incordari

De această dată ploaia nu mai este introdusă cu accepțiunea uzată de curățitoare de păcate, ci declanșează lipsa de speranță. E o viziune particulară în care întrevăd spaimele copilăriei. Tocmai când era să constat că, între timp mama s-a maturizat , iar copilul a devenit adolescent.

\"mai țin intre buze
\"o singură vorbă nerostită
mi-e ca o moarte și-o viață
una singură
și tot n-ai sa vii\"
Mi-a placut, Mae, vorba aceasta din miezul ploii.

„N-am mai trecut de mult prin sat
Și-mi spune un” poet cum c-ai rostit
Un nou poem, Mae, și, iată-mă, am venit...

Poemul tău, Mae, ar trebui să aibă formă de nor și, citindu-l, să te simiți ud până la suflet, până la cel din urmă „semn”, până la cel din urmă „copac în care” te-ai ascuns.
Ești în tine însăți într-un plin „potop al sentimentelor neîmpărtășite” și poezia este porumbelul care te conduce către muntele Ararat.
Cuvântul ești celălalt tu, pe care te temi a-l rosti pentru că nu ai certitudinea că rostirea înseamnă creație și cât timp îl mai porți pe buze - nici înăuntru, nici în afară - el încă nu s-a rupt definitiv de „limba” ta.
Dar, Mae, așa sunt lucruile rânduite, „fiecare pasăre pe limba ei piere”.
Cu urarea: plouare ușoară,

același,

Sub inimă doar amintiri stau să se-ascundă... dacă nu ele, cine? Dacă nu acolo, unde?
Nu, nu e un clișeu, este exact ce am simțit citindu-ți versurile. Ca și cum nimic altceva nu era mai potrivit de spus în această încordare de ploi.

ploua/sub inima doar amintiri..imi aduce aminte de ploaia mea pe care o iubesc atata si nu stiu de ce ,ma face sa cred ce singuratatea nu-ti este straina...frumos si nespus de trist...
Sanja-Adriana

va multumesc tuturor de trecere si simtire!
anca, si pentru pestisor!

crenguța de măslin. suavă.