Nuțorodendron - fragmente

(...)Penisul împroașcă un ultim jet cald pe șold. Impresia de gol din josul abdomenului crește subit și indescriptibil – mușchii și organele se prăbușesc toate odată în acel loc, rupte și agățate de oase și artere, plesnind grămadă unele peste celelalte, răpindu-și funcțiile și convulsiunile, combinate și confundându-se – plămânii pompând pișat, cu stomacul adunând sângele și expulzându-l spre vezica gâtuită între venele tari precum niște vertebre ce se-apleacă și înțeapă ficatul, silindu-l să se dezumfle și să șuiere aerul ca dintr-un balon. Înfund capul în pernă și închid ochii. Pleoapele mi se scurg apoase și blegi peste obraji, aproape atingând colțul buzelor. Preschimbați în două vârfuri incandescente de bold, bulbii ochilor se ridică și le perforează cu un clefăit moale, iar pielea se zgârcește și se retrage carbonizată, asemenea unei hârtii arse de capătul încins al unei țigări. Găurile se lărgesc, fug peste orbite, văd iarăși tavanul brăzdat de fisuri profunde, legate între ele de cabluri și brâuri de vopsea și cu piroane ținând fixe crâmpeie rupte de placaj, oscilând bizar, ca purtat pe-o platformă mobilă, balansat înaintea ochilor mei – și realizez că stau aproape în fund, cu gura căscată într-un răcnet pe care abia îl aud – cu gâtul sucit - apoi celălalt braț al meu își face apariția, unduind apatic și încrețit, cu sfoara ruptă pe încheietura plină de sânge și venele vinete pe dosul mâinii, un smoc de ațe ce țin parcă în cumpănă degetele rășchirate. Trece vălurind peste pat; coboară și mă apucă crispat de burtă, așezat peste celălalt și aud, aud bine iar urletul de pe hol, nu e al meu, al meu s-a topit într-o smiorcăială îngălată și cladă, curând măturată de-o imensă gură de aer ce-mi apasă în piept și răsună îndelung, amintind de-o nicovală și-mi răsfiră coastele ca pe niște branhii de pește. Respir de câteva ori prin branhii. Le ridic și le cobor. Le ridic și le cobor. O chestie moale se prelinge și-mi cade de pe ochi, o fărâmă poroasă și ușoară, aducând cu gelatina fierbinte și-n ea, prin ea, în urma ei, îmi văd mâinile ridicate, apucând bandajele înfășurate pe picioare și începând să le smulgă, împrăștiind în jur un nor de ațe și petice murdare de tifon. Scrotul mă mănâncă îngrozitor. Continui să smulg bandajele umezite și să le arunc pe unde apuc, în piept cu un păcănit lent și amplu care devine de la secundă la secundă tot mai liniștit și cuprinzător, răsfirându-mi acolade toropite de febră în tot corpul. Picioarele mi se îndoaie și lovesc puternic cu gleznele de marginea din fier a patului. Las mâinile între coapse și bâjbâi testiculele; frec îndelung o chestie lungă și udă, întinsă între crețurile aștenuturilor și cumva, acest lucru calmează mâncărimea și face inima să emită o bătaie nesfârșită, gigantică, ce se desface în vibrații reflectate pe tot conturul interior al trupului. Apuc picioarele încet, unul câte unul și le cobor pe saltea. Le văd aproape. Apoi foarte departe și din nou aproape, firele asudate de păr de pe pulpe mai că-mi intră în nas, pe urmă privirea mi se reglează – se încețoșează un pic și se limpezește – interiorul camerei, patul, zidurile dărăpănate, cablurile și sforile, totul încremenește încet și se solidifică într-o fotografie strâmbă, cu marginile îndoite. Mă mulțumesc cu asta și mă scol de tot în fund, părându-mi-se că picioarele mi se mută din loc și trec peste muchea patului(etc).