Albert Cătănuș

in primul rand iti multumesc pentru poem. acum sa-ti spun ce-mi place: prima strofa, chestia cu pixul e super, eu adaugam ceva de genul pe unde nimeresti, pe orice celula, pe orice hematie.
strofa a 2a cu sarpele care sugruma in somn e de inspiratie biblica: sarpele e simbolul raului, iar tu il accepti in patul tau in mod tacit. partea cu sanii e destul de erotica, deci imi place si ea. dar esti putin cam violenta cu acel cocktail.
la origami mai adugam ceva; origami in forma de... nu stiu anume ce, gaseai tu ceva foarte subtil.
intorci moartea pe toate partile ca o foaie de hartie pe care e scris un poem cu cerneala simpatica, si asta e super, esti foarte morbida, un fel de \"Atentie, dragostea poate ucide!\"
merci inca o data pentru poem, imi place mult, dar sper ca la urmatorul sa nu mai fii atat de ucigasa
te pup

un tablou pe jumătate fantastic, pe jumătate morbid. îmi plac mult acei câini ai asfințitului, aceeași senzație ciudată de haită de hienă în plină acțiune mă încearcă și pe mine la fiecare apus.
destul de amical

citeam undeva că zilnic pierdem 25 de mii de neuroni, ideea e ca niciodată nu mor neuronii care au informațiile cele mai dragi nouă: despre mama, despre prima iubire și tot așa. mintea umană este un uriaș burete care se îmbibă cu mirosuri de culoare, de fum de autobuze de rață, de covrigari, de culoare. Claudia a reținut freamătul acesta, agitația browniană a unui oraș rămănând de neuitat pentru mica puștoiacă. Ce-mi place cel mai mult mie sunt versurile din paranteze, e realitatea de atunci povestită cu maturitatea de acum a poetei:

[eterna așteptare în acest mecanism
de perpetuă alimentare și combustie]

[și toată viermuiala aceasta ca într-un intestin
extirpat în care larvele colcăie încă]

Claudia e o minte foarte receptivă la exterior, pune o grămadă de întrebări și tot ea răspunde categorisind lumea după bunul ei plac, ca un jucător de poker care are în mânecă 2 ași de treflă. va câștiga întotdeauna.

e de înțeles că îmi place, nu? :D

foarte amical

e un poem ”empiric” ce merită apreciat de mai mulți cititori, nu sunt încă în măsură să recomand texte dar voi fi succint și voi menționa motivele pentru care aș face-o: sunt multe definiții ale poeziei, foarte multe sunt acceptate ca adevaruri imbatabile sau minciuni care sunt repetate obsesiv devenind ele însăși adevăruri valabile. ce ne spune carmen ca este poezia:
”o scufundare prin punctele cardinale propriului trup fără clorofilă
un embrion, un prim stadiu de dezvoltare a iubirii
o bâlbâiala a unui muribund înțepat de noapte
o infecție oculară pentru care nu există nici un fel de alb
un cuib în care dorm o noapte apoi caut altul
un refugiu într-o stepă, graminee, rizomi
un disconfort cauzat de un ghimpe în talpă atunci cânt trec prin tine fără să găsesc nimic
un truc pe care îl țin în mînecă, atunci când plouă am nevoie de el
un crenel prin care văd o fantomă, pe unii îi orbește
adăpost pentru exilații din paradis”

toate aceste teoreme-leme sunt perfect valabile, o acuratețe poetică foarte ridicată.

mergem mai departe în a descoperi poemul : ”am încă 612 de e-mailuri necitite cu diverse fwd-uri, deschid câteva, niciodată nu deschid fwd-uri, dar acum da, se întâmplă să vreau să citesc prostii
acum îmi iau un măr din bucătărie și sper să găsesc biletul spre cometa Halley

trăiesc într-o lume inventată, o femeie care participă mereu la un ritual funerar până își descopără propria stare de agregare

mă ascund în tine ca-ntr-un sâmbure și ziua și noaptea, trăiesc în tine și tu nu știi, orbitez în jurul tău 52 de ore, vaporizez așteptarea de fiecare dată” ... cu alte cuvinte, scriitorul de poeme, supra-numit și poet, are o lume proprie, dezvolatată după ani de căutări și orbitări, inventarea unei altei realități, o cosmogonie proprie.

și revenind la titlul, de ce ”servind moarte”? pentru că moartea e un poem în sine, moartea e frumoasă, e tranziția spre care migrăm cu toții că vrem sau nu, că ne opunem sau nu, că știm sau nu.

extrem de amical

E un fel de armistițiu obținut în urma unui lung război de secesiune. Creierul trimite impulsuri nervoase către toate organele interne să bată în retragere. Inima abdică pe muzică de Wagner, iar actul oficial al armistițiului se semnează pe o hârtie milmetrică în prezența unor colonii de flamingo și a unui cer senin. E un super-super poem de dragoste cu acoperire în aur, ca un bilet de bancă de o mie de dolari.
Extrem de amical

uite ce îm place mie:
punem ecraniza nopțile toamnele și poftele mele
cred că e ”putem”

va fi o imitație de cutremur
ca un cântec despre zâmbetul morții

în rest ai un text în care cauți metafore și asta e bine.

p.s. ți-am spus de amicul acela al meu din Leova?

amical

corectați aici: ce-i drept - ”pe o arie mai restrânsă, cei drept...”

