Alexandru Gheție

nu, nu mie îmi spun - \"puteți citi nu veți înțelege nimic\" // :) și e logic asta. Aici nu e vorba de discursul meu cu mine însumi, nu spun \"pot citi nu voi intelege nimic\"... Eu am citit aici un dialog cu tine, cu el, cu ea, știu ce e ăla monolog, elia... Toate textele sunt atunci în primă fază monolog, nu? Dar nu toate vorbesc cu ele însele. unele vorbesc și cu cititorul...
firește că îl iau sub formă de amuzament, am cerut oranj pentru că ai spus:
\"sunt deja intr-unul roqvaiv, sunt ocupata, monsenior\", și pare-mi-se mie că tu mă cam iei peste picior și tot tu te superi :).
Nu, serios acum, voi ștege textul ăsta și îl voi închide într-un sertar aproape de creioanele colorate ale lui rareș. și mai văd...

alex

vă mulțumesc pentru semne, sfaturi, critici, glume... :)
Înainte de toate vreau să spun că poemul negru nu se vrea poezie, nu am avut asemenea pretenții, de aia l-am încadrat la personale, deci simple gânduri, simple forme, geometrice ori nu :)... chiar dacă pe el, micuțul, îl cheamă poem...

ottilia - mă bucur că ți-a plăcut jocul, te mai aștept aici...

mademoiselle elia - nu știu unde ai văzut monolog, dar fie :), unde frică, dar fie, unde \"factori amenintatori, gonflati, nemascati\", dar fie... zodia fecioarei???, asta ce se vrea? :)). Păi cum să îmi doresc eu, elia, să te păcălesc tocmai pe tine cu poezele, când asta nici măcar nu e o poezea. Nici măcar atât... uite, dacă tot spui că ești într-un poem adevărat rogvaiv, timite-mi și mie ceva oranje, merge cu negrul :))

katy - păi dacă ai zâmbit la final, tot e ceva :). Dacă am făcut tot ce spui pentru mine e bine. Am vrut repetiții, să streseze, am pus paranteze - să obosească, am dat drumul frâielor... Te mai aștept...

mulțumesc pentru atenționare, nu am nicio scuză

te trage de mâneca, te înghite :)
\"afară așteaptă un petec de pământ
mă invită să-mi întind oasele
între patru pereți\" sau
\"să mai tai din mine
o felie
și hrănind în zori
timpul
să-i pun tină pe ochi
să mă vadă\" - sunt versuri sigure, sugestive și sensibile, dar se pare ca acum sensibilitatea vine cumva pe planul al doilea, undeva după noua avalanșă de directete, pragmatism, ironie...
Nici eu nu am citit aici unul din textele tale reușite, dar sunt secvențe care atrag, care trădează talentul :). As elimina \"pașilor în urme de lut\", as lasa simplu - \"cineva îmi măsoară distanțele\".
cu sinceritate,
alex

pentru semnele lăsate aici, la capătul singurătății :))

ottilia - ai spus că poemul ăsta chiar transmite și mă bucur că a ajuns la tine :). nu știu dacă un harpon este soluția, nu cred că poate ucide stări :). Te mai aștept...

ioan - singurătatea din spatele singurătății e mai adâncă, mai stabilă, nimic nu o poate doborî. Dacă am ajuns acolo, e de bine.

ștefania - mă bucură semnul de la tine, mai ales că ți-a plăcut... Nu știu dacă elena a citit, suntem departe unul de celălalt, singurătatea doar ne laga uneori :))

dumitru mălin - mereu o plăcere sș va aflu pe aici :). Mulțumesc și mă bucur că v-a plăcut...

george - semnele tale mă ajută mult unerori. Niciodată un text postat aici nu rămâne așa. Își va găsi, firește, și el modificări, dezmierdări. vă aștept cu drag pe aici.
p.s. - promit să nu mai spun despre vreun text al d-voastră că e concentrat sau sugestiv, voi trece direct la carnea sa :))

mihaela - cam așa e, singurătatea stă bine lângă ile, lângă iubire :)). Mă bucur că a plăcut, te mai aștept...

laurențiu - nu e vorba aici de viziuni distruse. Practic nu ai distrus nimic, e o variantă ok, mult mai rece, mult mai... pragmatică. Ai scos ceea ce tu ai văzut forțare, mulțam pentru asta. Totuși, nu acum voi opera schimbări, ci atunci când se vor răci toate. nu, nu l-am postat cald :)), dar nici nu m-am chinuit în a-l... cosmetiza. te mai aștept pe aici

mulțumiri tuturor,

alex

mi-a placut textul, gena...
\"vreau să vorbim.
acum.
în timpul încremenit de dincolo de 3 a.m.
ora mea
clipa mea
dincolo de ființa ta\"
e un discurs cursiv, sugestiv... vrei cam multe, adevarat, uneori a vorbi este cel mai greu :), versul final spune multe - \"orice-am crede că suntem\" - este probabil si raspunsul la ratarile sistematice. mai trec,
alex

titlul mi se pare un esec :). L-as numi \"cu tălpile goale\" :)
apoi as spune:
aș fi vrut să rămân
în tăcerea asta,
să te învăț pe îndelete...
iar la grupajul din final as evita \"apusul iubirii\". Poti lasa chiar simplu, pana la... :))
In rest am citit cu placere, mi-a placut mersul cu talpile goale pe sarma asta uimitor de subtire...
cu sinceritate,
alex

