Rugaciune in seara de Craciun

Inspirația pe care ai primit-o pentru a scrie această poezie a fost probabil cel mai frumos cadou de Crăciun. Îmi zburdă sufletul de fiecare dată când citesc o poezie creștină! Mă bucur pentru ceea ce simți... Cred că El s-a născut și în tine; să nu-L alungi...
...mai vreau...

intarziata la postare, si totusi postata

iata si modificarea facuta, sper ca acum e bine.Multumesc pentru apreciere, pe care, de altfel, nu o merit, intrucat, dupa cum spunea alexandra, a fost un dar de Craciun venit de undeva de sus si a fost ceva simtit, ce nu poate fi, zic eu, apreciat.Cred, la urma-urmei, ca aceasta este adevarata inspiratie. Va multumesc amandurora

In primul rand scuze pentru acel \"uite-te\", se dorea a fi un uita-te, desigur:)

In al doilea rand as vrea sa te contrazic. Muza sfanta care te-a luminat a stiut de ce a venit ea la tine. Nu poti spune ca nu meriti aprecierile noastre. Meritul tau, ca de altfel, al tuturor celor care scriu poezie e sa traduca cuvantul, daca se poate spune asa. Arta de a scrie poezie consta in primul rand in a simti, iar in al doilea rand a impartasi aceste sentimente in cuvinte. Ceea ce ai facut tu, a fost sa transpui in cuvinte un sentiment de lumina, de liniste, care mie, personal mi-a placut cum a fost redat.

In alte randuri as vrea sa-ti zic sa continui sa mergi pe drumul cel bun (vei stii tu care este acela) si sa scrii, NU cat mai mult, ci cat mai BINE :)

Aleks

Nu vreau sa-ti gadil orgoliul, dar as face un pacat daca nu as marturisi cu sinceritate ca aceasta poezie ar harul de a tulbura - in sensul bun al cuvantului - sufletul cititorului. Cred ca ai simtit tot ceea ce ai scris si imi place sa mi te imaginez facandu-ti cruce dupa ultimul vers, in semn de multumire. Inspiratia este un dar. (De talent, nu mai spun.)
Mie mi se pare ca versul al treilea din prima strofa are o mica problema.
Eu as spune:
\"Si poate mainile-mi, tot ele, o sa bata
Mult mai tarziu un cui la Tine-n palma.\"
in loc de:
\"Si poate tot mainile mele o sa bata
Mult mai tarziu un cui la Tine-n palma\"
E doar o sugestie.

Elia David

mi-ai amintit izbititor de Arghezi. prin izul de psalm, prin \"mizeria\" oferita: \"Si-n iesle mult murdara\" .

prima imagine creata e atat de gingasa: un copil arunca o piatra, iar aceasta ar ajunge intr-o apa adanca din care cercuri cercuri se desprind, \"tulbur\", \"oglindesti\" sustinand ideea.

un Craciun sarac \"nici magi sa Ti se-nchine\".
nesfant \"am alungat si cetele de ingeri\".
tacut \"nici sa-Ti cante \"Slava\" n-are cine.

un Craciun intr-un eu ce isi accepta calea, nasterea \"ghicesc in Tine radacina\", se resemneaza \"Pacatul lumii s-a salasluit in mine\", pentru ca in final sa ceara parca poruncind usor, izbavire \"Cu toate astea, naste-Te si-n mine... \".

jocul de la inceputul poeziei devine treptat viata.
iar viata continua. o spun cele trei puncte din final.

sa-ti fie ruga ascultata si-n orice zi sa simti Craciunul!

