Poezie
Ca un blestem auriu
Pînda
1 min lectură·
Mediu
Stă la pîndă asemeni unei mătase ce ia mințile, unei mătase imperiale
respiră aură de fierăstrău care cu timpu’ înnegrește,
respirînd din blana unei vietăți nevăzute
înăbușind carnea și simțurile, hrănindu\'se cu ele,
cu sufletul, nu ...
Cutremurînd cum o cădere de calciu cînd te simți vlăguit
și vlaga se scurge în el, înmugurindu’l,
de rămîi descompus și de tine lipsit.
Ghimpele uimirii crescînd împrejur.
Privind prin alți ochi cum merge drept, tu, ca prin ceață
oasele tale fiind ca a nou născuților, aburoase,
așteptînd pe Dumnezeu să pună în ele greutate de om.
Carnea și simțurile sînt în puterea lui, sufletul nu ...
Acum, tu stai la pîndă privind prin alți ochi
dorind să se cutremure și vlaga să’i iei, rugîndu’te
să te mai scalde lumina.
Carnea și simțurile fiind cumplite, sufletul nu ...
Respirînd cît pentru trei, rugîndu’te să sfîrșești, de frunze acoperit...
Și dacă în tine e altul, pîndind, ce a început să te mistuie
cum luna o mierlă bolnavă.
044.861
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George V. Precup
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 163
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
George V. Precup. “Ca un blestem auriu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-v-precup/poezie/1828151/ca-un-blestem-auriuComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LNMă bucur să te revăd și aici, în virtual. E un poem bun, dar asta o știai și tu, nu cred că e cazul s-o mai repet.
Am remarcat \"mătase ce ia mințile, unei mătase imperiale
respiră aură de fierăstrău care cu timpu’ înnegrește,
respirînd din blana unei vietăți nevăzute\"
\"oasele tale fiind ca a nou născuților, aburoase,
așteptînd pe Dumnezeu să pună în ele greutate de om.\"
\"Și dacă în tine e altul, pîndind, ce a început să te mistuie
cum luna o mierlă bolnavă.\"
citit, plăcut
anton
Am remarcat \"mătase ce ia mințile, unei mătase imperiale
respiră aură de fierăstrău care cu timpu’ înnegrește,
respirînd din blana unei vietăți nevăzute\"
\"oasele tale fiind ca a nou născuților, aburoase,
așteptînd pe Dumnezeu să pună în ele greutate de om.\"
\"Și dacă în tine e altul, pîndind, ce a început să te mistuie
cum luna o mierlă bolnavă.\"
citit, plăcut
anton
0
ACÎmi place, îmi place sincer, are un aer baroc. Am o mică nelmurire cu finalul: ”cum luna mistuie o mierlă bolnavă”? Am intuit bine?
Aaaa și o altă nedumerire: căderea de calciu plasează poemul în secolul 20, eu personal renunțam la referința aceasta cu_calciu pentru a-i spori atemporalitatea.
amical
0
AMDistincție acordată
Recitind acum cele trei poeme semnate George Precup, îmi permit să aștern aici propriile mele considerații fragmentare.
Nucleul din care pornesc multe dintre dezvoltările lirice ale lui George Precup este INIMA(\"inimii i-am găsit ecou\",\"ca o fantă luminoasă s-a pus pe inima lui\",\"în așteptare stă inima, pe ape plutind fără mine pe buze\").
De aici,dintr-o exacerbare a simțurilor, pornesc traseele vibratorii ale desfășurărilor imagistice compuse cu o particulară personalitate. Astfel, prin extensie, se vorbește despre \"respirația din blana unei vietăți nevăzute\", despre \"noua singurătate respirând cu ochi pântecoși\", despre o anumită tensionare ca în \"stai la pândă privind prin alți ochi\", despre \"umerii goi peste lacrimi\", despre \"genunchii luminoși printre ierburi uitate\", despre \"călcâi, care scade într-o glorie lipsită de fildeș\", despre \"pielea care, luminată de singurătate, dospește\", despre \"ochiul viespei care nu mai găsește unghiul căderii\".
Din simpla enumerare a acestor imagini se poate sesiza densitatea structurilor metaforice, fără de care George Precup nu concepe că s-ar putea alcătui poemul. El este un liric prin excelență, se reîntoarce, ca într-un cerc magic, la voalul sublimărilor armonice care îmbracă sau dezgolește ființa noastră ideală. Tensiunile sau, prin contrast, pacea iluminărilor se înveșmântează în aceleași straie cusute cu migala căutătorului de forme poetice prin care ființa să transceadă în raiul viziunilor insolite, deseori obsedante prin ineditul articulărilor.
Adaug la această primă considerație, o știință a constrângerii la esență, o rupere proprie a ritmului prin introducerea de secvenețe în aparență disparate, dar care alcătuiesc un întreg dezvoltat la dimensiuni universale. Și o convingere care nu poate fi decât a unui poet veritabil, remarcată și de cei care au mai comentat :
\"oasele tale, fiind ca a nou născuților, aburoase,
așteptând(pe Dumnezeu)să pună în ele greutate de om
carnea și simțurile sunt în puterea lui, sufletul nu...
Nucleul din care pornesc multe dintre dezvoltările lirice ale lui George Precup este INIMA(\"inimii i-am găsit ecou\",\"ca o fantă luminoasă s-a pus pe inima lui\",\"în așteptare stă inima, pe ape plutind fără mine pe buze\").
De aici,dintr-o exacerbare a simțurilor, pornesc traseele vibratorii ale desfășurărilor imagistice compuse cu o particulară personalitate. Astfel, prin extensie, se vorbește despre \"respirația din blana unei vietăți nevăzute\", despre \"noua singurătate respirând cu ochi pântecoși\", despre o anumită tensionare ca în \"stai la pândă privind prin alți ochi\", despre \"umerii goi peste lacrimi\", despre \"genunchii luminoși printre ierburi uitate\", despre \"călcâi, care scade într-o glorie lipsită de fildeș\", despre \"pielea care, luminată de singurătate, dospește\", despre \"ochiul viespei care nu mai găsește unghiul căderii\".
Din simpla enumerare a acestor imagini se poate sesiza densitatea structurilor metaforice, fără de care George Precup nu concepe că s-ar putea alcătui poemul. El este un liric prin excelență, se reîntoarce, ca într-un cerc magic, la voalul sublimărilor armonice care îmbracă sau dezgolește ființa noastră ideală. Tensiunile sau, prin contrast, pacea iluminărilor se înveșmântează în aceleași straie cusute cu migala căutătorului de forme poetice prin care ființa să transceadă în raiul viziunilor insolite, deseori obsedante prin ineditul articulărilor.
Adaug la această primă considerație, o știință a constrângerii la esență, o rupere proprie a ritmului prin introducerea de secvenețe în aparență disparate, dar care alcătuiesc un întreg dezvoltat la dimensiuni universale. Și o convingere care nu poate fi decât a unui poet veritabil, remarcată și de cei care au mai comentat :
\"oasele tale, fiind ca a nou născuților, aburoase,
așteptând(pe Dumnezeu)să pună în ele greutate de om
carnea și simțurile sunt în puterea lui, sufletul nu...
0
un univers intim ,subtil,o conversatie \"coeur à coeur\" :\"oasele tale fiind a nou nascutilor,aburoase/asteptând pe Dumnezeu sa puna pe ele greutate de om...\"stranie,tulburatoare