azil

Foarte sugestiv ai redat faptul că uneori uităm să ne arătăm dragostea și realizăm acest lucru doar când și celălalt procedează la fel \"îți zideai inima
pe dinafară\", ca și când răceala din sentimente s-a transmis \"să nu-ți fie frig
mi-ai zis\" iar la final ai reușit o apropiere reciprocă de sentimente.

Wow, ce final! Putere de sugestie mare acolo! Zâmbetul acela este al omului care nu vrea să plece. Sau al celui care își amintește dar pentru care e puțin prea târziu.

Felicitări, mai ales pentru final.

multumesc fain de vizita. :)

Și mie mi-a plăcut. E un poem zidit cu inimi pe dinăuntru.

E un poem slab, nesemnificativ pentu valoarea ta. Rien ne va plus. Amicalement,

\"valoarea mea\"?
:)

eu nu prea reusesc sa o cuantific...iar textul nu cred ca merita o pledoarie pro. el e ceea ce este - o stare, un instantaneu.

multumesc pentru opinie.

sterge totul si lasa doar atat:

\"apoi
ai zâmbit
ca atunci când mângâi pe frunte
un bolnav incurabil\".

Adriana, pe mine m-a atins starea din poemul acesta. de zâmbetul acela avem uneori nevoie. dar câți știu, câți văd sau câți înțeleg. și nu cred că există zid în care să nu putem face o breșă.
cu prietenie, maria

Silvia, mi se pare ca, recurgand la varinata sugerata de tine, ar fi totuna cu a oferi cuiva, intr-o cutie de pantofi, doar... un toc. oricat de elegant ar fi el, n-ajunge. dar nu-i nicio drama, pot accepta ideea ca pantofii respectivi nu plac tuturor...

Iarina, Maria, ma bcucr sa vad ca gandul a ajuns, cumva, pana la voi.

tuturor, multumiri pentru feed-back.

pantoful de care zici, e unul in serie, de purtat in picioare, de aia e pantof. un toc de pantof insa, primit intr-o cutie... poate fi pastrat, ca un trofeu, drept amintire: fie ca e un bibelou, ceva bijuteric, de artizanat sau nu. cred ca poate fi o emotie aparte, poate chiar de neuitat.

cu alte cuvinte: Marina Nicolaev are dreptate. eu doar am incercat sa salvez ceva din textul de mai sus.