Adriana Marilena Stroilescu

din greșeală am postat răspunsul pentru tine aiurea, scuze, m-a zăpăcit primăvara de cap, du-te la poezia mea \"O zi ca oricare alta\" să-l citești și te rog frumos, nu da cu pliciul, ne vedem joi la Cenaclu.

cu drag, Ama

Comentariul de mai sus este pentru Florin Bratu, răspuns la poezia anterioară și postat din greșeală aici.

Să nu-mi deschizi proces, că nu vin, mă bucur că ai trecut pe aici să conviețuim pașnic în univers, fiecare cu stilul său, în ecosistemul poeziei e încă loc pentru toată lumea și apoi fiecare gâză ori plantă cât de mică își au rostul lor pe pământ, fără viermii tăi cine-ar mai afâna pământul să rodească petale de șerbet caisul meu, totuși dau o fugă până la colț să cumpăr pastile contra țânțarilor, cam devreme au apărut anul ăsta...zzz...bzzz…zzz, dialect de acupunctură pe șira spinării stârnind roi de zâmbete către tine.

Ama, verișoara reclamantei

întrebări și nu întrebaări

Cuvintele tale mă conectează într-o lume a nevăzutului știut, o lume sacră care mi-e dragă, sunt de acord cu tine, în artă în general și mai ales în poezie primează sensibilitatea, artistul trebuie să aibă curajul unei hotărâri neântemeiate pe rațiune fără să cadă însă într-un irațional care duce la haos sau la nimic, iar curajul presupune răspundere și seriozitate nu numai față de tine ci și față de cosmos, față de creație, față de tainele acestei creații, față de univers. Mă gândesc uneori că greșeala multora e că nu măsoară viața și poezia cu măsurile lor ci încearcă să le culce în tot felul de paturi procustiene și uite așa apare tragicomedia, îi întreci pe toți dar rămâi în urma ta. Recitesc adesea Jurnalul de idei al lui Noica “țesătoriile Florenței și cele din Anglia și Westfalia... unele au dus la cultură, altele la industrie”. Catifelat eseul tău mângâie, educă voalat, răspunde la întrebaări pe care nu numai o data și eu mi le-am pus, răspunde nu răspicat, ci aproape duios, fără să atace, cu o fluență și claritate a limbajului folosit în alăturări de fraze concise care nu obosesc, de o mare delicatețe însă meșteșugite cu miez dând valoare și sens unei filozofii de viață și crez literar. Am întâlnit mulți oameni de la care am avut ce învăța, dar unde este oare cel care să mă învețe cum să învăț, dacă-l găsești să-mi dai si mie un semn. Până atunci mă bucur de această frumoasă alchimie a cuvintelor tale în care macii îmbujorează lanul de grâu ori poate lanul de grâu îmbrățișează macii, citindu-te și descoperindu-te cu deosebită plăcere.

Amadriada

Mustește a viață. Atâtea arome, mmm, ce buuun! N-am putut rezista tentației și uite, am venit! Mă sucesc printre forme, culori și mirosuri căutându-mi anotimpul în care să mă înfășor, sau poate iarba... O să aleg toamna, acolo mă simt eu cel mai bine când timpul vindecă și răni ce par de nevindecat.

față de masă petele din soare
la asfințit oranjuri ne vor fi
cu buze de ferigi descântec
o să ne cearnă greieri cenușii

Amadriada

Tăcerea este o artă, ba chiar o stare de grație aș putea spune. Există din câte știu și posturi ale tăcerii. Deși pentru unii insuportabilă, ea te ajută să te interiorizezi și să nu-ți consumi inutil energiile. Tăcerea este o lume aparte dincolo de pleoape și uneori ea glăsuiește atotcuprinzător, mai mult decât toate vorbele la un loc.

Amadriada

Simplitatea naște lucruri bune și frumoase. Ele sunt așa tocmai pentru că sunt simple, cu sufletul la vedere, neambalate în cine știe ce tehnici sofisticate. Imi place liniștea. Am poposit aici la tine, m-am recules și am plecat. Am intrat în vârful picioarelor și ies la fel, să nu tulbur cumva ruga mâinilor împreunate. Acum îmi șoptesc în gând că m-am întălnit cu un om sau un înger și mersul mi-e mai ușor. Multumesc!

