amintiri despre [altfel] mine

citeam undeva că zilnic pierdem 25 de mii de neuroni, ideea e ca niciodată nu mor neuronii care au informațiile cele mai dragi nouă: despre mama, despre prima iubire și tot așa. mintea umană este un uriaș burete care se îmbibă cu mirosuri de culoare, de fum de autobuze de rață, de covrigari, de culoare. Claudia a reținut freamătul acesta, agitația browniană a unui oraș rămănând de neuitat pentru mica puștoiacă. Ce-mi place cel mai mult mie sunt versurile din paranteze, e realitatea de atunci povestită cu maturitatea de acum a poetei:

[eterna așteptare în acest mecanism
de perpetuă alimentare și combustie]

[și toată viermuiala aceasta ca într-un intestin
extirpat în care larvele colcăie încă]

Claudia e o minte foarte receptivă la exterior, pune o grămadă de întrebări și tot ea răspunde categorisind lumea după bunul ei plac, ca un jucător de poker care are în mânecă 2 ași de treflă. va câștiga întotdeauna.

e de înțeles că îmi place, nu? :D

foarte amical

Alberto,

sicer, m-a surprins si bucurat comment-ul tau, receptarea si interpretarea pe care n-o asteptam, pentru ca biografismul are uneori riscul sa nu fie re-

inseamna ca am depasit acest risc. chiar daca mi-am asumat modul asta frust de a spune/povesti, intr-un fel

si chiar mi-a placut povestea cu neuronii si amintirea esentelor nealterata

niciodata

sper