Poezie
Plecat-am nouă la băut
Premiul al II lea, Sibiu, 2010
1 min lectură·
Mediu
Plecat-am nouă la băut
Și cu sergentul, zece,
Și pe sub mese am zăcut
O oră-n noaptea rece.
Voioși, cu berea pe sub nas,
Ne agățam de fete,
Dar chiar sergentul zicea pas,
Că toate erau bete.
Erau frumoase, să mor eu,
Brunete, chiar și blonde,
Dar se mișcau ca un jeleu,
Cu ochi de anaconde.
Și una chiar s-a repezit
Sergentul să-l dezmierde,
Noroc că am intervenit,
C-acesta era verde.
Căci o văzuse din profil
O rază, o văpaie.
Dar de aproape n-avea stil,
Ba chiar era mamaie.
Și alta mi-a întins discret
Mânuța ei păroasă.
O, cum n-avea niciun secret,
Când s-a urcat pe masă!
Și-așa, din nouă câți am fost,
Și cu sergentul, zece,
Rămas-am singur, ca un prost
Ce nu putea să plece.
Ceilalți, pe rând, s-au tot cărat,
Tot unul câte unul,
Sergentul era mort de beat,
De nu-l urneai cu tunul.
Și-a trebuit să-l car, apoi,
Și capul rău mă doare,
Aș da chiar solda pe-un butoi,
Cu varză și cu moare.
Copii! Aduceți un ulcior,
Alăturea, covrigul,
Că sunt mahmur, mi-e rău de mor,
Dar mâine zbor ca Mig-ul!
085538
0
Înțeleg că este un text umoristic, dar îl văd mai degrabă ca pe un râsu-plânsu. Am trecut prin sate românești în călătoriile prin țară, la crâșmă întotdeauna se găsesc bărbați, curtile bisericii sunt pustii. Doar câte-o bătrână, două, ce-și sprijină anii în botă și-și ascund gurile veștejite sub colțul năfrămilor.
Doru Emanuel