Adrian Munteanu

Liviu,

Numai doua observatii :
1. In legatura cu termenul \" ham \" si regimul animalier. Chiar nu exista animale printre oameni ?
2. Sintagma \" haina primenita \". Oare un poet nu-si da seama ca haina nu este numai vesmantul exterior pe care-l imbracam, iar primenitul nu se refera numai la igiena trupului. Atunci cu sufletul ce facem ?

Scrii o poezie care este si armonioasa si cu nerv si distilata de reziduurile banalitatii in expresie. Observ aici o incercare de a depasi spatiul incorsetant al trupului fizic, moment in care apar asocieri metaforice splendide. Daca as cita a fi cat jumatate din poezie. Haina complexa, ideatic si formal, este data de patrunderea in cel putin doua lumi paralele, de deasupra si cea in care cobori \" intre morti si vii \". Construiesti un edificiu interior cu multe incaperi, prilej de a exploata spatiul si a face trimiteri spre nuditatea si neoranduiala decorului.
Izbutita semnalare a vidului interior sub presiunea banalului existential. Izbutit poem, cu o multime de resurse ce se intrezaresc.
Ti-am raspuns si la mine, la Sonet 17.

Așa cum îi stă bine unui redactor șef, textele lui au început să ocupe prima pagină ceea ce arată că se ocupă de probleme esențiale, că subiectele sunt din categoria întrebărilor fără raspuns, dar pe care, dacă nu le pui, înseamnă că ești lipsit de curaj și de o brumă de conșțtiință civică. De aceea cred că nu se poate vorbi de subțirimi. Dacă și conștiința noastră este trecută la acest capitol, atunci ce să spunem despre păsărele, glasuri de iubire și dureri neâmpărtășite pe care le tot cântăm și nu mai obosim, din lipsă de orizont și inspirație, desigur.
Cred că pe unii îi deranjează atitudinea oarecum zeflemistă a personajului care își întreabă interlocutorii de Cervantes , de pildă, și îi privește cu suficiență. Atâta timp cât vei pune pe tapet vicii esențiale se vor găsi destui care să strâmbe din nas.
Și ce dacă ? Tocmai de aia dă-i înainte !
În privința dragostei pentru România, eu găsesc că descoperi grave deficiențe comportamentale ale românului de pretutindeni, așadar și a celui din țară. Să fie asta o dovadă de atașament față de \" plaiurile natale \" ?. Eu o văd, mai degrabă, ca o lucidă detașare.

Așa cum stă bine unui redactor șef, textele lui au început să ocupe prima pagină a revistei on line, semn că abordează subiecte esențiale, cu impact pentru o mare categorie de potențiali cititori. În aceste condiții, a vorbi de subțirimi, este cel puțin neadecvat.
Cred că ceea ce supără este atitudinea suficientă, zeflemitoare a personajului față de ascultătorii lui atunci când le comentează răspunsurile sau îi întreabă de Cervantes, de pildă. Atâta timp cât vei aborda asemenea vicii comportamentale, de atitudine umană, se vor găsi cititori care să se simtă deranjați. Asta e de bine. Însemnă că este punct ochit punct lovit. Așadar dă-i înainte !
În privința dragostei pe care o manifești sau nu pentru \" plaiurile natale \", eu gasesc că abordezi subiecte legate de particularități de atituddine deficitară valabile românului de pretutindeni. Mie îmi sună, mai degrabă, a detașare.

Liviu,

De ce n-ar putea fi un sonet chiar și un proces verbal ? Pentru că așa ceva este împotriva unor canoane ? Care sunt acelea, cine le-a fixat și câtă eficiență mai au ?
În privința unei idei obscure , nu întreba autorul ce a vrut să spună. El a spus ce avea de spus, iar introspecția critică aparține altora. Dacă ceva nu e de înțeles, vina aparține fie autorului, care nu a știut să se facă înțeles, fie cititorului care nu are suficiente capacități intuitive. Prefer să nu optez pentru una dintre aceste două variante.

