trei

dezordine visele mele zac în mijlocul camerei cai, nebuni, pioni, regină și limba de lemn a ceasului se-nvârte amețită în caruselul zilei agățându-se de coaja cuvintelor tic-taci, tic-taci, tic-tac pe tabla de șah toate pătratele s-au strâns în colț la o șuetă, lăsând viselor partea imaterială și transparentă a ideii de caroiaj despre inutil limbajul meu e mai frumos și-al meu, iar cuvintele mele sunt pline ba ale mele sunt și mai pline ale mele sunt pline de sevă, ca pământul iar ale mele-s sățioase ca apa de izvor cuvintele mele-s ca razele soarelui iar ale mele-s ca ploaia ba ale mele ba nu, ale mele… tăcere! fiecăruia i-am dat iubire cât să-și umple toate cuvintele numai că v-ați plâns că-i prea veche, veche de când lumea și-ați aruncat-o pribegie călătorind din uitare în uitare și din moarte-n moarte te-ai întors în tine acum, ca să fii sigur ai înnodat marginile orizontului, boccea și-ai arunca-o-n vârful catargului plecând hai hui peste nouă mări sau poate nouă zări certând vămile cerului cu șoapta pământului