adrian pop

i se pot imputa multe acestui text. un lucru nu i se poate imputa însă: că nu trasează o direcție clară, ideologică, poeților, in extenso, poeziei.
s-ar impune o corecție (lipsită de importanță în economia textului) - poeții nu trebuie să știe care le sînt prioritățile pentru că poeților li se relevă prin impunere. de altfel, poeta transmite clar ideea, chiar dacă habar nu are ce face, descoperind cu însuflețită emoție (și aproape concomitent cu un poet la fel de mare ca dumneaei, alexis zorba) chichirezul poeziei: curul morăriței (în original formele femeilor) superior oricărei alte categorii estetice.
nu trebuie să cădem în capcana fondului insuficient susținut de formă sau a formei lejer detașată de fond: nimeni nu se poate apropia de sufletul poeților. nici măcar bine susținut de-un butoi de lichid bahic. nefericitul care ar încerca asta ar fi pe veci osîndît să miroase (cu nasul imaginației jinduitoare) formelor femeiești în grota păcatului.

o simbioză foarte mișto între două lumi la fel de credibile, la fel de imposibile, dacă e să vezi una din mijlocul celeilalte.
practic, ai extras poezia din mediul ei straniu, inaccesibil și ai expus-o în stradă. unde e la fel de (in)vizibilă ca de obicei.
la asta se adaugă metaforele originale, foarte puternice, sugestive și surprinzătoare: cea din prima strofă, costumul de scafandru al morții și cea din ultima strofă, care e o metaforă într-o strofă-metaforă.
cu rezerva că ultimul vers este chiar inutil, iar versul din vali sterian cam ostentativ, iritant în opoziția pe care i-o dai tu aici, cred că e un text de excepție acesta.

fie :)

mulțumesc.
nu prea văd ce aș putea să adaug, ați înțeles exact ce am vrut să spun.

deci, că este unul dintre textele care nu sînt pe gustul meu și nu e o tragedie asta. mai ales că, spui tu, este vorba de-o tranziție. destul de dificilă, spun eu. obișnuit cu reflexul și restricția versului clasic ești mereu tentat să-l iei drept etalon.
dincolo de asta, este mult mai importantă vocea, cea care te poate diferenția de ceilalți.

m-am intersectat de prea multe ori cu tine, parcă ți-am comentat o dată un text care mi-a plăcut, dar impresia mea e cam aceeași cu a lui Radu -->> un regres aproape inexplicabil de la texte puternice, impresionante, la metaforizare stîngace, aproape feminină, siropoasă și cam plată, locuri comune cu mici extensii de autenticitate și voce.
nu mai spun de final, absolut leșinat, dacă aș fi vibrat puțin pe parcurs predictibilitatea finalului m-ar edificat.

evident, doar o părere fără importanță de care orice poet care se respectă nu ar trebui să țină cont.

Victor și gînduri la fel de bune.

o adevărată surpriză să te întîlnesc aici, după zbuciumații ani '90, Croco, Arizona, Bădică, Muri și ceilalți.

mersi pt. semnul de lectură.

viața ta este un punct, Noemi. te rog să fii mai atentă cînd citești texte abisale. adică personajul principal, eroul, a procedat la mișcarea tirbușon gen după ce a ieșit din beciul unde intrase pentru scurt timp, să prindă curaj.

dom'le, te invit la o vișinată. să vedem dacă teoria se verifică în practică. și dacă ți-ar mai arde apoi de consemnat. bine, totuși, că e întru amintirea, nu întru veșnica pomenire.

de nicăieri că noroiul este în beci, Noemi. în beci se află, nu neapărat în această ordine, vișinata, încă o altă damigeană veche și alte bogății ale pămîntului.

mulțumesc pentru opinii Ioan Albu și Dorin Cozan.

doamnă Angelica, nu pot decît să mă bucur văzînd progresul pe care l-ați făcut în domeniul analizei și criticii literare. dacă în ultimul dvs pasaj critic Daniel Craig era un poet modern, de această dată generația 80 este un curent literar nu un scenariu de film. Nicky ar fi mîndru de dvs, doamnă Angelica.