Nu este oare ”filosofia”...
”Filozofia” diferențiază...
cum e: filoSofia sau filoZofia?

în rest o abureală, se trece cu viteza luminii de la Karl Max până la ecologiști de la Green Peace. mă rog, ideea e că totul e deșertăciuni și forțele naturii și clopoțeii și cling-cling-cling

destul de amical

excluzând faptul că textul are semnele de punctuație complet aiurea textul e un mini-mini-mini fragment din istoria Rusiei. mă rog, cam exagerată încadrarea la proză. și o întrebare retorică: istoria e literatură? dacă da, atunci și fizica și biologia pot fi, nu?
oarecum amical

unde aflăm că avem un indicator vechi și bătrân peste care s-au așternut zăpezi și ploi. sau cum ar spune un mare filosof: adevărul se află la capătul drumului, în speță indicatorul de circulație din text. la urmă mai băgăm și niște gheață peste cuvinte, o cruce, un rătăcit și publicăm poezia la ziar, să afle toți că și eu scriu poezie.
deci, asta nu e poezie, e istoria unui drum de țară cu un indicator de pe care s-au șters literele. eu am spus-o mai mișto, nu? :D
oarecum amical

mă adresez doar persoanei din text: dacă dvs ați consimțit să fiți penetrată după ce ați fost răpită noaptea în parc e destul de tragic. și hai să fim serioși e leit motiv de la mtv ”free your mind” „Înțeleg că atunci când îți dorești ceva foarte mult și dacă nu îl obții atunci când te arde dorința și va veni mai târziu la tine ai tendința să respingi cu înverșunare. Învață din greșeli și uită de tendințe. Fă un efort și gândește liber.”
și faptul că a fost doar un vis mă face să mă gândesc la simbolistica viselor. e cam tragic dacă vă doriți să fiți răpită în parc și dusă în camere gen 14 februarie ziua amorezaților.

acum mă adresez autoarei: reciți peste 25 de ani acest ”vis”. o să vi se pară penibil

oarecum amical

lipsesc toate, absolut toate, diacriticele.
în rest nu remarc decât un ”tragism de tastatură” dacă pot să-i spun așa.
destul de amical

mda, avem o filă de jurnal. plictisitor, fiecare se luptă cu guguștucii lui. important e să nu fie scris gen ”Povestea mea” revistă bilunară pentru casnice și văduve.
oarecum amical

hai măi Felix, te ții de poante? sincer, m-a bufnit râsul. cred că și asta vroiai.
amical, doar știi

primele două strofe au o verticalitate stranie, pot sta în picioare: în cutia craniană cineva sare într-un picior, apoi plânge cu lacrimi cât unghia, cât călcăiul, cât gripa aviară.
de la strofa a treia cad în ceață, chiar e criptic rău, adică e delir în delir.
în strofa a patra am găsit o chestie de freaks: sexul nu e bătut în piele... pfuuu. bătut? e cristal swarovsky? e tatuaj făcut la pârnaie cu tuș infect? și aici ne oprim la final și inspirăm fericiți misterul poeziei... da, domnule, dacă poți fi surprins de o imagine înseamnă că ai intrat în katharsis
oarecum amical

pentru delicatețe, pentru fiorul de aripi ridicate, pentru atmosfera de basm, pentru toți stropii de ploaie, pentru lacul înfricoșat și pentru aripile tale care sunt atât de frumoase.
foarte amical

îmi place prima strofă. finalul e puțin cam criptic. per total e un mini poem de stare reușit
amical

super poemul, îmi place finalul. cred că autoarea are deja un stil bine conturat, sclipește în câteva litere cât alții în romane întregi.

plec și eu. și iau versul de final cu mine

”plec. până la urmă am salvat inima unui copac. o duc până departe în groenlanda. în țara oamenilor.”

amical

dar e bun de aplicat. un fel de zombie care se lovește cu țeasta de cruce când iese din groapă exclamând: ”mama lui de idiot și ăsta care mi-a grești numele, pe mine mă cheamă Sprâncenatu Marin, nu Marian” :D
cam așa ceva,
amical

de data asta mai închegat, mai cu idee, mai cu schepsis. plus finalul de ”hai să ne uităm unii la alții, că e mai bine”. și mai îmi place frunza care cade peste noi toți, acoperindu-ne cu toamnă.
amical, ca-ntotdeauna

destul de lent și acoperit de melancolie. și plin de resemnare asumată.
amical