Adriana Lisandru

Ioana, salut un nou cititor. :) multumesc pentru comm.

Kati, te rog frumos, nu arunca dis de dimineata vorbe asa mari, o sa ma sperii si-o sa vars cafeaua. :))
multzam.

Raul, bucuroasa de aprecieri, bucuroasa ca ma citesti si bucuroasa ca (inca) ma mai suporti. :P

Dane, da, e ceva-n aer...sper sa tina cat mai mult. :)
ce bine ca ti-a placut!

stimate maestre...multumiri. :)

aaa, fireste ca versurile pot fi asezate/reasezate, probabil ca asta se va intampla dupa necesara perioada de racire a poemunui. :)

va multumesc pentru lectura si semn. ma bucur sa va revad in pagina mea.

incep prin a multumi pentru stea (una de colectie!)
ce sa fac Alexandru ti-am mai spus eu n-am decat sevaletul asta al cuvantului aici strang totul

Alex Ghetie, atent si sensibil ca intotdeauna

Dragos Visan, e clar, trebuie sa caut poemele lui Tonegaru, pana acum nu l-am citit...

Aurel Sibiceanu, oare o mai fi emisiunea aceea...? :))

desi mi-a fost greu sa-l citesc (iubesc si cainii vagabonzi, vorba cantecului...) mi-a placut mult.
trasezi niste linii de legatura foarte fine, dar pline de forta, in acelasi timp.

multumesc, Monica, pentru citire - si mai ales pentru recitire! :)

si pentru bunavointa de a mai lasa o lumina sub aripa Singurei.

in dimineata asta am avut o viziune: se facea ca X...(sa-i zicem Marinica, sau Bula) a intrat in cladirea aceea mare din centrul orasului. de fapt a fost parasutat in ea. direct prin acoperis. Cladirea nu era una oarecare, ci insasi Cladirea. avea multe, multe etaje si cate o intrare corespunzatoare fiecaruia. si un subsol, si el etajat. Dar X a preferat parasutarea prin acoperisul de sticla fumurie, minunandu-ne ca e atat de usor.... si, privind in jos, a constatat ca unii tampiti chiar pornisera de la parter, escaladand etaj cu etaj, ba unii (ce nebuni!) gafaiau pe scarile subsolului! culmea e ca astia, pe masura ce urcau, urcau tot mai repede...si, tot intrebandu-se X cate turnulete ar putea ridica, la randul sau, pe podeaua de sticla a mansardei de sticla, a inteles deodata ca, de fapt, e cu totul si cu totul...
singur.

insa pot sa jur, George, ca pe peretii de sticla ai mansardei proaspat colonizate de X nu era nicio farfurie cu motive populare. si nici o icoana pe paine...oricum, X era mult deasupra unor asemenea nevoi.

cand mi-am revenit, am nimerit de-a dreptu\' in poemul tau. si m-am intrebat serios \"ce-o mai fi însemnînd și asta?\"

stii ce-mi place la poemul asta?
are in el ceva...dar ce spun eu?
e 100% ardelenesc! :)

uita-te putin la versul 3...parca e un dezacord acolo. sau?

multumesc, domnule Boris, pt acest comentariu asijderea. :)

am citit si recitit poemul dvs. m-am tot gandit ce comentariu (neaparat destept) as putea lasa in subsol. dar n-am gasit nici unul, nostalgia lui, dorul, nu prea se lasa prinse in fraze formale.
si nici tandretea acelei evocari, nici neputinta de a intoarce lucrurile in matca, nici resemnarea.

motiv pentru care aprind o lumina pe marginea apei si ii las pe ceilalti colegi sa va spuna mai multe.

\"crucea din sange\" are, printre altele, un anume inteles medical si nu stiu daca asta ai intentionat sa spui.

multumesc, si eu ma bucur cand ma mai intalnesc cu acel copil...

dar atunci era prea intuneric pentru un comentariu cat de cat acceptabil.

m-au incantat degajarea, autoironia, felul in care figurile de stil se pliaza calapodul tonului colocvial, maiestria de a crea scene vii din cateva linii, din cateva vorbe si mai ales acel suspans anecdotic al finalului:
\"în această tristețe de cartier fluieram în fereastră, rotindu-mi cu măiestrie papucul
pe degetul de la picior. Chiorul dormea, Tramvai staționa, mi se făcuse silă
când, ce să vezi?\"

moment in care cititorul isi tine respiratia, ca sa afle ca...
\"pe strada plutonier xxxx xxxxxx trecea agale perța.\"

nu l-am vazut niciodata pe Perța, dar ultima strofa il face sa ia forma tuturor sanselor pe care, ah, le ratam dintr-un afurisit ghinion.

stea.

pentru gandurile bune si incurajari; mai ales ca vin de la niste autori a caror scriitura o apreciez si o citesc mereu cu placere.
dar cred ca voi ramane ferma pe pozitii...doar sa mi se intample cine stie ce, ca in Phenomenon, poate atunci sa imi schimb hotararea. :)

Dana, trecerile si semnele tale au o lumina aparte, mereu. multumesc.

D-le Robea, da, ar merge, asa fusese in forma initiala, poate ca voi reveni la ea. bucuroasa de apreciere.

la tine-n brațe, pe-nserat
atât de candidă ședea …
acum oftezi cutremurat:
ah, candida!...ah, candida!...

scuzati, maestre, imperfecțiunile...:)

domnule Norea, ce final!
si sadic...si candid!(ups...)

abia astept sa vad replicile colegilor dvs.

\"Despre noi se va zice
că suntem Bazileii, ce pot face Lumea văzută
chiar și în spini.


Noi suntem trestia înspre care
și vânturile vin, de aproape sau
de departe! Noi nici nu suntem
fără EL!\"

acesta este codul pe care l-am folosit...daca nu e cel potrivit, sa ma ierte autorul.

nu mai revin, asa ar fi bine, dar nu!
sunt prea mica pentru razboiul asta numit proza...in ultima vreme, si poezie scriu tot mai greu si mai chinuit, adica tot mai putin convinsa de rostul acestei...varsari in cuvinte.
nu, visul meu de prozator s-au terminat inainte de a incepe, cocosul luciditatii a cantat devreme, de data asta.