Vasile, eu sînt ăla cucuțitele, așa este. mai mult, o să rămîn la fel de consecvent, promit să nu trec niciodată lalame. :)
mă bucur că ai înțeles ce am făcut aici. mersi.

de două ori și noaptea galbenă, nu doar cea metalică, e o repetiție prin care am vrut să fac o legătură :)
mersi.

aveți dreptate, ultimul meu text (nu poezie, pentru că sper că nu am devenit un, ah, poet, între timp) este destul de slăbuț. este, totuși, cu vreo 3 (trei) nivele mai sus decît toate textele acestui grupaj la un loc. nu are rost să vorbim de evidențe.
altfel, nu am impus nimic nimănui niciodată. din partea mea, vă puteți bucura liniștită - și dvs și alți dvs oripilați că alt dvs, adică eu, exprimă o părere sinceră și constructivă - de platitudinile și siropul în cauză.
de ce constructivă? pentru că, în cazul unor poeți autentici, ar putea exista o consecință productivă: incinerarea producțiilor în cauză. iar asta ar fi, desigur, un progres.
e un truism să afirmi că un poet bun nu va fi deranjat vreodată de o părere negativă. indiferent cît de tranșant ar fi exprimată. dar amatorii, cei care scriu să se afle în treabă, explodează de fiecare dată. un paradox, o ironie, pe care sper să le înțelegeți odată.
în rest fiți pe pace, foarte rar decid că e cazul să îmi pierd timpul comentînd un text prost. cînd o fac există un motiv bine întemeiat.
cît despre texte, neah, cine știe, poate o să vă mai fac, vreodată, favoarea de a le posta aici.

pentru mine, nu am găsit nici un pic de poezie, în textele de mai sus.
doar o chestie lungă, dulceagă și vîscoasă, îngurgitată și regurgitată de atîtea generații de amatori încît nici Bunul Dumnezeu (iartă-mă Doamne că te bag în siropul ăsta) nu ar fi în stare să spună cine a învîrtit primul lingura.
faptul că versuri precum "ești o floare de cais" sau cubărită-n seve mă veghez" propagă tot atîta emoție ca șirul lui Fibonacci este doar o chestie de optică, simțul receptorului de poezie (mediu, român) este atît de tocit încît împăratul manelelor poate trece, cu ușurință, împăratul poezelelor.
pe de altă nu pot să fiu de acord cu Radu Ștefănescu. mediocritatea, impostura și lipsa de talent trebuie să stea împreună, într-un volum frumos colorat. e mult mai simplu să le eviți în felul ăsta.

bucur să constat că ați evoluat suficient, încît să știți de ce-i nevoie pentru poetic.
nu vă supărați, domnu', da' dumneavoastră sînteți poet?

cred că atunci cînd afli s-a cam terminat. așa că nu pot să-ți doresc asta. e ca și cum ți-aș dori să fii fericit. :)

gest, nu la exagerare. am exprimat greșit ce-aveam în cap.
din punctu meu de vedere, nu-i lipsea nimic. să tragi prea mult de o idee, care s-a dovedit utilă, inspirată, este riscant.
o fi exagerarea prima lege a artei, dar trebuie să știi și cînd să te oprești.
strofa aia-i un bun exemplu despre cum poate fi stricat un text. adică, c'mon, chiar crezi că textul tău o să fie apreciat de cei care au nevoie de desene explicative?

nu încerc să te conving de nimic, ai întrebat dacă pute, eu am spus da, cam pute. și am spus și de ce.
în rest, este textul tău, nu vreau să te conving de nimic.
poate or fi și alte păreri.

îmi pute, da. este o exagerare atît de brutală, încît cu greu pot să admit că te-ai gîndit să o adaugi textului. care era bun pentru forța lui. forță pe care ai diminuat-o acum, ca să nu spun altceva.

bun textul ăsta. idee, expresie, tușă personală, limbaj poetic, tot.
aș renunța totuși la inversiunea cu liftu.
respectele mele, dom'le.