Poezie

Povesti din Raxagadam (IX)

O poveste despre sfârșit

2 min lectură·1 iulie 2010

Mediu

Într-un târziu -

Când toate cele

Ce se puteau imagina

Se vor fi întâmplat –

Iar toate cele

Ce luminau în noapte

Se vor fi mistuit –

Când timpul s-a oprit -

Ca simplă consecință

A propriei naturi -

Venise vremea beznei,

Cea fără de sfârșit -

Când Omul și-a aflat

Într-un târziu

Odihna de pe urmă

Și-a adormit.

Și adormind,

Din piscul cel semeț

Al propriului intelect

Adânc întrânsul

S-a uitat

Privind atent;

Examinând

pe îndelete -

Apreciind.

Și a văzut ca era bun

Ce a găsit

Dar -

Nu chiar întru totul

Conform dorinței sale.

Căci îi păru atunci

Că se afla acolo

Ascuns sau poate doar

Pus deoparte -

Acel ceva -

Nedeslușit

Ce nu putuse

Vreodată

În lume fi găsit.

În urma

Acestei introspecții

Timpul -

Motocel în mâna sa -

Tors din substanța

Care se cheamă zăbavă -

A hotărât

Pe dată –

Să schimbe

Să refacă -

Acele lucruri -

În caz că

Se puteau numi

Lucruri

Acelea ce

Puteau fi refăcute.

Astfel încât

Să pună

În valoare

Sau poate doar

Să înțeleagă

Cele găsite.

Dar nu

Din obligație

Ci dintr-un simț

Al echilibrului

Pe care cei cunoscători

În ale lumii fapte

Probabil că

L-ar fi chemat

Dreptate –

Fără ca să

Exagereze peste poate -

Și ar fi fost istorisit

Drept har

De cei căutători

Ai înțelesului ascuns –

Fără hotar

Chiar dac-asa ar fi trimis

Cu gândul la acelea care sunt

De nepătruns.

Iar în final -

Când toate-aceste

Lucrări maiestre –

Și necesare

S-au împlinit -

În mod complet

Și fără de silință,

În lume apăru

Drept consecință

Sau poate -

Chiar dimpotrivă -

Ceva cu totul nou

Născut

De sine stătător -

Și nu făcut,

Nemărginit -

Etern -

Deplin.

Prezența Sa

Învălui genunea

Ce-n juru-i se căsca,

Înfiorând-o,

De nerăbdare

Și se intinse

Mângâietoare

Asupra celui

Care-i fusese

Firească născătoare.

Iar fapta Sa dintâi

Se făptui

Nu din mândrie

Copilărească -

De necuprins -

Ci doar -

Din pietate -

Filială -

Căci, luând-aminte

Nimicul ce-l lăsa

Pe-al Său părinte stins

În bezna cea finală -

Visă lumina

Și-aceasta -

Înfiorată

Se născu.

012.388

Firească consecință - parca nu suna bine aici, nu-i asa?
timpul - ghem de ata - s-a tot spus asa...
Apoi textul se lungeste inutil, poti concentra ideea in cateva grupaje. Foarte multe inversiuni aici, epitete (uneori nu foarte potrivite). Cu toate astea nu am citit un text rau, unele secvente mi-au placut. O parere,
mai trec,
alex

Povesti din Raxagadam (IX)

Despre aceasta lucrare

Cum sa citezi

Comentarii (1)