Adriana Lisandru

este încadrat la „poezie religioasă”. de ce aștepși „cochetărie” acolo? ;)

apoi, cred că individualizarea și imălicit individualismul ne-a secatsedtul... uneori simt nevpia să stau cât mai departe de ele.

mulțumesc frumos pentru comentariu, a fost neașteptată sosirea ta aici.

la sugestia unui prieten, am făcut câteva schimbări. e bine să-ți deschidă cineva ochii la timp. ;)

Ottilia, mulțumesc pentru citire și comentariu.

ce am citit aici, m-a înseninat, și într-adevăr am rămas zâmbind. iată o poezie luminoasă, mulțumesc, aveam nevoie de asta.

ți-aș fi sugerat să mai „aerisești” puțin sfârșirul textului, dar, oricum, dacă e publicat în antologii ori în volum, e târziu. Așa că tac și mă bucur pentru ce am primit deja. ;)

mă bucur că ați trecut pe aici, vă mulțumesc pentru comentarii.

sunt două typo aici, corectez; le meriți // șapte.
nu știu cum s-au strecurat, probabil entuziasmul meu e de vină... scuze!

Felicitări, Adrian, te meriți cu prisosință pentru fiecare din cele șapre arcuri ale septenarului tău poetic.

nu pot spune cât regret că nu voi fi alături de voi... am văzut și lista prestigioasei prezențe actoricești și muzicale...
salutări tuturor, să vă bucurați, vă rog, și pentru mine!

De fiecare dată când mi se vor strepezi dinții din cauza vorbelor multe, dar sărace în calorii, e bine să citesc o astfel de poezie. Efectul e rapid și de durată.
Concis, clar, categoric.

iată un eveniment la care mi-aș fi dorit să pot participa.

drum bun noii cărți și succes pe mai departe, Adrian!

că nu-i puțin lucru să transformi „statul degeaba” într-o adevărată artă. unora, nici măcar acțiunea (ori mai ales ea?) nu le folosește la nimic...

fain poem, Pașa! o poveste lungă prinsă în doar câteva cuvinte.

Pentru mine, una din cele mai plăcute surprize de care am avut parte la Artgotica Sibiu a fost poezia acestui autor tânăr, despre care, recunoasc, nu știam absolut nimic. Și poate că a fost mai bine să se întâmple așa, pentru că poezia lui (cele câteva texte pe care le-a citit acolo) a ajuns la mine înainte de a fi influențată de opiniile criticii literare. Ea s-a oferit singură și deplin.

Felicitările și admirația mea, Marius!

Eu abia m-am întors de la Avrig, de la Festivalul Baroc de acolo, și, recunosc, mare a fost surpriza de a mă întâlni, pe Agonia.ro, cu titlul uneia dintre poeziile mele, alături de numele lui Florin Caragiu. Pentru mine este nu doar onorant, ci, mai mult, prilejul unei bucurii sincere.

Mulțumesc, Florin, pentru perspectiva interpretării și rigoarea. Am citit recenzia (tu, cu discreția ta caracteristică, ai preferat să o numești „punere în temă”) și sunt încă pradă emoției, îmi cer scuze dacă voi reuși să spun mai puține decât merită atât ea, cât și comentariile generate de ea. Când ceea ce au scris îi determină pe ceilalți să intervină,(fie pro, fie contra) înseamnă că scopul a fost atins. Până la urmă, autorul unei cărți (de poezie, de proză, de critică literară ș.a.m.d.) are datoria să aprindă lumina. E drept, uităm deseori semnificația lui „Fiat Lux!” și, din păcate, căutăm soarele în oboroc. ;)
Da, „vederea cu sufletul” nu este altceva decât deschiderea „ochiului inimii” (nu întâmplător, cartea lui Frithjof Schuon mi-e mereu aproape). Nu mai spun nimic despre claustrarea de care vorbeai ori despre „lumina pe dos” asupra căreia ai revenit. Repet, încă sunt emoționată, încă o dată vreau să-ți mulțumesc.

Adrian Pop, eu știu că ai citit multe din poeziile postate de mine pe situri, observațiile tale mi-au fost adesea de un real folos. Eu pot să îți înțeleg reacția, dar mă întreb dacă nu cumva Florin Caragiu a preferat să accentueze anumite aspecte, probabil cele mai importante din punctul lui de vedere, și-mi cer iertare celor care vor considera că părerea mea denotă o crasă lipsă de modestie. Sper că într-o zi ne vom cunoaște și-ți voi putea strânge, în sfârșir, mâna.

Pașa, în ce te privește, ar trebui să repet ce-i spuneam lui Adrian… din fericire, Ploieștiul e mai aproape, așa că sunt mult mai optimistă! Dar până ajung, trimit, cu drag, un gând bun și calde mulțumiri.

Norma Diana Jeflea, mă bucur să văd că nu m-ai uitat! dar sunt convinsă că Florin s-a vrut să facă nicio „plângere penală”, crede¬-mă! . ;)

Radu Ștefănescu, mărturisesc, chiar la cavou nu mă gândisem, am auzit că e scump, aștept dezmorțirea economică a României… ;) Însă îndrăznesc să-ți ofer o eșarfă de altă nuanță
„până la urmă
suntem cu toții mici păpădii
pe care moartea le suflă
cu tandrețe (!)
spre cer.”

aaa, dar eu sunt as în a alege cel mai puțin inspirat titlu posibil! E unul din trăsăturile mele caracteristice, așa că nu mă surprinde remarca ta. Nu-mi rămâne decât să-mi aștept ziua norocoasă ori… să renunț la încăpățânea te a de a-mi numi textele cumva…

mulțumesc si salutări. )

Oana Popescu, s-ar putea să ai, din punctul tău de vedere, dreptate. Dar, sinceră să fiu, am început să nu mă mai tem de cuvintele mari, oricat de tăioase ar fi ele, și să nu le mai ocolesc. Îmi asum riscul și-mi pare rău pentru cei care au căutat aici cuvinte mici. Să spunem că azi n-am avut răbdarea necesară.

nu era momentul*

daca or mai fi si alte typo,scuze.

da, nu este, incep sa cred ca nu.:) oricum, trebuie sa pot crede.
multumesc mult pentru oprire si pentru cuvintele tale.
si nu doar despre acestea vorbesc...

...decat niciodata\", nu-i asa?

Aflasem de poem acum cateva luni. Atunci nu s-a momentul bun, apoi a fost teama ca n-o sa poata ajunge la mine (stii la ce ma refer. Pana la urma, mi-am facut curaj si bine am facut. Fiindca, dincolo de dedicatie, pentru care sincer iti multumesc, Adrian, poemul in sine e un castig. din mai multe puncte de vedere. :)

P.S.:as spune cateva cuvinte si pentru Adrian Firica, dar se spune ca prea multa emorie e daunatoare.:) asa ca astept proxima si potrivita ocazie.

Cred ca trebuie sa recuperez timpul pierdut si sa caut toate granulele (superb titlu ai ales!), dar, pana atunci, pun deoparte imaginea acelei dihanii (nenumite, dar atatstapanitoare) si acea liziera.

si \"merg mai departe\". :)

pai, sa faci bine si sa te tii de cunant! :) ca nu mai e mult pana departe...