Vasile,
Ai observat că încerc deplasarea accentului tradițional al sonetului, de pe tematica \" de dragoste \" sau \" de natura \" ( subiecte pentru care, de altfel, el a și fost creat ) spre introspecția interiorului uman, cu posibila lui salvare sau decădere. Unii mi-au spus odată, fără să citească sonetele mele, că nu poate exista un sonet în afara dragostei. Eu încerc să demonstrez că se poate, dar nu e așa de simplu. În această situație, alegându-mi un singur spațiu de manevră, cât ar fi el de vast, evident că de la sonet la sonet nu se poate face o schimbare tematică de 180 de grade. Singurul lucru pe care-l pot face este să umblu la nuanțe, în cadrul subiectului ales, în încercarea de a realiza o geografie interioară a unui individ, în general, cu aripile frânte, pentru că eu asta văd că este predominant la noi, chiar dacă nu ne face placere să recunoaștem.
Dacă reușesc sau nu este o altă poveste. Cred totuși că e prea devreme să vorbim de o pierdere de suflu. Ar mai fi de așteptat încolo, după 100 de sonete.
Mai ai răbdare ?

Bine ai venit, Gina,

Felicitări, în primul rând pentru operativitatea cu care ai citit sonetul meu și mulțumiri pentru apreciere.
În privința primului tău poem, el scoate în evidență capacități poetice reale. Atenție numai la cîteva locuri prea uzate de continua repetare : filă îngălbenită, solia crizantemelor și chiar cireșul în floare.
Există o formulă care mi-a plăcut : crizanteme \" născând în zăpadă \"
Te sfatuiesc să fii feminină, dar nu excesiv și exterior în poezie.

De această dată ploaia nu mai este introdusă cu accepțiunea uzată de curățitoare de păcate, ci declanșează lipsa de speranță. E o viziune particulară în care întrevăd spaimele copilăriei. Tocmai când era să constat că, între timp mama s-a maturizat , iar copilul a devenit adolescent.

Am văzut aici o tentativă de asociere plastico-lirico-vizuală care tinde spre conturarea unui tot unificator al artei, nu numai formal, declarativ, ci și prin calchierea unor tente spirituale specifice fiecărei componente..
De aceea am impresia că asist la căutările generatoare de progres în concepția lirică.

Temei fundamentale a necesității de a muri în noi îi adaugi și urmarea, tânguirea după nefericirile prezente.
Asta e, umblăm la esențe.

Nick,
Dacă ai scris acum acest superb minieseu despre noi în relație cu timpul, trebuie să o iau ca o mare victorie a sonetului meu, faptul că l-a generat.
Dacă acest aspect ne preocupă pe amândoi independent, înseaamnă că ne ocupăm, măcar din când în când , de chestiuni esențiale. Înclin să cred că , independent de voința mea, acest subiect este prezent masiv în fiecare poezie pe care o scriu. Sa nu devină o teroare.

Mădălina,

Cum așa putea să mă supăr pentru obiecții ? Păi care ar mai fi rostul acestei etalări ale ocupațiilor poetice ale fiecăruia ? Numai să ne lăudăm ? N-ar fi prea productiv.
Diferențele de păreri vin din optica diferită asupra subiectului, atunci când nu vorbesc despre carențe majore, de exprimare.
În privința ultimului vers, personal aș prefera să nu-l schimb, în încercare de a demonstra că există și o relativitate în percepția timpului. Prefer să apăs pe \"abia \", ca să punctez și o ușoară notă de zădărnicie.

Paul,

Incep cu regretul că modestele mele cunostinte tehnice nu-mi permit să văd , în cazul experimentelor tale, mai mult decât imaginea. Sper să mă pun la puct cu tehnica, în timp.
Așa ajungem tot la problema timpului. Mulțumindu-ți pentru aplecarea asupra muncii mele, dacă nu vei avea timp în cocntinuare să fi pe aproape, timpul poate fi recuperat oricând, cu bunăvoință.
Ne vom mai citi. Un timp de respiro cu bucurii și împăcare în suflet îți doresc., Sărbătorile cu bine, cu speranțe și pe curând.

