adrian pop

as reprosa redundanta si senzatia de deja vu cultural, daca imi este permisa o astfel de exprimare, a ultimelor doua versuri - presupun ca-s versuri

dar asta nu inseamna nimic, este o poezie foarte puternica, duioasa, in acelasi timp, bine controlata in chiar esenta emotiei
as mai zabovi putin sa zic una alta si de structura unui limbaj poetic, original si viu, dar is pe fuga, il, decit, remarc

este strident acel "n-am vrut ca sa plec", un barbarism care nu are ce sa caute intr-un text atit de bine inchegat, atit de coerent, atit de simplu in frumusetea lui

s-ar putea sa ridice dificultati de intelegere si "am starea in piele, destule tigari pentru orgii".

altfel, o incursiune scurta si percutanta in, pur si simplu, viata
una a carei succesiune este usor de urmarit dar imposibil de "prins"
daca fotografu-i iscusit, nu inseamna ca permite stupide divagatii
in cercul pe care-l traseaza si-nchide nu poti crea nimic, totul a fost deja

felicitari martiene, ai reusit o poezie care-si incape perfect camasa

mersi

fie ignoranta, dar eu stiu ca epigrama, printre altele, este definita prin satirizarea/ironizarea, defectelor, deficientelor de caracter
care este acel element negativ al caracterului satirizat aici?
accidentul? daca-i altul, autorul a fost suficient de subtil incit sa-l faca invizibil
de poanta nu mai spun nimic, huidu-gainusa, mult prea facila, nu mi-ar fi smuls un zimbet nici cu arcanu' [in conditii normale zic]

in alta ordine de idei, grupul epigramistilor de pe agonia este unul pe care il simpatizez - m-am amuzat de multe ori chiar daca nepriceperea mea in ale epigramei m-a determinat sa nu comentez
acesta-i unul dintre motivele pentru care mi-am permis aceasta interventie
de fapt am vrut sa atrag atentia asupra unui fapt simplu - nu ne putem permite sa facem misto de absolut orice, chiar daca natia asta are o lunga si tragica experienta in aceasta directie
nu vreau sa intru cu nimeni in polemici idioate fiecare-i liber sa se manifeste cum doreste
dar parerea mea, pe care imi rezerv dreptul sa o exprim cind si sub ce forma consider potrivit, este ca sint si alte subiecte care se preteaza la epigrama
daca ajungem sa facem misto de faptul ca nu stiu cite vieti is distruse de acum inainte, cre'ca-i o mare hiba pe undeva

naspa gestu'
ca sa ma exprim elegant

sa faci misto de-un om care, oricum ai lua-o si oricit a gresit, tot la pamint este

si apoi, epigrama, se presupune, tre' sa aiba umor
aici, care-i partea la care ar trebui sa rid?

am priceput ca-i frig
ca vine toamna
ca tre' sa ne ecsprimam adecvat
ca poetii se cara-n chestii mai calde pina vine iara caldura
nu inainte de a lasa o poezie gen in drum
si ca unu' [poate fi si una, da' nu-i obligatoriu] s-o insurat cu bacovia
o poizie de atmosfera
si de, hait, plumb

este o casatorie aranjata cu bacovia
pot sa accept chiar daca referinta-i prea uzata, predictibila-n evolutia textului plus un artificiu oarecare si cam tot atita spune, adica nu prea mult
daca casatoria cui?

daca stau la o masa lunga de plumb, sorry, tu l-ai ales pe bacovia, ma uit aiurea dupa cocori, mai exact nu ma mai uit deloc ca nu mai pot - bine, pot sa admit ca reinventezi o simbolistica deja "clasica", dar tot asta-i senzatia, ca nu prea merge

"cobai ai melancoliei" - alt artificiu gratuit din punctul meu de vedere, puteai sa-i lasi asa cum is, cocori, si asa i-au "plesnit" toti de le-au mers fulgii
cine face experimente pe cocori si de ce?
era mai mijto daca erau exponentii melancoliei si gaseai cum sa spui asta, la fel de metaforic

o intreaga desfasurare de forte apoi - "frunze cu gingii galbene", "plamini", "tusit in batista plina de singe" "vise moarte" "sicrie monotone" - doar pentru a spune ca iarna nu-i foarte cald si de aceea trebuie sa mergem acolo unde este [cald]
via o funie din vise moarte pe post de propulsor

vine toamna si-i cam nasol

citeva semne de punctuatie (virgule), aruncate parca la intimplare si asta ma deruteaza, restul poeziei nu are [intentionat?]