Inspiratia, ca idee sau sentiment, e buna desi nu e chiar noua. Dar forma imi creeaza impresia ca e luata fortat de undeva si as putea chiar sa spun de unde. Dar... lasa. Tu chiar crezi ca radacina ta e Christos? Adica esti nascut din el ca mladita din vie? Adica de aceeasi fiinta? Sau nu chiar? Nu e chiar ortodox, pardon dogmatic, sa te crezi de aceeasi fiinta cu Treimea. Dar sa fi eretic nu e chiar asa de rau. Eu sunt \"eretic\".

pentru toti ceilalti, va multumesc inca o data.
Pentru Liviu: suntem creati cu totii de El, avem toti Chipul Sau, ca nu avem asemanarea, asta e deja problema noastra.Si eu nu o am.Sa-ti spun sincer, ieri, cand am postat poezia,Dumnezeu mi-a dat inca o dovada de bunatatea Sa.Nu intru in detalii, insa ceea ce mi s-a intamplat multi ar numi-o minune.Ieri am fost pus din nou in ipostaza de a constata puterea rugaciunii pentru aproapele.Mie mi s-a mai intamplat doar o singura data in viata asa ceva si de-atunci dateaza o relatie de,nu stiu cum sa-i zic\' cu Dumnezeu.Si ma simt atat de umilit de o bunatate prea mare pentru mine, pentru ca nu pot sa-i raspund, nu am destula vointa sa vad in pacat un dusman.Iar daca tu spui ca esti un \"eretic\" si daca vrei sa vorbim, cu placere te mai astept pe aici, pentru ca eu sunt convins si inca ferm ca ortodoxia e adevarata credinta, atata timp cat traind in ortodoxie (si nu neaparat in spiritul ortodox, asta e, sunt fiul ratacitor), l-am simtit pe Dumnezeu aproape.
Si pentru ca tot sunt la vremea confesiunilor, iti spun Liviu ca pana acum toate rugaciunile mi-au fost ascultate. Deci Dumnezeu este, ne bate la usa si nu e nevoie decat sa-L lasam inauntru.Ne va umple sufletul de lumina...

Dumnezu? Chiar a facut ceva pentru tine? Sunt tare curios ce poate face un zeu care e, dupa cum ne demostreaza zi de zi, ca e sortit esecului, fiind astfel la fel de uman ca si noi. NU stiu daca l-ai citi pe Cioran, dar acesta zicea ceva foarte interesant:
\" Indemnul criminal din Geneza: Cresteti si va inmultiti - nu avea cum sa iasa din gura zeului bun.\" \"Carnea se intinde si se-ntinde ca o cangrena pe suprafata globului. Nu e in stare sa-si puie frau, continua sa faca ravagii in ciuda esecurilor, infrangerile si le ia drept cuceriri, niciodata n-a invatat nimic.\"

\"Copil fiind, Te tulbur cu o piatra
Cum Te-oglindesti in constiinta-mi calma
Si poate tot mainile mele o sa bata
Mult mai tarziu un cui la Tine-n palma\"

Descopar frica de a nu speria in loc de a dezmierda, de a nu supara in loc de a fi placut, de a nu stalci in loc de a iubi.

Trairea din care a nascut poezia nu este din grupa multumirilor serafice cu fuleu catarhic, divin. Nu! In fapt, dincolo de randurile tale suferi tu, mahnit de slabiciunea omului in fata abisului placerii:

„Pacatul lumii s-a salasluit in mine
Si-n iesle mult murdara Te primesc
Si nu-Ti aduc nici magi sa Ti se-nchine
Si stele-n cerul meu nu stralucesc\"

„Mi-am alungat si cetele de ingeri,
Deci nici sa-Ti cante \"Slava\" n-are cine,
De vei veni, pe cruce o sa sangeri,\"

Abandon, abis reflexiv, neant interior catre care chemi, sau ispitesti, izbavirea:

„Cu toate astea, naste-Te si-n mine...\"

Siretenia indiferentei tonului de adresare sperie. Ma sperie pentru ca o descopar, cu spatele la cuvioseniei, ranjind, pe sub ochi, la divinitate.

Dar poate ca sunt eu prea sperios.