Alexandru Corneliu ENEA

Cu creierul în frigider și tălpile pe foc În medie, îmi este bine. Cu zeci de ani în urma mea și-n cimitir c-un loc În medie, îmi este bine. Cu bucurii ce mi-au rămas și cu necazuri ce m-au

Tată al meu care acum poate ești în ceruri m-ai adus în labirintul vieții, mi-ai construit ca lui Icar aripi din spirit, m-ai lăsat să cred că pot să zbor și m-am prăbușit în mine îngreunat de

Am intrat de curand pe acest site.Am gasit cativa poeti in formare sau formati.Am gasit si virusul epocii in creatii ce se vor poezii, cuvinte puse anapoda, fara noima, pastisandu-l pe Gellu Naum si

Salvați sufletele noastre Legate de-o planetă albastră, Unde ne înmulțim,asuprim și omorâm prostește, Unde filosofăm și ne iubim dumnezeiește. Salvați sufletele noastre Legate de-un sistem

Mă strivește cerul nopții ca o piatră de mormânt Peste care o nălucă zămislește jurământ Și mă-nchide în coșmarul zilelor ce-oi mai trăi Îngropat de neputința farmecului de

Mă furișam prin grădina sufletului tău descoperind bucuriile înflorite din dimineți, alături de ofilitele, încă păstratele tristeți în amestecul de culori risipite, curate cu parfumuri suave,

Melcul timpului acoperă totul sub talpa băloasă. Casa spiralei în care-și geme suflarea digeră viețile putrezite crescând existența măruntă. O talpă-l strivește, un copil îi cântă. un animal îl

Pentru Claudiu Tu-mi ceri candid să mă strecor afară din eul meu, infern, în care ard mocnit, acoperit pe

De fapt, asemeni rădăcinilor amare roadem pământul de sub noi și înflorim putreziciunea în chinuite forme noi. Închiși etern în eprubetă sub soare, ca un bec aprins, cultura noastră

Hazardul sânge mi-e-n artere și mă aruncă-n joc; sunt zar pe masa verde-a unei terre rostogolindu-mă , un biet hoinar. Spațiul si timpul pândesc potul și-și fac hoțește-n parte dar: “ Eu îi iau

Dansez cu tine melodia vrajbei noastre, ne zvârcolim uciși de muzica tăcerii plătită de memoria ascunsă de pecete și ne-nvârtim chinul valsând. Lumina își înfinge-n noi cuțite și ne privim

În mintea mea timpul m-a construit Oraș cu străzi și bulevarde Și mulți profesori m-au împodobit Cu monumente de cultură și stindarde. Sunt chiriaș al epocii stăpâne Care zidește-ntruna cu

Pe soclu statuia cântată-n regrete Statuia udată de-o ploaie bețivă Pe soclu statuia cu umbre pecete Statuia visată de minți în derivă Pe străzi trece-o lume din ziduri-fațade O lume colivă cu

Înțeleptul Sfinx, etern și gânditor În veșnicia nopții discută c-un dragon. Solemn, mișcând cadranul pe-un cer trandafiriu, Se oglindea chiar Buda cu zâmbetul hazliu. Zamolxe lucra texte cu

E ziua mea albastră Când e senin in mine Și-i vară sufletească N-am nori și nici suspine. E ziua mea albastră Când îmi doresc iubirea Să-.mi fie iar mireasă Iertându-mi rătăcirea. E ziua mea

E sărbătoarea zilnică a omenirii Și au venit, ca de-obicei, toți musafirii. In capul mesei stau trufașii trecători Din nații care-au dat cuceritori. Pe laturi, înșirați ca rândunele, Sunt cei

A fost odată o Românie cu munți de daci și aur și păduri furată de romani cu lăcomie și de barbari migrați înfometați și duri. A fost odată o Românie Ascunsă de tâlhari în codrii deși Lăsată

Trezește-mi Doamne gândul bun Și-mbătrânește-mă în pace Adună-mă la cap de drum Cuvântului ales ce-ți place. Când m-ai menit un bob de viu Și m-ai ursit să-ți simt puterea Cine eram – n-ai vrut

Ai noștri tineri în U.E. învață Să fie manageri și să răzbească-n viață După formule care îi ajută negreșit Să corespundă veacului smintit În care human rights și banul sfânt Fac omul zeu în cer

Împunge bolta lumii columna lui Traian, Război sculptat în piatră Și-n țara cucerită a unui biet mirean, Sclipind filosofia tăciunilor din vatră, Străpunge universul columna lui Brâncuși Ca un

Vesel mi-e gândul și fața senină, mă hoinăresc în vise bizare risipit, fără mentalitate-n gratii în viața de lumină sustras din mine însumi, de mine dezlipit. Invit galant la dans ispita ce-mi

În fiecare zi trăiesc un vers sau două, sau o strofă, visând și un poem sublim în clipa mea amorfă, chiar dacă rațiunii nu-i place-o catastrofă. Canoane sociale îmi strâbă cerul firii și-mi

Cădea din pustiu Un sunet târziu Pe aripa stângă, Rămas ca o dungă. Se scurge în mine, Îmi intră în vine Și iese suspine Plecând către tine Curat ca o rouă. De mult ce mă plouă Cu lacrimi

Patul meu e-un talger de balanță pe care ostenit îmi număr ecouri de furtună, alunecarea vieții mele o văd un val în ceață chemat de cântecul speranței – zână bună. Împins de alte valuri ca al