Huck, privește!

Eu vin să spun că e un mod original de a vorbi despre “ce-i aia viață, cum sau unde începe, cum sau unde se termină”, tocmai pentru că, oricum altfel spus, ar fi ultrametahirisit. Apoi, numai în poeziile de genul acesta am găsit acea “sapientia”, pe care am mai întânit-o în scrierile vechi ale marilor gânditori. Și-apoi, ideea asta de a cunoaște moartea, numai dacă cunoști în fapt lumea, și dacă lumea e în fapt o moarte, și dacă moartea e nimic, și dacă lumea e moarte, atunci lumea în fapt e nimic etc. Îmi place cum se schimbă planurile, abil; îmi place că noema vine cu interogație, cu exclamație și nu s-a așteptat nici prevăzut trebuința vreunei demostrații.

Așa am văzut eu textul, o scurtă povestire alegorică în versuri ( nu o repovestire, ci o ecranizare din perspectivă cozaninică :) a unor personaje cu suflet senin și naiv, personaje aduse în scenă nu pentru a reconstitui vreun episod din Aventurile luiHuckleberry Finn, ci pentru a da viață, cu ajutorul lor, unei povești distincte, dar care să păstreze tonul ușor fantezist și spiritul de aventură al cadrului de susținere.), C-o fi bine, c-o fi rău, ce și cum am descâlcit, e vorba doar de o interpretațiune.