Amăgiți,
Târâm ochii de la o stea la alta
și-nchipuim promisiuni.
Ne cheamă privirile și
când le-am ajuns, suntem de mult plânși.
In fiecare stea a rămas,
galeșă, tristă sau sumbră, privirea
Prefăcut din cenușă,
fără să număr mătănii,
am găsit miezul rămas inscripție pe inimă –
iubirea.
Salvându-mi clipa
pe care nu vreau să mi-o deslușesc,
triumf care în somn se frânge,
roata
Mi-am adunat toate duminicile vieții mele,
Dar nu a fost o mare sărbătoare.
Mi-am adunat toate zilele săptămânilor trăite
Într-o umilitoare oboseală fără rost.
Mi-am adunat toate orele de
S-au adunat ființele cu neputințele
Să mă judece, să mă purece
Dacă sunt eu sau nu sunt eu
Pe placul tău , o Doamne !
Și-au făcut vorbire cu amăgire
c-am încălcat, că am visat
ce s-a fost scris
În zadar încerc să mă-ncui în mine,
Zăvorul mi-e șubred, abia se mai ține.
Hoți de sentimente dau buzna din stradă
Și-n fereastra-ochi se-mbulzesc grămadă.
Toți ar vrea din suflet să îmi rupă-un
Se-nvârte roata prea repede,
se-nvârte
și ne desparte, și ne împrăștie,
și ne-ndeasă în straturi de umbre,
în liniștea unor margini.
Sângele transformat în praf
se-așează pe frunze în
Supermarket absolut cu prețuri fără concurență
Conserve cu arlechini de import
Făină din lacrimi uscate pentru foietaj franțuzesc
Suflete legume culese din spitale
Rodii cu semințe de inimi
Atlas nu mai sprijină planeta
în lumea monștrilor zeificați;
cariatidele susțin cu greu
presiunea crimelor
mumificate de istorie în monumente și eroi;
giganții se-ncovoaie de greutatea
Să-mi sting tăciunele de viață
În vin, mocirlă sau dulceață,
Să mă mai rabd râzând de mine
Sau să m-alung într-o micime ?!
Să urc sau să cobor, nu stiu,
Să plâng că-s mort, dar totuși viu,
Să
Se prelinge-ncet pe mine
umbra rece de la stele
și-mi ingheața-n nemurire
toate gândurile rele.
Diluat cu insolența de-a-mi dori eternitate,
mă revolt cu-n zâmbet tandru
și nu-mi pasă de-am
Am zâmbit în fața unei oglizi
și-am trecut mai departe;
m-am privit solemn într-o oglindă
și-am trecut mai departe;
obosit și trist eram în altă oglindă
și-am trecut mai departe;
mereu
Bate toaca în bătrâna mânăstire
cu ritm agitat de inimă bolnavă.
Lemnul surd comunică timpanelor
neliniștea chemării absolute.
Cui i-e scris numele pe toacă,
sufletul lovit îi plânge.
Ultimul
Am de vânzare un suflet mare
din raze de soare și taine stelare,
din flori și miresme de toamnă bogată,
din cântecul mării cu zarea curată.
E pașnic, zburdalnic, haiduc în iubiri,
cunoaște
Mamă-cucă m-ai adus în cuibul din sârmă ghimpată
din pădurea de fier și betoane, păzit de cortina de fier,
să respir false credințe și să visez ce nu știam că există,
legănat de cântece
Sunt geamăn cu mine însumi,
mercur și argint:
aparențe înșelătoare.
Sunt viu sau reînviat?
Fiecare pas imi este ca o silabă de rugăciune
pe un drum necunoscut.
Întâlnire cu surpriza. Este
Planeta mea altar pagân de sacrificiu
pentru vieți știute și neștiute
întru pomenirea unui hain capriciu
de fantezii uranice necunoscute.
Planeta mea altarul cosmic rotunjit,
un măr albastru
Îmi cresc arborele vieții prin lumea smintită,
crescut între drumuri de asfalt și piatră,
rădăcina-n conducte, coroana asuprită
de ziduri și gaz de motoare, mirosuri de șatră;
lumin-am din cărți
În fiecare zi trăiesc un vers sau două, sau o strofă,
visând și un poem sublim în clipa mea amorfă,
chiar dacă rațiunii nu-i place-o catastrofă.
Canoane sociale îmi strâbă cerul firii
și-mi
Vesel mi-e gândul și fața senină,
mă hoinăresc în vise bizare risipit,
fără mentalitate-n gratii în viața de lumină
sustras din mine însumi, de mine dezlipit.
Invit galant la dans ispita ce-mi
Cuvântul a creat lumina
Care a creat materia
Care a creat spațiul
Care a creat timpul
Care au creat viața
Care a creat iubirea
Care a creat moartea
Care a creat învierea
Care a creat
În biotipul meu hazliu
Până la vârf m-ai pârjolit
Ca flacăra pe-un trunchi strivit.
Cu cine-ai pus acest pariu ?
Ca pe-un grăunte din pustiu
M-ai ancorat într-un coral
Pe-o stâncă , lângă-un
În blidul inimii mi-ai dat
Ce ai vrut tu chiar de-am oftat
Și-n fața ochilor mi-ai pus
Drumul durerii și am plâns.
Auzul m-ai silit să-mi fie
Lovit de urlete-n pustie
De piele mi-ai lipit
Călătoresc printre nebunele secunde
în barca șubredă a vieții, cu vâsle de speranțe,
prin unicul fluviu al timpului necunoscut
care curge sânge prin universul meu violent
și mă există.
Înaintez
AE