Adrian Munteanu

Dragii mei,
O defecțiune la calculatoarele instituției nu mi-a permis să intru mai repede pentru comentarii, deși am văzut, la timpul potrivit, intervențiile voastre.
Anghelina - și mie îmi e drag de cel ce mai găsește resurse să citescă și modestele mele încercări despre viață și speranță.
Daniel - gestul tău depășește limita normalului, intrând într-un spațiu al generozității căruia nu găsesc cuvinte potrivite pentru a-i răspunde pe măsură. Întotdeauna am căutat să mă achit de datoriile contractate în viață. Acum nu mai știu când voi reuși să răspund cu aceași măsură. Să fii fericit, să ai bucurii și împliniri în tot ce faci.
Daniela - descopăr omul atent la ceea ce se întâmplă în realitate și doritor de a intra pe fluxul unor stări de bucurie și petrecere comună. Mulțumesc pentru gânduri și pentru că nu ne uiți.

Îmi cer iertare pentru descoperirea târzie a intervențiilor voastre.
M-am aplecat asupra unei interpretări biblice, dar n-am putut să mă detașez de propriile trăiri și de propriile neputințe.
Sunt mișcat de consistența interpretărilor și de bunele intenții.

Îmi doresc, și vouă și mie, să fim sănătoși, ca să mai găsim prilejuri și putere de a adăsta în jurul unui gând, a unei lumini venită din suflet. Atât cât poate fi el, sufletul, de liber și puternic.
Vă mulțumesc pentru treceri și pentru aprecieri.
Pe curând

Am fost curios să văd cum rezolvi problemele unei forme fixe de poezie, cu rigorile ei, în primul rând formale și de concentrare. Nu mă voi referi aici la ideee și la modul cum o conduci până la finalul de sonet, ci la \" haina \" exterioară, aceea pe care o ai în primul rând în față atunci când citești.
În cele două strofe ești obligat să păstrezi un număr fix de silabe în cadrul fiecărui vers și nu degeaba, ci din necesități muzicale, de armonie, cursivitate, ritm și fluență. Aici am avut dificultăți și mi-au sărit în primul rând în față schimbările de dimensiuni pe care le produci între versuri. Am fost obligat să număr pe degete și am constatat că începi cu un vers care poate fi luat drept etalon de cursivitate. El are 11 silabe. În versul doi însă ai 12 silabe, în 3, 14, în verul 4, 12. Măsurând în continuare, versul 5 are 14, al 6-lea tot 14, al 7-lea are 12 și al 8-lea are din nou 14.
În cele două terține regula e, oarecum, mai lejeră și există diverse forme de abordare. Eu merg pe primul vers tot de 11, ca în strofe, iar al doilea îl fac de 10, pentru diversitate și complexitatea formală. Pe această asociere , 11-10, merg până în final. Nicăieri nu am voie să mă abat de la formula pe care am acceptat-o și cu care am pornit la drum. La tine primul vers din terține are 14 silabe, al doilea 12, al treilea 12, al patrulea 10 și ultimul numai 9 (?!).
Mă întorc și mai descopăr o problemă : aceea a măsurii versurilor. Trebuie să fii atent cum curg accentele fiecărei fraze și să mergi pe forma pe care ai stabilit-o de la început. La tine , dupa primul vers, etalon și din acest punct de vedere, cu accente care cad mereu pe a doua silabă a cuvintelor, ai în versul doi o schimbare în finalul versului, unde \" ca un vreasc\" schimba accentul pe prima silaba. Același lucru în finalul vesului patru, \" să mă nac \". După ce versurile 5 și6 curg bine, versul 7 are aceeași diferență în finalul lui, la \" prăpăstii colosale \".
Din același punct de vedere nu-mi place cum curge versul 3 din terține, iar versul 4 are din nou deplasarea accentului pe prima silabă la \" înalți \". Lucrul se repetă în ultimul vers, unde \" Dumnezeu \" este un cuvânt cu accente pe prima silabă. Așadar păcatele principale sunt alternanțele de măsură și ritm, lipsa de constanță în tratare, ruperile sau poticnirile de pe parcurs datorate schimbărilor de ritm. Nu orice sintagmă verbală merge să se asocieze cu cealaltă, trebuie găsite cuvinte din aceeași categorie de măsură și frazare.
Cred că ar trebui să citești cu glas tare înainte de a pune fraza pe hârtie.
Iartă-mă pentru timpul limitat pe care îl am la dispoziție, dar ne mai auzim.
Sper că vei lua această intervenție ca pe o dorință de a fi constructiv. Ești înzestrat cu calități, ai idei și limbaj poetic, așa că lucrurile sunt remediabile.
Pe curând
Cu prietenie

