Poezie
Noi construim fericiri și dezastre
1 min lectură·
Mediu
sufletul pâlpâie iepure negru
dinspre colina cu amintiri
pe care o calcă umed amurgul
nu ești tu în portretul
din care se scurg firișoare de sânge
și-i limpezesc ierbii fața
într-o pădure de orbi tu vezi
și-nțelegi cum se sapă mormintele
în fiece zi
cum se-nghesuie să își ofere numele
ori tăcerea albă și crâncenă vii
vin voci de departe
strigă așteptările
se-neacă pământul în bucurii
cotropitoare rămâne viața
și viitorul
ascuns în ceasuri încă neinventate
da
viețile noastre sunt marele semn
că încă-i posibil orice dezastru
dar și că norii cu priviri străvezii
ne însoțesc fericirile des repetate
până la marginea văii de ger
unde se-ntunecă omul și vântul
022.752
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Mălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 110
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Mălin. “Noi construim fericiri și dezastre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/13946277/noi-construim-fericiri-si-dezastreComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DMPromt, ca în totdeauna, Alexandre, prietene!
Am schimbat, dupa observația ta f. justă \"lângâ colina\" cu \"dispre colina\". Da, eu sunt la vârsta când totul se poate: și să am și să n-am și să pier! Știi că ziceam cândva \"la 60 de ani nu mai ești decât o piuliță uzată la carul de foc al lui Dumnezeu\". Și teama, spaima, dar și marea bucurie de-a fi încă viu și de-a veni zilnic \"pe un drum ca un foc înflorit către casă\". Asta până a nu ajunge \"la marginea văii de ger unde se-ntunecă omul și vântul\". Ai o intuiție poetică extraordinară, citești dincolo de rânduri vezi și înțelegi în locul sensului. Iți mulțumesc si te citesc și eu mereu cu plăcere, chiar dacă comentezmai rar aici și mai mult în gând, din lene nu din ingratitudine!
Am schimbat, dupa observația ta f. justă \"lângâ colina\" cu \"dispre colina\". Da, eu sunt la vârsta când totul se poate: și să am și să n-am și să pier! Știi că ziceam cândva \"la 60 de ani nu mai ești decât o piuliță uzată la carul de foc al lui Dumnezeu\". Și teama, spaima, dar și marea bucurie de-a fi încă viu și de-a veni zilnic \"pe un drum ca un foc înflorit către casă\". Asta până a nu ajunge \"la marginea văii de ger unde se-ntunecă omul și vântul\". Ai o intuiție poetică extraordinară, citești dincolo de rânduri vezi și înțelegi în locul sensului. Iți mulțumesc si te citesc și eu mereu cu plăcere, chiar dacă comentezmai rar aici și mai mult în gând, din lene nu din ingratitudine!
0
și-nțelegi cum se sapă mormintele
în fiece zi
cum se-nghesuie să își ofere numele
ori tăcerea albă și crâncena\"
Am citit un poem cu imagini reusite, faina abordarea de aici, aceste fericiri repetate si dezastre de la fiece pas... Parca nu suna bine \"lângă colina\" la o citire cu voce tare :). E un discurs sugestiv aici, puternic, se simte o tristete adanca in acea \"colina cu amintiri\", se sinte o revolta sufocata de \"tăcerea albă și crâncenă\". Am remarcat pendularea intre aproape si departe, de fapt drumul asumat catre \"marginea văii de ger
unde se-ntunecă omul și vântul\".
cu sinceritate,
alex