"ma certi ca pe un cosas" - nu cred ca expresia asta are vreo semnificatie anume
cum sint certati cosasii?

ce ai vrut sa spui cu asta: "e prima data cind lovesc un caine si plaminii imi haraie"? de ce iti, exact, haraie plaminii?

altfel, are dreptate alexandru, parca recreezi o alta imagine in fiecare strofa [uneori cu fiecare alt vers] - mie imi pare prea mult, am avut o senzatie de apasare, de aglomerare citind-o

nu stiu de ce ai plasa temporal...actiunea unei poezii
daca totusi ai incercat si nu ai reusit, cu atit mai bine
de la aceste furnici ne vin toate relele, asa este

ma bucur ca ai remarcat poezia asta

cam asta-i traseul, l-ai surprins bine aici
unul meschin daca ma intrebi pe mine
poezia ca exces, sau ca abuz de putere
evident, totu-i iluzoriu si fals

alexandru, mihai, mersi pentru
cam asta s-a vrut si ingerul asta, o metafora pentru orice
ma bucur ca ai surprins (alexandru) doza de ironie prin care am tratat aceasta tema

dorine, bineinteles ca este huck
dar dupa ce l-ai trimis in lume, poate sa fie oricine, orice
pentru mine deci, este un hulk foarte credibil, nu-i cazul sa faci o tragedie din asta

de ce l-ai facut pe hulk sa fie atit de redundant
inteleg ca vorbesti despre o viziune/experienta, dar mie nu-mi spune nimic [si nu-mi spune pentru ca insisti prea mult pe idee, parca vrei sa o impui, cu orice pret] - asta nu inseamna ca altora nu va spune nimic
nici dialogul asta, prolix si saturat, nu cred ca-i in beneficiul textului
cum nici privilegierea unor banalitati (chiar daca atmosfera naiva este intentionata, exagerezi] nu este

de atmosfera
nu prea am ce sa spun despre asta - iti reusesc foarte bine, ti-a reusit si acum
poate este prea incarcata, lumea asta imi pare ireala, stranie si cel mai straniu este ca citind fiecare vers in parte nu pot sa spun asta, lumea-i foarte credibila, foarte cu putinta, astfel "citita" ; senzatia generala, in schimb, este cea pe care am mentionat-o deja, ca fabulezi [unde a fabula = a plasmui lumi ireale, artificale pe alocuri]

pina la sfirsit descrie o lume, una care iti place sau nu, cu care empatizezi sau nu, depinde de bagajul afectiv al cititorului - eu, pentru ca tot comentez textul, is obligat sa zic ca nici nu mi-a placut nici nu mi-a displacut - cautam ceva
si am gasit la sfirsit, mai exact in ultimele doua versuri, mai exact, am crezut ca am gasit - pentru ca ai spus foarte clar de unde provine fumul, ai spus deci, si ce este
ce putea, in schimb, sa fie...

chiar si asa, fara sa construiesti o puternica si inspirata imagine simbol - una in care spiridon sa fie un fel de zeu al copilariei, iar copilaria scrumul din pipa sa, care intr-adevar asa se duce, fara sa avem habar unde - finalul poeziei este unul reusit

foarte mult versul asta: "pentru că orice ți s-ar întâmpla ulterior în viață privirea aceea o singură dată o ai. mai ales dacă sosești în amurg" - ma incapatinez sa cred ca tot poemul este construit pentru a pune in valoare aceasta idee
[nu imi place "ulterior" aici, este destul de strident si nu imi pare suficient de sugestiv; si daca tot sint la amanunte pe care nu le vad potrivite in text - "plenara", justificarea de la inceput "scopul meu nu este sa va produc sila"]

