 min lectură·
Mediu
Rândunelele vin în fiecare an
la streașina casei mele
îmi țin de urât toată vara
apoi când cred ele
că visele mele mocnesc
ca un foc de paie prea ude
își iau zborul
nicio îmbrățișare niciun rând
doar zboruri în cercuri
aducătoare de ploaie
pași împiedicați către școală
ca un șotron pentru adulții
cu insomnii
și toamna îmi leagă mâinile la spate
ca unui condamnat la moarte
nu-mi pot ciopli nicio treaptă
din surâsul trist
toamna îmi alungă
copilăria din buzunare
în așteptare am început
să fac scara mâței
e singurul joc la care nu mă întrece nimeni
poate voi câștiga acum
încă două zile de copilărie
054478
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
107
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

tincuta horonceanu bernevic. “Două zile de copilărie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tincuta-horonceanu-bernevic/poezie/13944951/doua-zile-de-copilarie

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@florentina-loredana-dalianFD
Tincuța, este superbă această poezie. M-am regăsit în ea, în această zi mohorâtă, cu rândulelele care-mi țin vara de urât și toamna care-mi alungă copilăria din buzunare. Felicitări! Nu are sens să citez ceva, căci toate versurile mi-au plăcut la fel.
0
@alexandru-ghetieAG
Alexandru Gheție
da, eu taxt fain, plin de copilarie prin toate buzubarele sale :), chiar daca toamna a furat magia si a scos adultul din copil... E un discurs sincer, copilaresc, dar cu adancimi din acelea periculoase :)
cu sinceritate,
alex
0
@tincuta-horonceanu-bernevicTB
Florentina, onorată de vizita ta.

Alexandru, bucuroasă de comentariu.

Ce n-am da pentru măcar două zile de copilărie?

tincuța
0
@ioan-barbIB
Ioan Barb
\"și toamna îmi leagă mâinile la spate
ca unui condamnat la moarte
nu-mi pot ciopli nicio treaptă
din surâsul trist\"

Versuri cu o semnificație aparte într-un poem scris cu sensibilitate despre o lume a copilăriei de care nu ne desprindem, cu adevărat, niciodată.

Nu pot să trec și să nu remarc și finalul:

\"poate voi câștiga acum
încă două zile de copilărie\"

Foarte frumos. O trecere, cu prietenie, Ioan.
0
@tincuta-horonceanu-bernevicTB
Bucuroasă de lectura ta și de aprecieri.

tincuța
0