Pentru că, poate, și părerera mea contează, am parcurs această încercare fără prejudecăți și fără dorința de a critica subiectiv, bucurându-mă chiar pentru că cineva se apleacă și asupra acestei forme de travaliu literar.
Primul lucru care m-a izbit este alternanța silabelor, așadar haina mecanică a poeziei si - pentru că aici am mai multe de spus - nu mă voi referi acum la idee, la felul cum este ea descifrată și condusă până la final.
În privinta \" hainei\", trebuie să-ți aduci mereu aminte că avem în față o formă fixă de poezie, cu legile ei peste care nu putem sări, nu le putem ocoli. Un sonet trebuie să păstreze, în cele două catrene cu care începe, un număr egal de silabe la nivelul fiecărui vers. La tine am fost obligat să trec la numărare pe degete și am constatat că primul vers are 11 silabe și cred că el, în privința ritmului și a măsurii poate fi luat drept etalon. Mai departe însă, în versul următor, treci la 12 silabe, al treilea are 14, al patrulea din nou 12. Versul cinci are 14, al saselea are tot 14, al 7-lea are 12 și al 8-lea are din nou 14. Această modificare permanentă sare din tiparele cunoscute și strică ritmul , muzicalitatea și firescul construcției.
în terține, de regulă, există mai multe variante. Eu păstrez primul vers de 11 silabe si al doilea îl fac de 1o, pentru diversitatea de ritm. Pe această asociere 11-10, merg până în final. La tine,primul vers din terține are 14 silabe, următorul are 12, al treilea are 12, al patrulea 10, al 5-lea are din nou 14 și ultimul 9 (?!)
Așadar păcatul principal este alternanța aceasta nepermisă de silabe de la vers la vers, lipsa de unitate.
Mai este de remarcat încă un lucru pe care un autor de sonete trebuie să-l aibă în vedere și, dacă se poate, să vină din calitățile lui muzicale, le-aș spune obligatorii. Eu văd un autor de sonete ca pe un muzician cu auz absolut. Este anume vorba de măsura fiecărui vers în parte, modul cum cad accentele fiecărei construcții. De asta e greu sonetul, pentru că cere să ai atenția concentrată cel puțin în doă segmente ale construcției. Dacă versul întâi sună frumos,cu accentul care cade mereu pe a doua silabă, din versul doi intrăm într-o anarhie a măsurii, pentru că sintagma \" ca un vreasc \" are acentul pe prima silabă și deranjează curgerea firească. Același lucru se întâmplă la sfârșitul versului patru( \" să mă nasc \" ). Versurile 5 și 6 curg bine, dar în versul 7 avem din nou schimbări de măsură în \" prăpăstii colosale \". Acest lucru apare și în versul patru al terținelor, unde \" înalți\" deplasează accentul pe prima silabă, și în ultimul vers , unde \" Dumnezeu \" are accente tot pe prima silabă a cuvântului.
Iată păcatele principale : alternanța ritmului și a măsurii, ruperile care se produc, anularea fluenței în prea multe momente de pe parcurs.
Cred că ar trebui să citești cu voce tare, ca să simți acolo unde ceva se poticnește, unde trebuie să schimbi continuitatea rostirii.
Ne mai auzim. Sper că nu te-a supărat această părere, pe care te rog să o consideri sinceră și cu dorința de a fi constructivă. Există potențialul celui care are idei și limbaj poetic, posibilități de a distila imaginea poetică și care trebuie doar să aibă în mvedere și rigorile speciale, obligatorii, ale unei forme fixe de poezie.
Pe curand
Cu prietenie

Liviu - dacă a fost să fie o simțire comună, însemnă că a fost punct ochit,punct lovit ;
Dana - sunt liniștit că ierți, dar spune-mi și mie de unde era să știu eu, cel ce poate intra atât de rar să mai citească ceva, cel ce abia reușește să-și pună un semn într-o clipă de tihnă a zilei, dacă nu m-a anunțat și pe mine cineva de vernisaj ? Considerațiile mele sunt acolo și rugămintea pe care ți-am adresat-o poate n-o vei ignora, dacă tot ai avut bunătatea să mă ierți.
Cu drag

Maria - și eu o văd pe Nichita într-un veșnic răsărit. Ai prins aici vibrația interioară care m-a și determinat să-i dedic acest sonet, cu toată prietenia mea.
Camelia - foarte expresiv și complet comentariu, pentru care îți mulțumesc. Ai făcut, în acest fel, ca un gest pornit din suflet să nu treacă neobservat. De ar ajunge să-l citească și Nia...