primele doua strofe au un demaraj mai lent [in comparatie cu ultima, dar nu-i obligatoriu sa fie comparate] si risca pe alocuri sa devina un discurs-protest-difuz, prea mult folosit - meritul este ca nu se intimpla asta
mai mult, imundul, de fapt este prea mult spus imund, realitatea dura, prozaica, este un pretext

s3, sau partea a treia, imi place cel mai mult
este un modus vivendi, un mers pe sirma, bine exprimat, bine "zugravit" [asta pentru ca nu poate sa cinte]

imi place cind gasesc ceva personal in haos
si aici am gasit

"când ești prostul orașului e altceva. același lucru doar că nimănui nu-i pasă" - e clar ce vrei sa spui dar "e altceva. acelasi lucru"? - cred ca nu-i foarte inspirata constructia asta

stil steril, pompos, prolix, care nu spune absolut nimic
incercare gratuita de poetizare exact acolo unde ar trebui sa predomine exactitatea, rigoarea si luciditatea discursului
constructii absolut aberante, inepte
si o limba de lemn - atit de obositoare, atit de enervata- privilegiata in acest articol, pe care m-as fi abtinut sa il comentez daca nu as fi de parere ca adriana lisandru merita mai mult decit atit
orice poet bun merita mai mult

as fi recunoscator autorului daca m-ar lamuri asupra citorva aspecte:
- cum poate o poezie sa fie frustra, feminina si viguroasa, in acelasi timp
- de ce ramificatiile poeziei se afla obligatoriu in pamintul si cerul existentei?
- cum naste intimitatea transparenta?
- ce este "Resimțirea dramatică a fragmentării vederii de suflet în bucăți-rațiuni parțiale, rupte de întreg" ?
- cum se strecoara presimtirea?
- cum se potențează iconic intensitatea unui timp poetic?
- ce este aceea "potentare iconica"?
- cum provine dorinta de claustrare din neadecvare?

in ultima instanta, autorul poate considera aceste intrebari pur retorice

... titlu sint avetizat ca ma aflu in fata unei ciudatenii
as putea sa ma insel dar nu este cazul - toata poezia-i plina, ori de artificii subrede, menite sa capteze, in disperare de cauza as spune, atentia, ori de truisme absolut copilaresti, genul de axiome pe care te-ai astepta sa le intilnesti intr-o discutie oarecare - una in care interlocutorii nu pacatuiesc deloc nici prin eruditie, nici prin spirit - nu intr-o poezie

astfel, speranta este cel mai bun lucru care ti se poate intimpla, lumea-i nebuna si facuta sa te bucuri mai mult de nenorociri, trebuie sa multumesti pentru tot ce ti se intimpla (extensia scolii stoice in lirica moderna ar fi meritat mai multa atentie, ar fi putut fi un filon demn de a fi exploatat), realitatea-i alta decit cea pe care o crezi, si-n general nu stii ce este, disperarea este bolnava, lumea vrea ba sa o duci bine, ba cioran, dar fara migrene etc
in acest discurs desirat aproape ca nu mai conteaza sofismele, paralogismele, fortarile gratuite ale limbii
textul, din punctul meu de vedere, este unul foarte slab

ti-am dat citeva exemple, pentru ca tu mi le-ai cerut
initial am evitat asta
ce incerci tu sa justifici acum (bajbait dupa testicule, perforare prin chelfait si multe altele) sint fortari sau, dupa caz, limitari ale limbii romane
acestea nu prea au ce sa caute intr-un text literar, nu te poti astfel exprima, in scris, si apoi sa iti manifesti surprinderea ca erorile iti sint amendate
dar, evident, nu trebuie sa tii cont de obiectiile mele

te las acum ioane
si fusta-n cap mi-o pun
decit intre betoane
mai bine-mi vad de drum

halal asa muiere
cu mintea-n chilotasi
de m-ai luat din fiere
de tinar sa ma lasi