Poezie
pentru că timpul și-a mâncat gleznele, elena
1 min lectură·
Mediu
dar
n-am apucat să te duc la oradea
nici timp nu mai e
de atunci au murit toate
bunicii s-au întors în sine crișul s-a înfiorat
de atâta apă de atâta curgere și s-a repezit prin
fântâni și-a făcut cuib sub podul de lângă ceas
castanii și-au mâncat fructele și totul
s-a retras la suprafață ca un pește obosit
plictisit să mai biciuie drumul
carnea se taie pe sine memoria
coboară tot mai adânc
dacă închid ochii întunericul se înalță
pe moscovei nr. 5
acolo unde soarele înainta năvalnic
până la miezul faptelor se lipea aspru
de pielea bunicului meu de fruntea
bunicului meu
de fapt acolo de unde copilăria
începuse a merge de-a bușilea
acolo nu te-am dus elena
pentru că timpul n-a mai fost
brusc timpul se risipise pe sine
necruțător puștoaico
033.266
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandru Gheție
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Gheție. “pentru că timpul și-a mâncat gleznele, elena.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-ghetie/poezie/13953696/pentru-ca-timpul-si-a-mancat-gleznele-elenaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LMLMLiviu-Ioan Muresan✓aș renunța la ultimele două versuri, descriptive. Cred că știi de ce.
0
AGmulțumesc, liviu, pentru trecere, pentru sugestie
alex
alex
0
DSe o toamna nebuna afara, cu siguranta acesta e acum motivul pentru care indraznesc sa-ti iau urma pasilor pe strazile copilariei tale, chiar si daca, oras de adoptie, oradea pastreaza pentru mine aceleasi alte si alte secventialitati ascunse dupa portile trafouri de pe republicii, sau prin salciile de sub podul de la nuiele, sau prin umbrele castanilor de pe strada care le poarta numele..
n-am ce face, citesc poemul acesta subiectiv.
unde nu pot cotrobai defel, pentru ca sertarul tau e ichis cu sapte lacate, e spatiul afectiv ferit de ochii lumii, ferit pana si de tine. mi-a trebuit un timp sa inteleg de ce.
nu locurile, oamenii sunt cei grijiti, nu ti-e dor de arbori sau ferestre, pentru ca in ferestre sunt expuse obiectele filigran atat de la vedere incat lumea uita pana si sa le fure, ti-e dor de cei ai tai, atunci cand ajungi sa haladuiesti prin anotimpuri trecute..
ce am invatat de la tine din poemul acesta este ca, pana si asa, cu cei noi adunati pe langa tine in fiecare toamna nebuna pe care o traiesti si o vei mai trai, sunt lucururi care nu pot fi explicate si intelese de nimeni, atunci cand ele sunt pastrate, amintiri, in cel mai sigur loc al celui care este trait si se lasa trait de ele: (ano)TIMPUL. timpul care-a fost, cuibarit in timpul care vine si se risipeste pe sine prin tine, tu, Miezul faptelor..
Linea
n-am ce face, citesc poemul acesta subiectiv.
unde nu pot cotrobai defel, pentru ca sertarul tau e ichis cu sapte lacate, e spatiul afectiv ferit de ochii lumii, ferit pana si de tine. mi-a trebuit un timp sa inteleg de ce.
nu locurile, oamenii sunt cei grijiti, nu ti-e dor de arbori sau ferestre, pentru ca in ferestre sunt expuse obiectele filigran atat de la vedere incat lumea uita pana si sa le fure, ti-e dor de cei ai tai, atunci cand ajungi sa haladuiesti prin anotimpuri trecute..
ce am invatat de la tine din poemul acesta este ca, pana si asa, cu cei noi adunati pe langa tine in fiecare toamna nebuna pe care o traiesti si o vei mai trai, sunt lucururi care nu pot fi explicate si intelese de nimeni, atunci cand ele sunt pastrate, amintiri, in cel mai sigur loc al celui care este trait si se lasa trait de ele: (ano)TIMPUL. timpul care-a fost, cuibarit in timpul care vine si se risipeste pe sine prin tine, tu, Miezul faptelor..
Linea
0