Adriana Lisandru

ironie?
nu, George, nici gand.

aprecieri pentru primele doua texte si mai ales pentru \"despre inutil\". pe marginea caruia nu vad ce ar mai fi de spus, dincolo de ce a spus autorul.

cat de multe se pot spune in 3 versuri!

Petronela, cred ca bunul tau s-ar bucura nespus daca ar sti ce portret minunat are aici, si, mai ales, cine-i condeierul.

un text frumos si scris cu multa dragoste. mi-a facut reala placere sa-l citesc.

La multi ani!, tie si memoriei bunilor tai.

poemul Lunii si-al lunaticilor, mai degraba...:)
onorata de aprecieiri.
va mai astept.

va multumesc pentru vizita si pareri. :)

ca va functiona...:)

gata. astazi am timp destul sa citesc Fardad. dupa ce, in prealabil, voi uita impresiile voastre.

cred ca toti am avut, in copilarie, \"fantome\" care ne-au urmarit si pe care nu le-am exorcizat pe deplin...Carmen face aici o incursiune freudiana, imbinand-o cu reflectia amara a omului matur:

\"cioburile sunt tot cioburi
de la diamant la sticla
urlă ca singurătatea în anticamera fericirii\"

cred ca ma vor urmari versurile acestea.

Tincuta, stii (sau nu stii?) ca esti una din prozatoarele pe care le citesc cu placere, dar aici, la un moment dat, mi se pare ca naratiunea se abate de la drumul drept. Prin urmare, intriga se subtiaza.
Uite ce nu inteleg: de ce a trebuit sa o mai urmareasca Anatol pe frumoasa lui Aurica-Acetona (si inca \"mult mai discret\"), dupa sarutul acela? Logic ar fi fost ca relatia lor sa se contureze intr-un fel oarecare, pornind de aici, iar intriga sa curga altfel.
Insa, toata admiratia pentru lejeritatea cu care stapanesti fraza - curat, fara inflorituri inutile, punctata ici colo cu o ironie binevotoare; daca n-as fi stiut cine a scris textul, as fi crezut ca autorul e barbat - si pentru modul in care descii patosul lui Anatol. Dar, carcotasa cum sunt, am gasit o comparatie care, in ciuda puterii ei de sugestie, mi se pare usor fortata: \"ochii lui Anatol rămăseseră holbați ca două hăuri adânci.\" (Holbat - convex; hauri - concav.)
Finalul e inspirat, nu e un cerc care se inchide, ci o spirala; cititorul n-are decat sa mearga mai departe si sa continuie povestea.

Multumesc pentru lectura placuta. Si sper sa nu te supere obiectiile marunte ale unui ne-scriitor de proza. :)

dar nu pentru cuvintele mai mult decât generoase adresate autoarei (care, încă, nu îndrăznește să se numească \"Poeta,-ae\"), ci fiindcă, iată, sunteți primul care pășește pe crusta de gheață subțire coagulată sub acest text.

(dacă nu mi-ar fi teamă de distanța mică dintre orgoliu și plafonare, aș spune că anumite realități sunt deranjante și resping ... )

vă mulțumesc.

pe munte, nu la manastire.
i-am spus ca l-ai inscaunat si m-a rugat sa-ti multumesc. :)
(deocamdata. pan-o citi, probabil.)

dar nu datorită intenției declarate de manipulare (\"ce umbră deasă, ah ce umbră deasă...\") ci pentru că, nu-i așa,
\"\"noi, oamenii, ne pornim drumul spre CUVÂNT prin simțire mai întâi\" și fiindcă...hmmm... despre \"surd, orb și văzător\" multe se pot spune. iar cripticul nu-i o criptă decât pentru cei care n-au...scară.

cât despre domnii O. și H., mărturisesc că disoluția de care vorbește ultimul mi se pare mai înspăimântătoare și mai perfidă decât dictatura absolută a primului. tocmai aici e problema. dar îmi dai voie să îl contrazic?
Ne aparținem. :)
cum? simplu:
în Castalia mea nu intră nimeni fără să-i îngădui.

lipseste din montaj ultima seara - cea in care Doru si Laurentiu Tudor au dat un recital de muzica moroseneasca si tiganeasca, plus acel Rar al lui Andries cu acompaniament de fluieraturi (vreo 9 \"fluierasi\" care au reusit sa pastreze ritmul si melodia) - asta pana ce nu a intervenit Liviu cu niste arii clasice din Faramita Lambru...

