Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@robert-nutuRN

Texte în proză

15 texte
de Robert Nutu (@robert-nutu)

Părăsitul (1)

Miercuri 23 iunie. Pentru restul lumii lucrurile stăteau probabil altfel, însă pentru domnul Konstantin Filipovici Ermilov era doar o dimineață obișnuită de vară. Se trezise, ca de obicei, la ora

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

După miezul nopții (fragment)

…Am tresărit brusc, pe la ora unu, invadată de-o senzație acută de teamă și cu impresia că eram privită de aproape. Camera era scăldată într-o lumină difuză, albăstruie. Ațipisem cu capul rezemat

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

Patricia (fragment de roman)

Mereu același vis: mergeam pe o pajiște plină de flori, îmbrăcată în pijama. Călcam prin iarba înaltă și moale. În depărtare se zăreau câteva dealuri înconjurate de copaci, iar pe cer alunecau

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

Urmărind indiciile - fragment

Mi-a luat ceva timp până să întind și să îndrept corespunzător toate colile; imediat ce m-am ridicat însă, toate s-au mototolit și s-au strâns între picioarele mele, fugind de sub greutățile pe

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

După cădere - fragment

“E acolo. Puțin mai jos… Puțin mai jos.” Gândul revenea cu obstinație, învârtindu-mi-se ca o morișcă în creier; nu-l puteam atașa de nimic; habar n-aveam ce voia să însemne. “Puțin mai jos…” Cert

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
1

Man at work

(...)Barul gării, înghesuit între două clădiri neterminate cu mai multe etaje, își exhiba firma înclinată câțiva metri mai încolo, cu ușa deschisă-n lături proptită cu un scaun; era o construcție

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

Printre alte zarzavaturi

- un fragment - Am înaintat și am călcat pe unul dintre covoarele persane. Senzația cumplită de frig s-a deșirat și s-a pierdut în spate, în timp ce o adiere blândă mi-a strâns ca în palmă

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

Nuțorodendron - fragmente

(...)Penisul împroașcă un ultim jet cald pe șold. Impresia de gol din josul abdomenului crește subit și indescriptibil – mușchii și organele se prăbușesc toate odată în acel loc, rupte și agățate de

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
7

Locul lucrurilor obișnuite

Din dormitor s-a deslușit un horcăit, o tuse și pe urmă liniște, picioarele ei presau pe marginea saltelei, cu gleznele învelite în crețurile păturii răsucite. Am privit-o din prag cum își saltă un

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

Dintre bucăți

Adina a gemut și a avut o bruscă mișcare de respingere; a strâns puternic din fund, mă primea povârnită oarecum pe-o parte și am lăsat degetul să alunece afară, continuând să o pompez – dacă o izbeam

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
5

Fragment fără consecințe

În sufragerie lumina era aprinsă. Perdeaua, desprinsă de pe corniză, flutura pe spătarul fotoliilor, umflată de vântul cald care pătrundea prin ferestre. Canapeaua, mișcată de la locul ei, stătea

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

Spre periferie

-fragment- Un Audi negru a schimbat banda, a trecut pe mijlocul drumului, între mașini și a frânat cu putere, claxonând. Dintre intestine mi-a scăpărat un chibrit. M-am oprit și am așteptat ca

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

Totul e întâmplător-și titlul

Totul e întâmplător-și titlul -fragment de roman probabil- Îmi recunoșteam chipul în oglindă. Ridurile de pe frunte, urmele loviturilor, ochii înroșiți, dar eram captiv înapoia barierei de

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
3

Sertarul cu șpanuri

Sertarul cu șpanuri -fragmente- strângându-mi stomacul în pumn, m-am oprit și m-am agățat de balustrada scării. mâinile care mă țineau mi-au dat drumul. spatele mi s-a rezemat de lemnul

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
0

A. P. -fragment dintr-o pornire

A. P.-fragment dintr-o pornire Cu toate astea, pumnul mi-a trecut pe lângă ureche. Mi-a atins umărul, dezechilibrându-mă și împingându-mă spre ușa băii. Văzuse când întorsesem capul

@robert-nutuRNRobert Nutu
0
4
Toate cele 15 texte în proză sunt incarcate