Descopăr aici o radiografiere lirică a distanței dintre mărginitul uman și spațiul de deasupra noastră, cel care nu ( mai ) cântă pentru noi, cel care ne rămâne străin.
Mijloacele sunt pe cât de simple pe atât de expresive. Simplitatea este cel mai greu de obținut

Codrina,

Uneori nu-i atât de rău să ne lăsăm duși de câte o mică tentație.
Invitatia rămâne valabilă pentru mâine. În rest...așteptare și speranță.

Claudiu,

Tocmai scrisesem și eu câteva cuvinte în dreptul poemului tău cu reverberații contemporane, dar prelungind emoția gândului spre Nichita.
Mulțumesc pentru cuvinte și gânduri.
Poza nu este facută în orașul meu, ci la București. A apărut dintr-un impuls interior al unui bun prieten, actor în capitală. Pentru motive care nici mie nu-mi sunt suficient de clare, este poza la care țin cel mai mult. Poate din motive de sinceră prietenie.
Îmi permit să te invit, în măsura timpului disponibil, să-ți arunci privirea și peste sonetul pe care-l voi introduce mâine, Sonetul 16. Dacă față de cel de azi te-ai exprimat în așa fel încât trebuie să fac o plecăciune virtuală, cel de mâine trebuie să-ți mărturisesc că este unul pentru care am o slăbiciune personală. Cine știe, poate avem aceleași satisfacții livrești.

Nick,

Încep cu un zâmbet duios privind fotografia anexată care știu când a fost făcută și unde. În restaurantul La Valetta, iar dacă nu greșesc, mâna aceea de pe umărul tău e a mea. Acolo ne-am adunat mai mulți oameni noi, dar unii dintre ei rămân la convingerea că sunt oameni adevărați, așa că nota ta de optimism din final ar putea avea în calcul și această realitate imediată, dacă nu cumva ceea ce spun eu înseamnă că nu vedem mai departe de cercul nostru imediat. Altfel, uneori, din motive de luciditate, ai fost chiar blând și excesiv de cerebral. Spre deosebire de tine, eu cred că lumea oamenilor noi se va înmulți, iar rablele ( ca vârstă și ca atitudine ) vor fi din ce în ce mai greu de găsit.

Paul,

Am uitat să precizez ceea ce ai formulat referitor la ultima strofă. De obicei nu sunt bune precizările autorului, dar pentru tine voi adăuga ceva despre sensul ultimei strofe.
Bine ai intuit structura de pana la acea strofa. Finalul vrea să rezume ideea că aceea întoarcere în propriul corp, în propria noastră devenire, în ziua nostră de azi, nu se poate face sau n-ar fi indicat și deplin să se facă, fară a lua ceea ce înseamnă esența trăirilor din lumile superioare, din lumile astrale. Abia în acest fel putem spera să pornim pe un drum nou, departe de zbaterea măruntă, cotidiană. Asta este în mare, cu posibilele nuanțe pe care fiecare le poate introduce.

Paul,
După cum vezi, n-am uitat cum îți dorești să ți se spună. Cred, de altfel, că e mai nimerit.

Întotdeauna notezi consistent și, uneori , neașteptat și pentru mine. E foarte importantă viziunea cititorului, pentru că apar note pe care nici autorul nu le-a introdus deliberat. Dacă ele apar, înseamnă că se produc contacte energetice și înafara voinței noastre.
Îmi permit să te invit să citești sonetul de mâine, Sonet 16, pe care-l voi trimite după masă. Este unul pentru care am niște afinități speciale.

Alina,

Prea binevoitoare prezență așteptată, cred că nu mai ai loc pentru mulțumiri suplimentare.
Dacă ai mâine o clipă de răgaz, te rog citește Sonetul 16, pe care îl voi trimite după masă. E unul pe care personal îl prefer și poate îți va face plăcere, poate tocmai pentru că nu rămâne cantonat în spațiul încântărilor exterioare și imediate .
Pe curând