Amadriada

* incurajator si nu icurajator, scuzata sa fiu, dar chiar m-au emotionat comentariile voastre.

“Noi ne invirtim in jurul soarelui
Luna in jurul pamintului
Nici nu murim de moarte,
Murim de ameteala”

Maria: privire inflorita spre cer la ceas de taina intr-o noapte de primavara, comentariul tau ma onoreaza definindu-ma ca de fiecare data cu mult mai bine decit as putea s-o fac eu, cu ochii in miezul fintinii vorbele tale pe mine ma apropie mie oglindindu-ma ascuns inteles.

Daniela: trecerea ta pe aici mi-a improspatat apele, de bun augur dimineata cuvintelor tale dupa noaptea mea de nesomn, optimismul, perseverenta si fidelitatea ta fata de poezie sunt intotdeauna un exemplu icurajator si un indemn pentru mine.

Alin: si fata Imparatului i-a cerut lui Fat-Frumos sa-i aduca intr-un ulcior apa vie, de acolo de unde se bat muntii cap in cap, nespus de bucuroasa sa te regasesc in pagina mea, intr-adevar sursa inepuizabila de mister si filozofie, acest miracol al fintinilor ce aduna pe marginea lor indragostiti, boemi si poeti ne bintuie cu un farmec nepieritor.

Anton: rataceam prin camerele unui hotel, poate, poate sa te gasesc intrebindu-te ceva despre viata, cind colo tu aruncai cu stele din briul de lumina al Caii Lactee, multumesc, Liviu Nanu!

Dudi: ce sa fac si eu?!... sunt pe lume lucruri si stari care oricita primejdie si nenorocire ar aduce nu pot fi intelese decit dupa ce le-ai incercat pe propria-ti piele, experienta mea masurindu-se in raport direct cu intensitatea intimplarilor traite si nu cu durata lor Impresionata de rabdarea de care ai dat dovada si aplecarea ta asupra acestui text.

Ama

Inastalație frigorifică cu compresie de vapori în trepte, întăi m-a luat cu frig mai ceva decât atunci când am văzut că \"în jos de timp total în afund dracii joacă șotron pe aeru-n scări\", apoi m-a durut, tare nerăbdător visul acesta de convalescent pe mine mă tot zgâlțâie de umeri să revin la realitate, dar poate că nu vreau, mi-e bine aici în lumea mea bolnavă cu capul în nori, cățărată pe \"schelăria divină\", apoi un sentiment ciudat de împăcare cu mine și miracolul acestui pământ imbecil de frumos m-a învăluit cald, aproape fierbinte, știi o senzație din aceea de arsură așa cum simți iarna când afară e foarte ger și pui mâna pe o clanță înghețată.

\"și cum vă depărtați astfel sprijinindu-vă unii de alții
mă veți afla mereu aici la începuturi de rotații\"

Cu o rotație în plus îmi văd de drum și de visul meu, singurul loc din care nimeni nu mă poate alunga citindu-te și recitindu-te de fiecare dată cu aceeași plăcere, norocoasă fiind că am avut bucuria să stau chiar lângă tine la lansarea Dianei.

Amadriada

Stii atât de bine să decantezi momentele declanșând lin și fără a brusca trăiri și o stare de poezie de o finețe și o subtilitate remarcabilă, cuvinte fără asperități într-o lejeritate unduioasă a cuvântului și a frumosului artistic simplu și necontrafăcut, poemele tale au devenit deja locul meu de odihnă și armonie sufletească.
Am citit, apoi am fugit repede la oglindă să mă privesc, am avut impresia că m-ai scris pe mine. Mă uit, o dată și încă o dată, totul se potrivește dar astăzi n-am eșarfă la gât, nu-mi lipsesc însă \"bigudirile din crenguțe de primăvară și nici inima abandonată pe furiș între florile de câmp\". Ai grijă și scrie mai departe să nu mă rătăcesc în deșert, n-aș vrea să rămân fără oaza mea de liniște.

