Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

amintiri despre [altfel] mine

2 min lectură·
Mediu
mama
și mâna ei caldă
avem un drum lung de făcut
azi
[și mâine
în moarte, în viață avem
un drum lung de făcut
dragostea este un jalon
pentru treceri]
în zori
cântecul răgușit al cocoșilor, graba pentru
a nu pierde măgăoaia imensă, huruitoare
plină de navetiști palizi cucăind pe speteze și de mirosuri
de mușama, vomit
mama mă ține de tâmple
[lumea întreagă iese din mine
o mâzgă incertă cu firișoare roșii
de încă sânge]
am ajuns / [orașul]
alte arome, de ciment, de sticlă și pâine,
mama frânge un corn aburind
îmi doresc să treacă mai repede
ziua, ceața ei, tonetele de covrigi cu mac,
semafoarele, trecerile de pietoni, magazinele cu miros de
stambă și de plastic și de
vânzătoare care fac troc:
unt, lapte, ouă, carne/ mătase naturală, stofă, catifea
și multa pâine
pâini și oameni
înfrățiti aici și acum în așteptare
[eterna așteptare în acest mecanism
de perpetuă alimentare și combustie]
mult alb / [mult gri]
halate, mănuși și ceva care se
pune în urechi, apoi se așază pe inimă
[oameni conectați la alți oameni
tic-tacul înfundat și altul
insesizabil al sufletelor care nu se
]
și sleiala canapelei pe care
mă prăbușesc, în timp ce mama
intră dintr-un cabinet în altul
din nou magazinele cenușii
maiouri, izmene, cămăși, cizme
care sa fie bune și la anu’
plasele grele din care răzbesc
ici-colo colțuri de pâine, rup unul
mă joc cu coaja, îmi închipui alte povești
colorate, ca în cărțile mele de acasă
[și toată viermuiala aceasta ca într-un intestin
extirpat în care larvele colcăie încă]
autogara
autobuze, țigănci cu alviță, țărănci rumene
și gălăgioase, copii alergând, muncitori obosiți
parcă mai îmbujorați decât dimineața
aceleași banchete. vreau doar să dorm
desenez pe geamul aburit
al înserării, mi-e dor de soba caldă
cartofii copți, răsfrânți
autobuzul mă leagănă, simt mâna mamei
și mirosul ei unic
și tot drumul ăsta
nesfârșit
către
[nicăieri]
025.496
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
315
Citire
2 min
Versuri
65
Actualizat

Cum sa citezi

Claudia Radu. “amintiri despre [altfel] mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/claudia-radu/poezie/1809126/amintiri-despre-altfel-mine

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@albert-catanusACAlbert Cătănuș
citeam undeva că zilnic pierdem 25 de mii de neuroni, ideea e ca niciodată nu mor neuronii care au informațiile cele mai dragi nouă: despre mama, despre prima iubire și tot așa. mintea umană este un uriaș burete care se îmbibă cu mirosuri de culoare, de fum de autobuze de rață, de covrigari, de culoare. Claudia a reținut freamătul acesta, agitația browniană a unui oraș rămănând de neuitat pentru mica puștoiacă. Ce-mi place cel mai mult mie sunt versurile din paranteze, e realitatea de atunci povestită cu maturitatea de acum a poetei:

[eterna așteptare în acest mecanism
de perpetuă alimentare și combustie]

[și toată viermuiala aceasta ca într-un intestin
extirpat în care larvele colcăie încă]

Claudia e o minte foarte receptivă la exterior, pune o grămadă de întrebări și tot ea răspunde categorisind lumea după bunul ei plac, ca un jucător de poker care are în mânecă 2 ași de treflă. va câștiga întotdeauna.

e de înțeles că îmi place, nu? :D

foarte amical
0
@claudia-raduCRClaudia Radu
Alberto,

sicer, m-a surprins si bucurat comment-ul tau, receptarea si interpretarea pe care n-o asteptam, pentru ca biografismul are uneori riscul sa nu fie re-

inseamna ca am depasit acest risc. chiar daca mi-am asumat modul asta frust de a spune/povesti, intr-un fel

si chiar mi-a placut povestea cu neuronii si amintirea esentelor nealterata

niciodata

sper

0