oradea avea răbdare

chiar daca oradeanca prin adoptie nu pot sa trec pe langa aceste suave imagini ale copilariei, pentru ca un poem al copilariei e aici.
am calcat pas cu pas pe urmele acestui anotimp, copil fiind si pana astazi. podul peste cris cu alveolele trafouri, salciile verde crom, umbrele albastre ale strazii moscovei si castanilor, vulturul negru in vitraliul plumbuit de vremi, biserica cu luna cu altarul dantelat si aurit, cladirile ingramadite in sus, de pe republicii, in stil amestecat secession baroc, florile cazatoare de la ferestre si terasele albe si lumina aurie si portile in filigran purtatoare de umbre contrejour vor insemna aici anotimpurile pravalite peste locuitori in familii de culori potrivite fiecarei secvente pe care ne-o amintim si care, la randul ei, naste in intimitatea noastra reverberatii de sunete, prin insasi amintirile care ne compun.
fiecare dintre cei care au locuit si locuiesc acesasta urbe stie o poveste minune despre ea. fiecare poveste inseamna de fapt unul din elementele care ii compun imaginea, asa cum poemul tau incita imaginatia indemnand la confesiune prin adaugare de detalii la intreg.
si din acest moment, coboara spre campie muntele ce-aduce cu el vilvele, si zgrimintesii, oamenii lup si sburatorii. cu ei intram in mit si povesti din apuseni si oradea se aseaza astfel in tiparul cetatii cu cele cinci colturi, ca intr-un tipar al stelei care ii e si pecete.
pentru fluiditatea poemului, pentru poveste, pentru umbrele purtate si luminile aurii ce cad peste acest oras minune, las o stea.

Linea