dar, sa stiti, la cealalta masa se discutau probleme serioase, parol! despre care pot sa depuna marturie Adrian Firica si Sorin Despot.

ma bucur ca nu ai uitat lacusta aceea (cu un picior lipsa), cu siguranta era indragostita ori de poezie, ori de noi, fiindca a fost prezenta din prima pana in ultima seara.

ufff...ca fain a fost, oameni buni! :)

felicitari, maestre...si, cum ti-am spus, fa un credit pentru berile invitatilor de la lansare, ca se anunta aglomeratie! :)

sa fie intr-un ceas bun si sa ai parte de tot succesul pe care il meriti.

grozava ideea acestuu film (si realizarea)! multumim mult penru acest cadou si pentru efortul de a ne suporta. :)

ca am trecut, am citit si mi-a placut ce am citit.

\"toata arta primitiva avea rol functional, nu era nimic fact ca arta de dragul artei. \"

nu inteleg ce ai tu cu \"arta de dragul artei\"...care, cum mai spuneam odata, este cu totul alt pastrav prajit.

\"filosofia este un cadru teoretic asa a fost intotdeauna astfel incat adevarul, intelepciunea, whatever, sa fie receptate cat mai bine posibil. adevarul, sau metoda de a recepta adevarul a evoluat si ea in istorie.\"...........la ultima propozitie nu pot sa spun decat...auch! scuze ca am renuntat la argumente ori contraargumente, dar, pur si simplu, m-ai dezarmat...:)

multumesc pentru dialog, ma duc sa mai sapunesc niste funii.

comm lasat inainte de cafea...scuze.
filosofia = dragoste de intelepciune. strans legate, in fond, cele doua, intelepciunea si adevarul...

mda. vorbim de funii...

etimologic vorbind, filosofia = dragoste de adevar.
oare nu te contrazici?
artistului trebuie sa ii (mai) pase de adevar (ce cuvant mare, nu-i asa?) sau de... publicul votant?
democratie in arta? se poate...daca artistul recunoaste ca renunta la rolul sau de intelectual (in masura in care l-a avut, si unde intelectual nu inseamna doar persoana cu studii superioare). transformandu-se in...altceva, nici macar in artizan.
arta care sa satisfaca \"toate criteriile estetice\"? :)
da-mi voie sa spun...esti mai visator decat mine! ma-nclin! :)

aaaa...cat despre arta primitiva...ne extaziem noi, ce-i drept, dar in ce masura intelegem, privind prin lentilele noastre de oameni moderni si pragmatici, o arta care nu avea nimic in comun cu pragmaticul?

\"a fi în cărți\", adică a fi dispus la orice compromis (al talentului - atenție că nu îi neg rolul) să fie cheia? constat surprinsă că acesti termeni - elita și elitismul - tind să sufere o deviație de sens. Am ajuns să ne ferim de ele ca de scabie; gratuit, din păcate, pentru că adevăratele elite sunt cam departe de noi... ceea ce mi se pare mie riscant în felul (pragmatic) în care înfățișezi lucrurile este posibilitatea instaurării unei năuceli absolute, în numele foamei de progres, dar în lipsa direcției acestuia. Mergem, alergăm de fapt, să nu ne mai ajungă trecutul din urmă...din păcate habar nu avem încotro alergăm. Progresul real pretinde, cred, niște direcții clare. Or, dacă știința le are, dacă ea urmează un plan trasat, nu același lucru se poate spune despre artă - devenita un fel de surioară mai mică, care se ține, scancind, de poala surorii mai mari.

...În fine, temă e vastă, oră târzie, eu obosită, dacă vrei să continuăm discuția și dacă ne mai suportă doamna Valeanu pe aici, o facem mâine. Mai am puțin și ațipesc cu mâinile pe tastatură. :) Așa ca aman ce voiam sa spun despre \"arta pentru arta\" - mă bucur chiar ca ai pomenit de ea, fiindca eu nu o avusesem deloc in vedere si cred ca acesta noțiune e tot un drum închis. Dar de ce ce nu... arta revelatoare?

scuze pentru eventualele typos si diacriticele din doi in doi.