De zodiile cerului
atârnă oamenii marionete
pe scena pământeană.
Spectacol cu sute de milioane de personaje,
mereu în roluri secundare,
pentru fracțiuni minuscule de timp.
In culise - cimitire
Pe sufletul meu se plimbă un arcuș de vioară.
Privirea desenează pe orizontul asfințitului
ultima dorință.
Aleg culorile primăverii și ale toamnei
și-mi fac autoportretul pe pânza
Nu cred că voi putea mai mult
să-ți apăr amintirea.
Războiul cu prezentul îmi sapă răni albastre,
ostatecele gânduri se pierd piese de șah
retrase în subsoluri ascunse pentru astre
rugându-se
E iar o primăvară în codrul ca o țară.
Jivinele tresaltă și ies vioi afară
să știe toată lumea că-i bucuria mare
și se adună-n haite către poteca mare.
Albinele se-agită strângând polen din
De ce te-nverșunezi când mă privești?
Știai că depărtarea mi-e aproape,
că-s prea bogat în sărăcia mea trupească
și valul vieții nu mă mai răsfață.
Privirea mea nu caută izvoare;
ecoul
În casa mea, din cartierul insomniei,
există mulți colocatari nedeclarați
martori ai vieții mele, disperați
că-i deranjez din starea golăniei.
Sub lustra veche, două muște țoape
se zbenguie
Fiecare rid este o crevasă mortală în suflet,
care mă atenționează că drumul vieții
este fără întoarcere.
Tot ce mă înconjoară mă obligă să-mi continui
călătoria și efortul de remodelare
a
Fiară tânără, cu bogăție de simțuri native
și sângele în clocot ca lava în vulcan,
m-ai adulmecat pradă în jungla acestui oraș,
după urmele lăsate de sufletul meu rănit.
Chiar eu te-am ademenit,
DILEMÃ
Doamne, cât m-am agitat
să ies din microunivers
și am învins (ce risc pervers !)
toate microenergiile pe care le-ai legiferat.
M-ai premiat
cu dreptul de a fi un om iubit de
Și-n mine e pir si neghină
Și vreo plăcere asasină
Din morbul vieții repetate.
Cum să rămân fără păcate ?
Cu creierul prea des prășit
Și cu idei ierbicizate
Pământul meu e otravit
de sfaturi
Îmi sunt hotarele-atacate.
Fidel, în infinitul meu
mă cuceresc incertitudini –
comete bombardând în Eu.
Acumulez durerea lunii
cu ea mă învelesc livid
devin planetă și in centru
m-ascund pe
DEFINIÞIE
Infinitul n-are umbră
și există nefiind;
e-un ecou fără pieire
într-un templu nezidit;
e destinul mort ce-nvie
ca un soare-n asfințit;
este farsa cea mai mare
sufletului
Azi, mi-am trimis toate gândurile la plimbare,
Sa-și facă de cap
Și le-am invitat să nu se mai întoarcă.
Poate așa , rămas singur si primitiv
Voi trăi in pace
Ca o bombă fără focoase.
Rupt din neființă,
boomerang spre viața
împodobit cu umbră,
m-aștepți din traiectoria în care
nu știu de-s jucarie sau o armă.
Dar nici chiar Tu nu ma poți opri
să mă întorc la Tine,
O, Doamne
Călător pe o lacrimă cosmică
Printre oseminte de stele
Și aștri muribunzi, mausoleum viu –
Adăugire la un șirag de morminte perechi,
Dangăn cu fiecare cuvânt
Pomeniri prin clopotul gurii.
Ar
Otrava os de adevăr
e viermele din fruct de măr,
regret mucegăit de vechi
pe semisferele perechi.
Mă vindec de trecutul meu ?
Pe frunte, riduri curcubeu –
stigmat iubit de Dumnezeu
căci mărul
M-am dăruit ochilor tăi carnivori
și am adăugat tăcut colecția mea de speranțe,
tăcuta uimire rătăcită prin anii adunați,
delirul spectatorului, emoționat de regia desfrâului,
urcând chiar eu pe
Noaptea asta mi-a murdărit visele
dezgropând cadavrul memoriei ascunse.
În zori, rafala privirilor mele au nimerit nervos
peste o bucurie naivă admirându-se în ochii mei.
A sângerat un zâmbet
În mine vagabondează în vals de fermioni
gravitoni, fotoni, bosoni și gluoni
și-n câmpul gravitațional mă intersectează
leptoni, hadroni, protoni și neutroni.
Mă văd din nucleoli și mă
Sisif a fost eliberat de chin.
Giganticul bolovan a fost sfărâmat
și bucățile au fost dăruite la naștere,
în milioane de forme,
unora și altora să le poarte
și să le lase unor urmași fără
În acest codru de oameni,
pe străzile poteci ale orașului,
prind din zbor cântecul vocilor
plecate din ochi care mă ciocnesc
și arareori îmi zgârâie indiferența.
Coaja
De la venirea mea pe lume
m-a luat în primire Ea
și-mi arată clipă de clipă
puterea-i fără măsură.
I-am înțeles mai târziu rostul
și ne-am acceptat de voie, de nevoie
comunicându-i tot mai
Antica monedă scoasă din pământ,
sămânță neîncolțită de bogăție sperată,
din nou în istoria zilei circulată
adunând și înmulțind relele toate
ale lumii bolnave, tot mai civilizate.
Antice