Adrian Munteanu

Hai că i se va transmite tot ce trebuie.

Abia acum, în 2011, descopăr mesajul tău. Poate are o semnificație distanța ajuns[ pod peste timp. Email-ul meu este blitzro@yahoo.com

Am primit semnul. După ani.

Și nici cei ce mai păstreză vocația prieteniei nu se trec.

Când va fi oare întâlnirea aia de peste ani, de peste generații, acasa, la Brașov, ca pe vremuri. Trebuie să se producă. Trebuie să trăim pentru asta.

Noi o luăm și ca o lansare, atâta timp cât de această carte brașovenii au putut afla pe diferite canale, dar niciodată nu s-au întâlnit în dialog cu autorul pe problemele ridicate de structura ei. Te așteptăm cu drag. Ca întotdeauna.

Până la urmă nu-i de nicăieri o distanță prea mare până la Brașov. Ce-ar fi dacă......

Totdeauna esti pe aproape. Chiar si atunci cand te vei afla la Madrid.

Te rog sa faci ceva. O multime dintre episoadele acestui serial intitulat \"In gulagul romanesc\" nu se mai pot citi, au disparut pur si simplu. Cum este si acest episod in care eu( si altii care mi-au semnalat) nu mai vad nimici in afara titlului.

Mă bucur că ai fost. Cum vezi, facem de toate. Important este să le facem cu suflet. Sintagma asta îmi revine tot mai des în minte în ultima vreme.

Pentru tot ce a fost, pentru tot ce am fost, George s-ar fi bucurat să te știe în sală. A văzut spectacolul care va fi prezentat mâine la premiera lui de acum aproape 25 de ani. Și i-a plăcut tare mult. Îmi spunea că nu se aștepta să iasă o piesă de teatru din romanele lui de început.
Apoi a mai adăugat ceva la text, câteva replici, și am plănuit să-l montăm pe o scenă bucureșteană. N-a mai fost să fie.
Ca și atunci, eu și cu Zoli Butuc am rămas în distribuție. Așa că pentru mai mulți emoția va fi dublă.
Dar vei fi acolo cu noi.

Nu-l putem uita. Și nu numai noi, cei care l-am cunoscut direct, dar niciun apropiat al literaturii. A marcat o epocă. Vor urma alte spectacole în alte colțuri de țară. Voi propune câte o astfel de manifestare la nivelul fiecărei filiale a Uniunii Scriitorilor.

După cum vedeți, activitatea continuă și cei care ies pe piață raportându-și izbânzile lirice, nu sunt uitați.
Mulțumesc pentru urări. Când faci ceva cu suflet, sunt toate premizele să iasă bine.

Asta da! Dacă cei prezenți au simțit că a fost bine, pot fi și eu liniștit. Am făcut ce am putut mai bine pentru o poetă care ne este tare apropiată, cu care împărțim bunele și relele vieții din urbe și pentru care mă rog să-i dea Domnul sănătate și să revină la uneltele cărora le-a dat particularitata sufletului ei.

Mă angajez eu să-ți trimit cartea Adrianei. Și așa continui să am o datorie la tine.

Cum a precizat și Călin, vă rog și eu să aveți puțină îngăduință. Câteva probleme de sănătate o împiedică pe Adriana să fie în aceste zile în apropierea calculatorului, pentru a răspunde, așa cum știți, cu căldură și prietenie.
Îi urăm tot binele, suntem aproape. Va fi frumos, va fi cu suflet. Va fi.

Evident că, dincolo de joaca subsumată, există o intenție finală, ușor învăluită. În cele vreo zece antisonete scrise cam așa se întâmplă lucurile. Mai ales o deplasare a accentului de pe demonstrație pe stare.

Recitind acum cele trei poeme semnate George Precup, îmi permit să aștern aici propriile mele considerații fragmentare.
Nucleul din care pornesc multe dintre dezvoltările lirice ale lui George Precup este INIMA(\"inimii i-am găsit ecou\",\"ca o fantă luminoasă s-a pus pe inima lui\",\"în așteptare stă inima, pe ape plutind fără mine pe buze\").
De aici,dintr-o exacerbare a simțurilor, pornesc traseele vibratorii ale desfășurărilor imagistice compuse cu o particulară personalitate. Astfel, prin extensie, se vorbește despre \"respirația din blana unei vietăți nevăzute\", despre \"noua singurătate respirând cu ochi pântecoși\", despre o anumită tensionare ca în \"stai la pândă privind prin alți ochi\", despre \"umerii goi peste lacrimi\", despre \"genunchii luminoși printre ierburi uitate\", despre \"călcâi, care scade într-o glorie lipsită de fildeș\", despre \"pielea care, luminată de singurătate, dospește\", despre \"ochiul viespei care nu mai găsește unghiul căderii\".
Din simpla enumerare a acestor imagini se poate sesiza densitatea structurilor metaforice, fără de care George Precup nu concepe că s-ar putea alcătui poemul. El este un liric prin excelență, se reîntoarce, ca într-un cerc magic, la voalul sublimărilor armonice care îmbracă sau dezgolește ființa noastră ideală. Tensiunile sau, prin contrast, pacea iluminărilor se înveșmântează în aceleași straie cusute cu migala căutătorului de forme poetice prin care ființa să transceadă în raiul viziunilor insolite, deseori obsedante prin ineditul articulărilor.
Adaug la această primă considerație, o știință a constrângerii la esență, o rupere proprie a ritmului prin introducerea de secvenețe în aparență disparate, dar care alcătuiesc un întreg dezvoltat la dimensiuni universale. Și o convingere care nu poate fi decât a unui poet veritabil, remarcată și de cei care au mai comentat :

\"oasele tale, fiind ca a nou născuților, aburoase,
așteptând(pe Dumnezeu)să pună în ele greutate de om

carnea și simțurile sunt în puterea lui, sufletul nu...

Ca de la suflet la suflet.

Ilinca, așa cum pot fi discutabile orice raportări la o agresivă și neproductivă căutare a \"noutății\" cu orice preț, nesusținută de ceva care vine din interior.
Anca, faci niște raportări care pot da apă la moara celor care caută \"inovația\" cu orice preț. În măsura în care reperele menționate de tine, pot fi omise dintr-un circuit al valorilor care rămân și peste ziua de azi.
Nicolae, mă întreb și eu. Aș adăuga că sunt tot mai puțini, pentru că așa se selecteză cei care ascund incapacitatea de a trezi emoție prin \"inovații\" scrise cu mintea, nu cu sufletul, de cei care încă mai respectă condiția creatorului.