Acest sonet, dedicat lui Daniel, a apărut - la timpul potrivit - într-un material comun, la zi aniversară, dar nu figurează în fișa personală a autorului. Motiv pentru care procedez la reașezarea lui alături de celelalte, cerând scuze celor care deja au lecturat textul.

Spun și eu celor pe care îi știu că există farmecul cuvântului, al gestului prietenesc și al înțelegerii, acolo, undeva pe un site de poezie. Acest farmec se numește Nichita și are prieteni buni, ca tine, așa cum merită.
Felicitări.

Iată cât sunt de pătruns de eveniment! Am uitat steluța. Din păcate numai una mi s-a dat.

Mi-aș fi dorit să fiu și eu prezent între cei care au lăsat un semn aici. N-a fost să fie așa. Calculatorul mi-a jucat feste. Am lăsat un semn separat, nu înainte de a-ți ura, dragă Nia, să ai, în suflet și în gând, tot ce poate fi mai frumos pe pământ.
Încă odată felicitări Maria pentru promptitudine și expresivitatea gestului.

Frumos gest, frumoasă zi. Cea mai frumoasă.
La mulți ani,
cu drag pentru amândouă

Mulțumesc pentru cuvinte și aprecieri. Sper să avem și de acum înainte motive de satisfacții .

Mă bucură ori de câte ori descifrez un traseu spre spațiul credinței.
Poemul are un fir conducător clar, cu accente autoflagelatoare expresive și finalitate poetică superioară prin versul final.
Aș reproșa un singur lucru acestei desfășurări ideatice pe care o așezi în cadrul poeziei cu rimă și ritm. Este vorba de versul patru din prima strofă care are cel puțin o silabă în plus față de celelalte versuri, plus deplasarea accentului de pe prima silaba, cum se produce in versurile apropiate, pe a doa silaba, ca in cuvantul \" ființă \", ceea ce strică fluența frazei.
Succes în tot ce faci si pe curând.

Ecoul se produce numai în măsura în care exită un punct de plecare și o strună sensibilă care rezonează în fața trăirilor celorlalți. Și eu îți mulțumesc că am parte de o asemenea companie.

Să ne trăiești, Andreea ! În această iarnă și în toate zilele ce-i vor urma.
Felicitări, Maria.

Alexandru - te trec pe lista statornicilor. Mulțumesc.

Liviu - mă bucură această aplecare serioasă asupra textului, ceea ce dovedește o preferință specială spre textul cu ideatică creștină. Cât privește părerea pe care mi-o ceri, ca să fie una în cunoștință de cauză, ar trebui să recitesc literatura religioasă. Deocamdată pilda lui Iisus legată de iubirea aproapelui care îmi vine chiar obstinat în minte, la popasuri de gând și restriște interioară, porunca lui, este aceea de a întoarce și obrazul celălalt loviturilor primite din jur, ca o pilduitoare probă de umilință și purificare.
Pe curând.

Rostogolind zarurile trecerii prin existență, cu păpcatul mereu de-asupra noastră, mielul tău mai are puterea să-și ridice capul și umilința de a suporta ocara. Ca peste tot, vezi lucurile optimist, păstrezi o doză de speranță, poate peste datele realului și peste iluzoria nostră dorință de moralitate. E tonic și necesar, chiar dacă e atât de departe de propria mea convingere pământeană. E, mai degrabă, ceva ce ține de structura Paradisului pe care te ambiționezi, în ciuda lui Tasso, să-l vezi ca recâștigat, mai devreme sau mai târziu.

Iarta-mă pentru intrarea întârziată. Aproape că nu mai cred că se citește ceva. Mă bucură întânirea sub aura unei încercări de autoanaliză lucidă.
Pe curând

Riscul are și el productivitatea lui. Sper că s-a putut desprinde și intenția de a vorbi despre vanitate.
Cu drag