Poezie

Poveste simplă

1 min lectură·18 februarie 2013

Mediu

Plâng țurțuri de cleștar sub diurnul palid astru

Străpung vacarm și las în urmă citadine bariere

Doliu de vise arunc pe câmpi de-omăt, sihastru

Respirând eterne cetini să ard în ochi mistere.

Zăresc prin ziua ce anemic își arată nuditatea

O zână-n blugi cu firavi ghiocei in mână

Balansul meu de haimana îi sperie seninătatea

Ca un claxon strident de arogantă limuzină.

Ochi vii privesc spre-a mele cearcăne penale

Și alunecă din palmă gingașul verde crud

Simt c-ar zbughi-o îndată ca fulgerul la vale

De n-ar fi tremuratul iar drumu’ abrupt si ud.

Deodată-mi zboară gândul la vremurile-n care

Fugeam pe acea cărare cu-n prieten drag si bun

Ne ascundeam de lume în lăstărișul mare

Și acum cu barba-mi sură sunt aprig căpcăun.

Un zâmbet vechi mi-apare pe buzele ofilite

Și –ncep să șuier vesel un cântec ștrengăresc

Ma-aplec, ridic din tină mlădițele-nflorite,

O prind încet de mâna, oftez si o privesc.

Tăcând ea imi surâde albastru printre pleoape

Un vânt zglobiu se joacă prin părul ei bălan

Și se vedea-n amurg de pe sălbatice hârtoape

Urcând încet spre oraș un înger și-un golan.

001.208

Adrian Tarita. “Poveste simplă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-tarita/poezie/14024484/poveste-simpla

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.