Ama

\"la început ne-am și iubit prin vise
vorbind pereților
despre sălcii cu plânsul uitat\"

Miroase a despărțire sau mi se pare mie, curcubeul tău arcuiește trisțeți depărtărilor, cu gust sărat lacrima se va prelinge acum, acum pe obraz căci orice început are și un sfârșit. N-avem încotro, experiența o căpătăm prin repetiție chiar dacă adesea totul doare și e bine să nu uităm că orice sfârșit înseamnă de fapt un alt început. Mult mi-a plăcut acest poem în care m-am regăsit de ca și cum m-ai cunoaște de o viață. Zâmbetul purtat de o femeie care așteaptă ascunde întotdeauna o lacrimă.

Ama

Ama

\"jubila străbătând orașul natal
din care își retrăsese simbolic originea
hoinărea cu rădăcinile la vedere
pieptănate pe spate
înota printre oameni ca într-un râu
vegetal\"

De ce oare pentru a putea merge mai departe ne este atât de necesar uneori să ne întoarcem la începuturi? Poate pentru că așa cum spunea Blaga rădăcinile care te leagă de un anumit pământ te leagă, indirect, ce-i drept, dar inevitabil și de un anume meridian ceresc. M-a impresionat poemul tău de un tulburător realism prin problematica existențială pe care o pune, parcă umblăm cu toți ca orbii printr-un deșert al disperării și ne sprijinim doar din când în când de umbra noastră ca de o coloană de piatră.

\"Trebuie că le este greu paginilor albe, într-un fel, atunci când se lasă în mâna oricui, pe orice raft, în vreun sertar, pe-o masă, pe jos aruncate, în dosare, între cărți, pe balcon, în tren. Nu cred că le place neapărat să fie așezate în cea mai mare ordine, dar nici alandala\"

Am simțit mereu sub aparenta naivitate a unora dintre textele tale o densitate demnă de invidiat, delicatețea jocului și a cuvintelor aruncate parcă la întâmplare ascunzând o profunzime a sentimentului și a trăirilor pe care le încerci de ca și cum ai ciocni pietricele, din ciocnirea lor născându-se nu o altă piatră ci o scânteie.

Ama

Mulțumesc pentru invitație, confirm cu certitudine prezența mea pe 28 mai.

Amadriada

Viața în roz este așa tocmai pentru că se cântă în gând, iar gândurile noastre de ce să nu recunoaștem sunt tare ciudate uneori, sau poate că viața în roz nu există decât undeva, pe o linie foarte subțire, aproape insesizabilă între real și imaginar.
Poemul conține aproape toate titlurile cărților publicate de scriitorul Ioan Lilă, de aici lungimea și forma sa în aparență haotică. Citez la întâmplare numai câteva dintre ele:

PLOAIE AMARA -1978
AVENTURILE LUI PALARIUTA -1983
CASCADORUL -1983
SA VISEZI IN CRINGUL DE SALCIMI -1985
O POVESTE CU PANTOFI -1985
CA VINTUL PE CIMPIE -1987
LUNA DE PE CER -1988
HAI SA INVATAM -1997
MORCOVEATA CU DULCEATA -1998
UN CADOU PENTRU TINE -1999

Se mai întâmplă uneori, el s-a trezit cu un cal, eu cu o viață roz :)

Silvia... ți-am ascultat sfatul, îmi plac oamenii de la care am ce învăța, eu îți admir de mult lirica desi n-am lăsat niciodata semn de trecere, am pus viața în roz la personale așa cum îi stă cel mai bine unui trai decent, în ceea ce privește \"Desen despre el la Casa Eliad\" aici e altă poveste fiind vorba despre un alt bărbat, desigur și el prezent în sală, chiar mi s-a părut a fi o seară de excepție Cenaclul de joi prin vibrația caldă și învăluitoare a celor din jur iar eu nu mai sfârșesc cu mirările deși toate clipele petrecute acolo sunt deosebite prin magia și parfumul lor poetic

Bursucel... tu ai fler, ai sesizat perfect că ceva nu-i în ordine și că lucrurile nu stau prea roz așa cum aș fi vrut eu să pară, m-ai uns la suflet și ce răbdare ai avut să deretici și să faci ordine printre cuvintele mele de șansonetistă, mă uimești, chiar mă bate gândul să postez altfel poezia, în așa fel încât să evidențiez cu caractere diferite titlurile romanelor despre care pomeneam mai sus, ce părere ai? Oricum premiul 1 este al tău, râșnița de aur, cununiță n-am că florile le-am rătăcit prin alte poeme dar să știi că râșnește foarte frumos și plăcut visul

Sorin... chiar mă întrebam pe unde ai dispărut de nu dai semn, că revii în pagina mea mereu cu plăcere mă bucură, dar fă bine și mai treci pe la Cenaclu, îți simțim lipsa.


