Alexandra Alb Tătar

Formularea adecvată ar fi fost: dacă apreciați punctul meu de vedere, ați putea... în eventualiztatea în care nu v-ar satisface. Să extrag IMAGINILE ȘI EXPRESIILE VALOROASE? Adică centrare pe formă, pe exterior, pe ideea de a impresiona, de a obține un aspect care astăzi ar ului dar fără nici o valoare morală (care e cea care PE MINE mă interesează și cea care PENTRU MINE e importantă). Dar conținutul, fluența, subiectivitatea celui care scrie, felul în care a simțit nu contează? În comentariul către Florina și Silvia am și explicat care a fost ideea. În poemul dvs., se pierde esența. Eu am un mesaj- că e sub forma unei confesiuni, îl privește numai pe cel ce scrie.
De supărat, n-am cum să mă supăr... nu m-aș fi supărat nici dac-ați fi fost intrigant de ofensiv. Nu mă pot supăra decât pe cineva care reprezintă o valoare pentru mine, îl prețuiesc și am anumite expectanțe vis-a-vis de persoana lui. Să nu credeți, însă, că îmi lipsește spiritul umanitar și că ignor părerea dvs.

Ceea ce e insuficient de convingător pentru unul poate fi suficient pentru altul. Ceea ce pentru un individ poate părea sufocant, redundant, pentru altul poate să nu pară specific. Mă repet, eu NU TREBUIE să nimic, nici măcar să-ți fac pe plac. Că alții vor să demonstreze ceva și m-au luat pe mine ca pretext, că alții, în virtutea valului, acționează pervizibil- este problema lor, că eu nu am ajuns la o maturitate poetică- așa o fi, cu-atât mai bine, sunt la vârsta marilor elanuri. Nu vreau să abordăm aici chestiuni legate de axiologie, dar există posibilitatea să-mi facă plăcere o astfel de discuție. Faci discriminări- coafeze, precupețe... dar de ce ele ar aprecia?
Unul amuzant, altul dulce... așa se ajunge la sistemul de valori, iar ale noastre, pare-se, nu prea simpatizeză.

Am remarcat că mi-a apărut și primul comentariu. Sper că îl priviți ca fiind unul pertinent. Numai bine și dvs.!

Un comentariu îndrăzneț. Felul în care e formulat nu sună însă a sugestie; nu v-aș recomanda astfel de abordări- din punct de vedere psihologic sunt contraindicate. Explicația constă în faptul că nu știți care e motivația pentru care cineva scrie, nu știți ce e potrivit pentru altul, nu puteți fi sistemul altuia de referință, iar, în definitiv, puteți arăta un grad scăzut de profunzime. Conținutul mesajului are o doză de subiectivism, ceea ce mă face să vă dedic poezia \"Prin filtrul tău\", pe care am scris-o în urmă cu ceva vreme.
Îmi amintesc că \"omul obișnuit se adaptează lumii în care trăiește. Omul neobișnuit se așteptă ca lumea să se adapteze lui. Totuși progresul este opera oamenilor neobinuiți.\"(G.B.Show) Nu știu ce-ați putea să-mi spuneți despre gândirea dvs. divergentă. Apreciez flexibilitatea, nu fixitatea. Eu NU TREBUIE să demonstrez ceva;eu prefer o atitudine creativă. În mod evident, nu ați surprins încărcătura acelui vers \"facil\". Înțelepciunea se îmbracă în haine simple.

V-am scris un comentariu care nu a apărut. În esență, m-am referit la atitudinea creativă, la gândirea divergentă prin opoziție cu fixitatea, la rigiditatea care v-ar putea împiedica să deveniți mai flexibil și în acord cu noul și v-am dedicat poezia \"Prin filtrul tău\". Pe de altă parte, aveți tot timpul să ajungeți atât înțelept, cât și profund; aveți libertatea să vă alegeți călăuza.

Felicitări, sunt sincere!:) În definitiv, subiectiv sau nu(orice părere e liberă să circule), sunteți amuzant.

Apreciez sugestia, domnule Adrian Munteanu. Desigur, îmi place viziunea pe care o aveți, dar bănuiesc că ați crezut că nu am realizat faptul că ultimul vers al strofelor are 12 silabe, nu 10. Așa am vrut să fie- a fost un capriciu. Neliniștile sunt vârcolacii copiilor din noi- în freamătul creației, nu mai realizăm uneori dacă suntem sau nu comprehensibili, dacă esteticul acesteia este conform esteticului sufletului...
Numai bine!