\"într-o pădure de orbi tu vezi
și-nțelegi cum se sapă mormintele
în fiece zi
cum se-nghesuie să își ofere numele
ori tăcerea albă și crâncena\"
Am citit un poem cu imagini reusite, faina abordarea de aici, aceste fericiri repetate si dezastre de la fiece pas... Parca nu suna bine \"lângă colina\" la o citire cu voce tare :). E un discurs sugestiv aici, puternic, se simte o tristete adanca in acea \"colina cu amintiri\", se sinte o revolta sufocata de \"tăcerea albă și crâncenă\". Am remarcat pendularea intre aproape si departe, de fapt drumul asumat catre \"marginea văii de ger
unde se-ntunecă omul și vântul\".
cu sinceritate,
alex

multumesc...
ma bucur ca au placut lichidele viziuni,

alex

remarc concentrarea de aici, lipsa prisosului...
despre o oarecare asezare este textul acesta, asemeni asezarii punctului in locul... punctului, despre aflarea unui mister, despre cunoastere. O concluzie apoi - \"cerul e deschis pentru toți\" / doar intunericul tulbura apele, important e tunelul catre lumina, catre cunoasterea fiintei. si de ce nu, odata aflata aceasta lumina, ne lovim de \"lumi mai încăpătoare\"... am citit cu placere,

alex

ai tastat gresit la \"prpriile\"
acumurile astea sunt interesante, e un fel de privire catre interior, un rezumat fain al celor \"30 și 1 de ani\" de ACUM :). si unde se ajunge?? eu am remarcat o inima faramitata, care se zdrobeste intre dinti asemeni biscuitilor, o inima mototolita pe masa, un regret profund pentru toate iubirile ce ar fi putut fi... Am citit cu placere,

alex

multumesc pentru semne...

va mai astept pe aici, cu drag,

alex

e prea clar, ottilia, ce ne spui aici... Apăsarea aceasta a cerului, viziunea apocaliptică, sufocarea - da, se simt, ai creionat bine, dar fabricile din final parcă strică tot :). Dar nu mă lua în seamă, pesemne că sunt eu amărât la ora asta :). Și nu cred că există poezie prin fabrici închise, chiar dacă închise cu oameni cu tot. Despre vremuri se tot scrie, despre criză la fel, dar ai grijă să nu pici în vârtejul ăsta al unei poezii sociale, care nu va răzbate niciodată... Prima parte îmi place, oricum :). cred că nu e cu supărare, nu ?
cu sinceritate,

alex

e interesantă ideea de aici, liviu...
imaginea omului-timp este una reușită, construcția mi se pare ok. și da, este într-adevăr o trecere, o transformare. O nouă dimensiune aici... nu mă împac însă cu prezența oamenilor de știință, nu cred că mai e nevoie de nicio confirmare atâta timp cât eul e conștient de asta :)
cu prietenie,
alex

mulțumesc pentru semn
mă bucur că te-ai rotit și tu prin viziunile mele lichide :)
te mai aștept aici,

alex

Firească consecință - parca nu suna bine aici, nu-i asa?
timpul - ghem de ata - s-a tot spus asa...
Apoi textul se lungeste inutil, poti concentra ideea in cateva grupaje. Foarte multe inversiuni aici, epitete (uneori nu foarte potrivite). Cu toate astea nu am citit un text rau, unele secvente mi-au placut. O parere,
mai trec,
alex

”Doar vântul îi bate la ușă... cu scâncetul
măceșului cotropit de zăpezi
și căzătoarele stele...
Deschide și lucrurile sale încep să aibă
năravul deșertului, să alunge lumina din casă,
din lacrima în care sarea-i nestemată și astru
pâlpâind pe glezna din poveste…”
este un portret deosebit, am remarcat în special strofa de mai sus pentru sugestia puternică pe care o creează scâncetul măceșului cotropit de zăpezi... O așteptare, o asumare, o împlinire ți în același timp o nostalgie adâncă aici... Am citit cu plăcere,

alex

”Te mai miri că zmeii, balaurii
ori vrăjitoarele fără dinți
nu au nicio șansă în fața copiilor
acestor Părinți?”
foarte fain ai încheiat textul acesta, elia...
recunosc, mă așteptam ca aceste povești să fie create de altceva, de lună, ori soare, de nori sau doamne-doamne, :)... însă tu ai reușit să ridici acei părinți tocmai acolo unde voiam eu :)
mai trec pe aici,

alex

”dacă am ajuns singur
prin glodul ăsta, nu înseamnă că am plecat singur.
S-au tot rătăcit din ei pe drum. Pe unul l-a
înțepat viespea cu burtă roșie”
e multă nostalgie în poemul acesta, dincolo de versuri se simte jocul adultului cu micile vise ale copilului de altădată... ajuns în țara mică și tristă copilul adult își însușește atributele acesteia, devine asemeni locului de refugiu, mereu cu gândul în urmă. Interesant este finalul - care sugerează de fapt o rătăcire prin lume, femeile iau toate forma unei siluete care face cu mâna și :) ți se face rău după țigările ei/lor. Mi-a plăcut,

alex

mă bucur că ai trecut pe aici...
mulțumesc pentru semn și te mai aștept...
spui că am surprins binișor, nu :))

alex

mulțumesc...
mă bucur că ți-a plăcut ceva pe aici
te mai ațtept cu drag,
alex