Ea palidă, în rochie sobră, gânditoare
Scria meticuloasă lângă flori albastre
Și ochii săi de ceruri cu luciri de astre
Rar azvârleau într-o oglindă cu visare.
Șaten zburlit, neras din pură
Căzu bruma nemiloasă pe-a arțarilor rugină
Ce acoperă pavajul ca un țol luat de vânturi;
În pantofii cafenii dus de autumnale gânduri
Trec prin zarva matinală cu o visătoare mină.
Doar utrenia
Ți-am scris cu albastre dâre repezi
Când sub ferestre se strecoară furii
Să nu expui după perdele fine nurii
Ci de Satana cu postire să te lepezi.
Că uit de ale tale coapse la pangar
Unde vând
Umbra-i lată pe perete, molcom arde lumânarea,
Teiul vlăguit de iarnă scârțâie lugubru în noapte;
Moșul Ene treaba-și face folosind viclene șoapte
Ca să adoarmă tristul bard însă el privește
Un șuț plăpând fu luat pe trotuar la goană
Când eu priveam la buzunarul de cucoană
Poziționat pe turul bleu al blugilor de VIP
Și pofta cărnii mi-a îmbujorat nerasul chip.
Văzui apoi țiganul
N-am reverie, de lirisme nu mai am habar
Golul din fantezie-i fericire de moment,
Umblu pe străzi cu mâna înfiptă-n buzunar
Și-s bucuros că din priviri mă simt potent.
Pe dame le percep ca un
Mai vino să te mint frumos în umbra serii
Cu ochii mei căprui și plini de magnetism,
Să ne amintim tăcuți pe bancă pulsul verii
Din gura ta să sorb din femininul altruism.
Chiar vântul răcoros
Prea rotundă peste deal
Luna își face din nori voal
Și întreaga ei splendoare
De regină visătoare
Cerne galbenul feeric
Prin fiori de întuneric…
Uitat de-ale muzei șoapte
Un poet singur în
Ca diletant cu fantezie
Agăț pe trotuar vreo muză
Și dacă nu e prea confuză
Mă reproduc în poezie.
Dar nu las vreo umană urmă
Deoarece în a școlii turmă
Fui bâtă la morfologie.
Așa că doar
Veștmântul arămiu se scutură în cimitir,
Pe negrul marmurei e roșu de Stendhal
Ca vinul ce aduce în minte de poet delir
Când inima e atinsă de oftatul autumnal.
Prin ceața dimineții întrezăresc
Iarăși bate iarna cu petale albe în geam
Vioară neacordată scârțâie lung stejarul;
O himeră zdrențuită e agățată de un ram,
Din privirile căprui îi trimit cu vise jarul.
Eu poet și ea țigancă
Râd nuferii în soare spre ochii tăi căprui
Și vântul se strecoară sub ale tale poale
De-aș fi o buburuză spre sânul tău să sui
Și pe podețul veșted să ne plimbăm agale.
Când pașii tăi alintă
Þi-aș scrijeli cu șis american versuri pe ușă
Să afli matinal ce mult eu în tăcere te ador,
Aș face pentru ochii tăi căprui cumplit omor
Chiar dacă-s veșted derbedeu bețiv cu gușă.
Plătesc
Mi-e cenușiul trai de trist contabil supraponderal
M-aș strecura sub pielea ta, libidinos ca o căpușă
Să fiu imun la teama de un sadic medic din spital,
Precum poștașul cinic care bagă amintiri
Pansat în grabă la urgență după un tenebros scandal
Mă închei la geaca din denim înfășurând la gat fularu'
Cu-o roză mă adun la ușa ta magnetic ca și Bivolaru
Dorind să-ți spun ceva romantic ca
Plâng țurțuri de cleștar sub diurnul palid astru
Străpung vacarm și las în urmă citadine bariere
Doliu de vise arunc pe câmpi de-omăt, sihastru
Respirând eterne cetini să ard în ochi
E seara mea cu lună, ieșit-am la cules
Pe calde străzi sunt craci, buticuri,
E infernală promenadă cu fufe pe ales
Sunt chiar soții si alte dulci nimicuri.
Îmi umflu iute pieptul sub tricou
Al meu target in fitness, să fiu un animal
La coada dăscălimii mi-a dat un job rural
Încât cu îmbujorare pe chipul meu apatic
Predau nebărbierit limbaj de vest sălbatic.
În sat, cal breaz știut
Printre picături de rouă în răcoarea matinală
Ca o roză insomniacă îți voi răsări sub geam;
Auzind privighetoarea care cântă pe un ram
Palidă mă vei culege ca să ma alinți in poală.
Mă vei
Trosnesc în sobă inimile de stejar
Când toamna-și face lin bocceaua;
Pe cer de sticlă stele firave tresar
Știind de norii ce-or aduce neaua.
Un biet poet uitat de lume, solitar
Își duce pașii
La fereastră expun paloare lângă anemica veioză
Un vânt rece hoinar zburdă peste străzi fără omăt
Mângâi pe tabletă chipu-ți într-o fascinantă poză,
Picurând lacrimi pe sticlă cu iluzii trist mă
Sub feliarul sur zăpada curge-n stele efemere,
Pași grei strivesc secunde în umedele riduri
Þigani și câini își calcă umbra pe ulițe mizere
Þigara mea pulsează și arde-n creieri gânduri.
Cu
Vezi se-aprinde raza lunii printre norii brumării
În oglinda spartă-a gheții ochii-s vineți și pustii
Peste ulițele triste prohodesc un stol de ciori
Și sub fruntea încrețită nu-s nici vise nici
Fiind trist, doresc în vis să ancorez într-un fiord;
Acolo de pe vas aș coborî cu o havană fină-n bot
Să îmi expun mândru dorsalii de autentic matelot
Și o codoașă ghes să-mi dea: vă rog poftiți