Hanna... știu eu că ai tu o rețetă de dulceață mult mai bună decât asta a mea, pregătește farfurioarele și fotoliile de răchită acolo în grădina ta, cafeaua o aduc eu

semn vouă de viață în roz, dragilor, mulțumesc de vizită!

Ama

Eu chiar mă întrebam de ce atâtea unități convenționale de măsură a timpului, lungimii, greutății ori volumului imaginându-mi cum ar fi daca o zi ar avea 24 de fluturi sau flori, ba nu papagali, sunt mai longevivi, deși mi-e cu mult mai bine când una din zilele mele se măsoară în steluțe. Un început de săptămână placat cu aur de 24K, mulțumesc de semn și aprecieri, scânteiază frumos acum păsările mele!

oricum am facut-o praf cu repetiția de la vatră, hai că încerc s-o dreg, o voi posta în pagina mea sper mai corect, poate voi scăpa de blestematul ăla de pix al tău care îmi înjumătățește poeziile la Cenaclu.

calul purta impecabil o cămașă albastră
ce-n ochi culoarea cerului o răsfrângea
bea bere cu mine de mână șezând la o masă
și-n crângul de salcâmi mă-ndemna a visa

hai să fim prieteni mă-nvăluia în cuvinte
cu pieptul în bătaia vântului agale mă ducea
învingătorului i se dau flori să n-ai teamă
spunea el o poveste cu pantofi lucioși de lila

ca vântul pe câmpie îmi cânta tarantele
muzicanții-n delir picurau ploaie-amară
cascadorul de pluș fâcea tumbe de zahăr
și eu muream iar și iar pentru ultima oară

lumea de la început peste ape-o călcam
vibra în mine câmpul gaben de mimoze
hai sa-nvățăm spunea el iar eu îl credeam
purtând pe degete mirosul lui de tuberoze

a fost o dată ca niciodată un cadou pentru tine
cum a zburat iepurașul cu balonul încă există
eu mă simțeam precum un ursuleț de ciocolată
și deveneam subit aerian din ce în ce mai tristă

un cascador mi se rotea salturi în somn
dar peștele cel mic înghite pe cel mare
orașul cu prieteni e numai o fantasmă
și-am amețit în limbi pendulele solare

cu luna de pe cer te chem înstrăinată-acum
să-mi povestești iar aventuri despre pălăriuță
și te-aș ruga măi scriitorule sa fii decent
să-ți pui doar praf stelar pe dinți și periuță

tu morcoveață cu dulceță hai la munte
să nemurim cu mieii colinde la o stână
și să uităm ce anotimp mai bântuie în noi
nemuritori cu florile de câmp o saptămână

o să te spăl cu zori de zi veșnic pe tălpi
voi fi prietena găinilor ți-ajunge o viață
te voi trezi cu gălbenuș proaspăt de ouă
iubindu-te cu rouă în fiecare dimineață

te voi scăpa de împăratul automobilist sau
poate numai prieteni dragi o să-ți adun în jur
te voi purta în mine pântec de pasăre măiastră
și-o să-ți pictez la tâmple mister de clar obscur

cântând șerpește pianisimo pe vatră
am să te dăltuiesc tăciuni în fiecare an
parfum de mere coapte în vatra de la șatră
cu gel dat pe copite în prazul de oltean

atât oranj ai abătut coperți de miez în carte
măi calule chiar nu te cred că ești un cal
și mă voi îmbăta de tine-n astă noapte
basme de mandarin și flori de portocal

Ama

scuzată să-mi fie cacofonia din titlu cu piatra piatră dar
nu e vina mea, precum cu acea lady și romanul ei ce ți-a plăcut atât de mult...