Adrian Munteanu

Insolit și vânos. N-am alte cuvinte. Și nici măcar nu e o noutate, ci o marcă stilstică a Ioanei, una dintre acelea pe care le descoperi chiar dacă nu ai numele autorului notat la finalul paginii. Franchețea unui limbaj și a unor imagini rămân în spațiul autenticului unei poezii de calitate, grație disponibilităților aproape masculine în organizarea ei pe care le posedă aceea care a mai înclinat odată steagul recordului de postări. Semn că e undeva, aproape de cerințele contemporane.

Carmen - interesant. Vine această susținere - și tocmai din partea unui neiubitor de sonete - în această zi în care am terminat de lucrat la volumul 2 și mâine îl predau editurii. Parcă îmi vine să mai fac un pas.
Cu prețuire.
Laurențiu - cadouri de suflet, lumină și statornicia culorilor pentru care îți rămân dator.
Supărările ? Vin, pleacă și noi mergem înainte.

Mulțumesc pentru apreciere și atrăgătoare contribuție la starea pe care am creat-o. Sonetului transcris, a cărui trimiteri le deslușesc și le accept, i-aș aduce niște îmbunătățiri stilistice, absolut necesare, dar nu-mi permit să intervin peste munca cuiva care a încercat să facă o traducere cât a putut el de onestă.
E muncă anevoioasă sonetul ăsta. Nu-i pentru oaameni comozi.

Am uitat ceva : ai adus vorba despre aciditate și nu știu la ce faci referire. Dacă e vorba de o anume îndrăzneală în expresie, și chiar în stilistică, te-aș ruga să urmărești, de pildă, Sonetul 401, \"Îmi rup cu dinții pielea dintre țâțe\". Într-un anume context și atunci cînd vreau să aduc sonetul în plină perioadă postmodernistă, pot s-o fac. Mi se pare deplasat în momentul în care abordez forma clasică de sonet. Dar poate că faci referire la altceva.

Pot spune că ai început repede. Eu abia am deschis ochii după 50 de ani.
Sfatul e dintre cele mai bune pe care le-am primit. Pe cât îmi va fi cu putință, îl voi urma.
Cu drag

Între atâtea penumbre care ne supun, gândul cel bun e fremătarea de speranță.
Ai dreptate, ai intuit un rost : de a trece înainte, peste micimile din jur, de a ne cunoaște drumul, de a-l pava cu flori de primăvară. Măcar o floare dintre toate acestea e pentru tine.

E surprinzător că cineva mai citește texte care nu sunt postate pe prima pagină, adică a acelora care nu fac parte din mai marii zilei. E lăudabil și vă mulțumesc pentru aprecieri.
Mergem înainte.

Mă asociez și eu părerilor lui Florin. Afirm, în calitatea mea de ziarist, că, indiferent care este părea cuiva despre interlocutor, autorul interviului - căci despre el vorbim, din moment ce el a propus materialul - are calități, elaborează și structurează în laborator setul de întrebări, fără a se cantona într-o succesiune care scapă accidentalul, imnprovizația binevenită și fructuoasă în descifrarea unor linii de forță. E un interviu de ziarist adevărat, motiv pentru care adaug și eu o steluță.
Cât despre audiență : fii fericit. Sonetele mele nu depășesc 20 de accesări. Îți vine să te lași de toate.

Elena - și mie mi-a plăcut să simt deschiderea spre armonia din noi. Cum vezi, pe această traiectorie, suntem destul de puțini și nebăgați în seamă. Mă mai aplec spre firea cea bună a limbii române ,chiar dacă însingurarea nu-mi dă prea multe imbolduri, dar îmi continui neabătut traseul și sunt mândru de ce mi s-a dat să înfăptuiesc.
Nicoleta - afirmi ceva care vine în prelungirea celor pe care le-am exprimat mai sus. Sensibilitatea, un rău prea adânc sădit în mine ca să-l pot îndepărta, creează atât de multe probleme în ziua de azi, încât duce, inevitabil, la însingurare, la refuzul celorlalți de a te privi în ochi, pe tine, un demodat trăitor printre fantasmele cugetului. O asemenea stare nu consonează cu modul de a privi și recționa din prezent. Dacă ne asumăm acest rol ingrat, s-ar putea însă, odată, să intrăm într-o lume măcar cu un pas mai apropiată de Paradis.
Cu drag

Răstigniți și noi prin pagini personale, departe de zvonul mulțimii, îmi regăsesc puterea, la ceas al învierii, prin gândul înveșnicit al celor de cuvântul cărora îmi place să mă ating, precum salcia de fruntea înrourată.
Lumină și speranță îți urez, prea cucernicule trăitor al miracolelor creștine.

