Poezie
Nesemnificativ
lui AHL
1 min lectură·
Mediu
Iubirea mă ucide sau moartea mă iubește…
Nici nu-ți mai știu surâsul, nefericirea mea,
Privesc prin somn la tine pe când pustiul crește,
Viclene seri pedeapsa-mi coboară dintr-o stea.
Destin schilod, amarul ți l-aș sorbi cu sete
De pui într-însul smirnă, tămâie și venin,
Aroma lui păgână tremurător să-mbete
Iubiri ucigătoare și dorul meu străin.
Nu pot să mor la noapte și nu mai pot iubi
Că am murit tăcută în anul care-a fost
Cu tine porți un suflet fără măcar să știi,
Ce liniște e-n noapte când moartea n-are rost!
Nu e nimic în noi, nici moarte, nici iubire,
În soarta noastră plouă cu dulci singurătăți.
Te mai aștept să-mi urli în vis, nefericire,
Să vii cu palme ude și-un măr în jumătăți.
Nu pot să-mi iert nici moartea, nici dragostea ratată,
Păcate neuitate se-adună la soroc.
Ce nebunie blândă mă bântuie furată,
Ce veșnice blesteme rotește-al vieții scoc?
Să mor aș vrea, dar moartea nu știe să mă ia…
Iubirea e un cântec gonit din noi, străine.
Să vii din nou la noapte, nefericirea mea,
Nu te alung, mi-e mult prea dor de tine!
055.190
0
pare un poem-declarativ, aparent inexplicabil insa \"enigma\" este ascunsa in solemnitatea cu care folosesti metaforele. adaugiri si scaderi, omul care pleaca si omul care vine, moartea care se vara in vistierie vietile, totul este sistematizat plastic si cursiv.
amaraciunea si tristetea ies pe rand din simplele, dar fin tesute, versuri.
frumos, Cristiana