Nu spunem nici un cuvânt.
Lăsăm tăcerea să umple spațiul din noi,
paharul prea plin să inunde sertare de timp,
secunde pierdute în care eram
distrași de temple de lut scăldate-n ruină
Din
Scriu în tăcere
scriu pentru noi
scriu cuvinte ce prind formă
din cenușa căderii
din argila diformă
modelată devreme
arsă de ultimul zbor
Scriu pentru tine
când tu nu asculți
când tu nu
Somnul mă cuprinde în brațe de gheață.
Simt cum tăcerea își ține discursul-
ritualul din noapte cu-n singur adept
Pe-altarul de piatră sculptat de licheni
aștern ofranda de zei
Privește cum norii pe pământ se adună,
cum sunetul se naște din focuri sihastre,
din stânci flagelate de răni fumegânde
Atinge cu mâini tremurând de extaz
fuioare de apă și ochii din
Hainele aruncate pe podeaua de fier
în flăcări acum, sunt luminate de zi
mă zbat în cenușă dansând spre zăbrele
strivite de ziduri îmbrăcate în gri
trupul se schimbă, omul dispare
pe umeri
Cuprind între mâini orașe în ape
ascunse în fulgi de zăpadă curată-
cristalul oprește furtuna afară
si lasă lumina să aștearnă miraje
Pe trotuarul murdar, pictat de apus
sunete aspre
Simt cum întunericul mă cuprinde
cum demoni apar din umbre străvechi
pătând lumina cu noaptea furiei lor
Mâini reci îmi sfărâmă craniul fragil
și lasă amprente murdare să curgă
spre ochii
Rugina roade din verdele verii,
arbori bătrâni se pregătesc de întuneric,
corbii aștern mitre înghețate
pe albele cranii cizelate de vânt
În aer valkirii prăzile cară
spre masa bogată a zeilor
Ne vom juca în nisipul fierbinte
și vom clădi castele efemere
precum copiii verii
uitând de toamna ce vine
Marea se curmă în cer iar cerul
coboară în noi, albastru și pur-
atingem cu
Din piatră am sculptat un chenar-
am adunat în el imagini, sunete, siluete
l-am modelat împreună,
păstrând forma primară-
schimbând conținutul,
am alterat viitorul
În cele patru
Îmbracă haina ploii ce vine-
pe umerii goi așterne tăcerea-
privește arborii grei cum țin
cerul și munții
pe trupuri bătrâne
amestecă lacrimi și apă-
alchimia ființei perfecte
se naște din
Las în urma-mi ploaia ce cade
din cerul ce arde în nuanțe de gri
în tonul orchestrei celeste în care
pianul așterne culorile vii
las timpul să sape în lutul bătrân
rânduri de note pe linii de
Degetele se agață de cer-
rădăcini răscolesc solul albastru
brăzdat de avalanșa continuă
a albelor stânci
Găsesc forme în iluzii tăiate
din marmura suprarealistă-
mustăți ascuțite râd și
Promite-mi că drumul ce duce departe
va prinde conturul umbrelor noastre-
frânturi de lumină pictate
în inimi desenate pe vase de lut.
Promite-mi că timpul va uita de noi,
va rupe din cartea-i
Ruginite, au încetat să macine iluzii-
piesele au încremenit în spațiul
dintre dorință și disperare
dintre voință și nepăsare
au încetat să ofere răgaz veșniciei
născute din fumul tufișului
Dacă ai știi cum secundele trec
prin trupuri, în cer, spre astrele stinse
demult, tare demult, când ochii
vedeau dincolo de negura nopții
nimfe în undele izvoarelor limpezi
dacă ai știi cum
Te caut în pagini vechi în care
bătăi de inimă au devenit cerneală,
te caut în culori așternute încet
de anii ce au trecut prin noi,
printre noi.
Te ascunzi în note de chitară
în primăveri
Te-am uitat pe un raft
pătat de praf, de timp
și scrum de țigară,
lipsit de lumină
lipsit de voință
sangerând în tăcere, rădăcinile sapă
tranșee absurde în ore defuncte,
în care se-adună
AB