E o poezie pe care-am scris-o în 2000 și am trăit-o cu intensitate, fiindcă e dedicată Lui, fiindcă simt că Lui îi place, și aș vrea să cred că muza mea reprezintă tot ceea ce vine de la El. El nu are nevoie de vers alb, nici de exprimări ridicate pe calapod, tocmai de aceea e o poezie cu un veșmânt care poate părea naiv, o poezie caracterizată prin simplitate, deci nu văd cum de-ai înțeles că m-aș complace. Iubesc rima și-aș spune așa cum simt că aș spune. Mulțumesc de sfatul care cred că e bine intenționat, cât și de urare, dar consider că nu de noroc avem nevoie, la fel cum cred că nimic nu e întâmplător, că totuși nu aș fi putut fi altcineva decât eu însămi... Ceea ce îți urez eu este inspirație divină.

Suntem probabil în aceeași luntre... vâslele diferă. Mulțumirile, așadar, sunt de prisos. Deci multă lumină și inspirație!

Cred că Sonetul 63 își propune să ridice steagul moralității... în simplitate, în transparență se găsește Calea...
La foc încet totuși fierbe neobosita autocritică, dezvăluind o tendință psihanalitică și o subtilitate a confesiunii care impresioneză puternic.

Mă gândeam să merg la Cenaclul din Turn... Joia aceasta nu pot, dar îți mulțumesc de invitație. Numai bine!

O poezie bine construită, la granița dintre dezamăgire și virtutea aceasta în care ne înfigem unghiile și dinții și ochii și proiecțiile și... care se numește speranță. Nici nu știu dacă lipsea sau nu, dacă mai conta sau nu țipătul nou-născutului...

Cel mai important pas este să-ți dorești. Cred că ruga ți-a fost ascultată, dacă există dorință, căci, dacă tu ești o creație- una minunată, fie și din perspectiva autocriticii și a sincerității tale- există și un Creator.

Ființa care își cercertează toate ascunzișurile, într-o continuă căutare, se surprinde în atâtea registre... E atâta psihologie și filosofie în aceste sonete, e atâta pace chiar și când aparent e zbucium, e alunecarea dulce prin fluidul lor și staționările pe trepte ale analiticului; găsesc remarcabil cum autoanaliza dvs. devine pentru ceilalți prilej de introspecție.

E doar un joc ce ține de natura umană... Durerea și extazul, imaginile, trăirile de care nu te poți disocia și cele care și-au luat zborul spre țările reci, defulările și refulările, raționalul și instinctualul unei ființe care nu e capabilă decât de o imagine deformată sunt surprinse într-un moment de o intensitate emoțională fantastică, într-o poezie care alunecă atât de ușor, care ridică întrebări conștiinței și care te poate purta acolo unde bat clopotele înțelepciunii.

Mă bucură faptul că ți-a plăcut. Eu cred totuși că în versul la care faci referire se găsește cheia poeziei.

\"Talentul, regăsit, cu neputință
Încearcă să ascundă vechea taină...\"
Sunt plăcut impresionată de faptul că un comentariu de-al meu a reprezentat muza unei poezii cu o extraordinară forță de a induce contemplare, nostalgie, o poezie pe care s-o simtă oricine aproape, o poezie pe care s-o savurezi la fiecare recitire.

Inspirația pe care ai primit-o pentru a scrie această poezie a fost probabil cel mai frumos cadou de Crăciun. Îmi zburdă sufletul de fiecare dată când citesc o poezie creștină! Mă bucur pentru ceea ce simți... Cred că El s-a născut și în tine; să nu-L alungi...
...mai vreau...

Dăunează esteticului? Nu într-atât încât să-i distrugă farmecul, ba mai mult, cred că tocmai această \"nepotrivire\" conferă complexitate poeziei.
\"Eliberare\" respiră din aerul lui Goga(strofa întâi), cel eminescian(strofa a doua), e de o muzicalitate distinsă, induce o poftă de viață care te face să muști cu plăcere din ea.
Prima strofă aduce un zâmbet larg pe buzele cititorului prin filosofia simplistă, pozitivă asupra vieții(\"Și-a lapte muls, nefiert, cum este viața\"- vers desprins dintr-o ancorare în mediul rural). Strofa a doua, nostalgică, prilejuiește descoperirii: \"Și unde nu știam că am ajuns\"; meditația te invită să-i dansezi propriul vals: \"O vâslă ruptă și un lac ascuns/ Unde mergeam adesea eu cu tine\".
Următoarele două strofe sunt de o reverie euforică. Am savurat \"Ca o ciupercă largă în miceliu/ Să te îmbrățișez cu sporii mei de viață\". Sfârșitul aparține cadranului ludic prin care se instalează o stare de destindere.

\"mi-aș dori cineva s-o planteze deasupra/ și s-o ude în zile senine/ am putea face schimb de fluide și gânduri\" - e un final care trădează o durere mută, o oboseală, e precum ai cerși o rugăciune, ai vrea să strigi dar nu poți să verbalizezi, de parc-ai fi lovit de afazie...
Prin fluiditatea versurilor, simbioza aceasta ajută la digestie, cu tot aerul ei de resemnare.