Poezie
Arta fugii
2 min lectură·
Mediu
S\'au scorojit tristețile vecine cuarțului dând de întreg
veghea a prins cheag șoptitor
aliniate pe cingători s\'au topit pecețile și\'n ea am intrat ca într\'o Americă
tropicul rispirea înmulțind\'o, semănând cu un foșnet, cu o alunecare răcoroasă de curbe
de smirnă ne\'am devenit și ecou.
Femeie în care cădeau mări și se topeau mărgăritare
lămâiul plăcându\'i mai mult decât ieri...
n\'am găsit smerire și tulburat de sunt, inimii ce i\'am găsit ecou
de logosul il simt ca pe un început de lapte
făcându\'se ca la începuturi inima mea, fierăstrău luminos
trezind ce\'i clar, în așteptare.
Dimineață să fie...
De încep să văd ce nu e de văzut
puțin câte puțin să simt divinul
când ea, în coajă tulburată, din străinătatea mea plecând,
și cât voiam să\'mbătrânească în carnea mea
să mă pătrundă mireasma părului de miere ascunsă
să rămânem fără porunci.
În risipă stau combinațiile, catifeaua încifrată, splendoarea apusă,
membranele lumilor verzi întorcându\'se în rai,
în risipă mătasea bogată ce crapă...
Ce să fie această mână care mă scrie, sufletul pe care calcă nimicul,
cum să cunoști omul, dacă nu cunoști părțile din care e alcătuit întregul ce scapă vederii,
simțit ca sinele Domnului, geamăn,
cum cel care scrie își are geamănul nevăzut și neauzit ce nu moare cu el,
omul, care se dezbracă, după moarte, de riduri.
Dar lucrurile, în colțuri înverzite, pe alocuri sticloase, cum să le cunoști
când după moarte, cu riduri se îmbracă,
dacă nu o mai cunosc pe ea...
În așteptare stă inima, pe ape plutind
fără mine pe buze, se va face răcoare
dar lumea, din nou, va începe!
023.232
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George V. Precup
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 265
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
George V. Precup. “Arta fugii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-v-precup/poezie/1816453/arta-fugiiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CSParagraful 4 (la linia 7) \"ca motic\" se va citi: \"ca motiv\"
0
Ceea ce pot spune e că poezia de față e compusă din niște mici \"clusters\". Astea sunt celule de memorie pe hard-disk (nu dați cu paru\' că nu mă pricep) și atunci când dai \"defragment\", adică o reordonare a informației, ele își transmit datele de la una la alta. Unele date nu se pot muta, altele da. Se crează, astfel, alte spații. Așa e și aici și e singura asociere mai de Doamne-ajută pe care o găsesc. O caut de vreo săptămână, deoarece am dat peste o poezie prea plină de sensuri la fiecare vers, sensuri care apoi difuzează.
Deci, celulele de mici poeme \"precupiene\" formează arta asta a fugii. În primul rând cred că un specialist în muzică ar ajuta mult aici. Fuga, ca formă muzicală polifonică, împrumută poeziei de față variațiile vocilor care se succed și dezvoltă mereu, după așa numita artă a contrapunctului. Adică linii ce evoluează paralel, cu înțeles propriu.
Poposesc puțin asupra liniilor pe care le văd eu aici (păstrează oarecum ordinea strofelor): 1. pătrunderea în starea de conștiență poetică prin melancolie, veghe și descoperire. 2. Femeia ca și cufundare în abis, dar și mângâiere estetică exterioară a lumii. 3. Inima ca treaptă a cunoașterii. 4. Imposibilul de trecut prag de înstrăinare între două ființe umane, oricât de mult și-ar dori acestea deplina comunicare. 5. Raiul promis al micilor intimități. 6. Stadiul ultim (spun eu) al poetului nu ca scriitor, ci ca suport al scriiturii. El nu este condeiul, ci el este foaia pe care Ființa se scrie pe Sine. 7. Alienarea, reluarea liniei 6, în absența femeii ca motic și destinație. Și în sfârșit, 8, dezbrăcarea de poezie ca unică modalitate de rescriere a lumii.
Sunt 8 linii care contrapuncteză întregul, se susțin și se definesc reciproc, se așează unele în altele.
Mai remarc câteva formulări aparte cu reflexie de sens (caracteristică foarte pregnantă a metodei, care descrie bine stilul): \"de smirnă ne-am devenit\" (nu simplu \"am devenit\"), \"ea în coajă tulburată\" despre înstrăinarea pomenită mai sus, \"mireasma părului de miere ascunsă\" e de fapt o rescriere a întregii strofe dinainte, \"omul, care se dezbracă, după moarte, de riduri\" (concluziv pentru linia 6 amintită). \"Geamănul\" nevăzut și neauzit, \"sinele Domnului\". De asemenea și tot episodul dezbrăcării/ îmbrăcării cu riduri.
\"fierăstrău luminos, trezind ce\'i clar\"
Mărturisesc că am mers în acest comentariu chiar cu mai multe linii în paralel, pe care apoi le-am asamblat într-un tot. N-am spus nimic despre poezia ta, încă, dar îți dau o stea pentru aducere în atenție, și pentru că a fost o reală plăcere să mă afund aici.