Cu mare întârziere am desccoperit intervenția ta. Tocmai reciteam textul, ca să mă decid dacă intră sau nu intră în volumul doi pe care îl pregătesc. Pui o problemă pe care mi-o pun și eu deseori. Uite, ca exemplu recent, această deconectare pe care o simțeai citind sonete nu e gustată de mai marii zilei, de editorii site-ului. Nu mai bagă nimeni în seamă textele mele și, dacă cineva își mai aduce aminte de existența mea, trebuie să mă caute la pagina personală. Nu e mare scofală. Ca să mă deranjeze ar trebui să cred că cei ce-mi cenzurează (calitativ ?!) textele sunt niște nume de care trebuie să ții seamă. Dar cum nu am această convingere...ei mă ignoră, dar eu merg înainte. Să vedem fiecare unde va ajunge.
Cu drag

Victoria - interpretării i-aș spune, mai degrabă, emoționate.

Nuanțe filozofice ce țin de existență sunt în fiecare rând al Psalmilor. Poate cea mai pregnantă dintre trăirile și finalitățile conținute de aceste texte este tocmai poziția incomodă și inconsistentă a omului suspendat între nimicuri și inconsistență a devenirii în afara sprijinului de deasupra noastră.

Nu știu unde ai citit acest text. Doar el nu apare pe prima pagină. Nu e de nasul textelor recomandate. Dacă ai făcut-o accesând pagina mea, îți mulțumesc pentru străduință și bune intenții.

Bun, sunt gata să fiu de acord că pentru a mânca o pâine, trebuie să accepți \"targetul\" ziarului la care lucrezi. Un ziarist adevărat e greu să fie constrâns numai la materiale de duzină. În aceste condiții aștept un interviu în care să văd ce poți, depășind comanda \"independenților\".

Lăudabilă străduința autorului de a fi în preajma unor nume referențiale în literatura română. Ziaristul poate să-și treacă între succesele sale prezența în apropierea acestor scriitori și succesul de a-i fi făcut să-i acorde un interviu. Jurnalistic vorbind, întrebările sunt însă banale, urmăresc un tipic previzibil, de almanah monden. Ele nu reușesc să plaseze ziaristul pe un plan de înălțime intelectuală care să-i permită să afle dedesubturile creației, traseul ideatic al autorului, culisele actului de creație. Se urmărește fie anecdoticul, fie amănuntul imediat și generalizant. Interviurile acestea pot fi publicate de unele ziare, pentru numele pe care le scot în față, dar nu și pentru calitatea celui ce propune materialul.
Pentru cineva care spune că este acceptat drept colaborator al postului Radio România Cultural e prea puțin. Ziaristica făcută la universități particulare, unde oamenii trec cu grămada, ca să aibă instituția suficiente încasări, își spune cuvântul.

Lăudabilă străduința autorului de a fi în preajma unor nume referențiale în literatura română. Ziaristul poate să-și treacă între succesele sale prezența în apropierea acestor scriitori și succesul de a-i fi făcut să-i acorde un interviu. Jurnalistic vorbind, întrebările sunt însă banale, urmăresc un tipic previzibil, de almanah monden. Ele nu reușesc să plaseze ziaristul pe un plan de înălțime intelectuală care să-i permită să afle dedesubturile creației, traseul ideatic al autorului, culisele actului de creație. Se urmărește fie anecdoticul, fie amănuntul imediat și generalizant. Interviurile acestea pot fi publicate de unele ziare, pentru numele pe care le scot în față, dar nu și pentru calitatea celui ce propune materialul.
Pentru cineva care spune că este acceptat drept colaborator al postului Radio România Cultural e prea puțin. Ziaristica făcută la universități particulare, unde oamenii trec cu grămada, ca să aibă instituția suficiente încasări, își spune cuvântul.

Ana - da, toți avem aceleași sentimente, dacă este să gîndim teoretic și pragmatic. Numai nuanțele ne separă și ne individualizează.

Florina - iată de ce e necesar să ai curajul și dorința de a spune celorlalți ce se întâmplă în lumea ta interioară(nu paralelă). Pentru că există rezonări care pot potența și, de ce nu, limpezi trăirile, ușura relaționările, modifica energiile negative. Viața celui ce trăiește, viața celui ce scrie : două coordonate cărora nu reușim să le distingem limitele. Ele vin din același trunchi. În ultimă instanță rămâne privirea asupra rostului și traseului fiecăruia. E destul pentru a merita să mergi înainte
Mihai - expresivitatea replicii versificate ar necesita un răspuns pe aceeași coordonată. Am interceptat chinul ce ne bântuie, care stă la pândă, iar identificarea lui pare ca o descătușare necesară.

Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund. Se datorează dispariției mele- timp de două zile - din dreptul unui calculator.
Răzvan - e bine dacă ți-a plăcut. Deseori apar în textele mele încrâncenări, precum aceasta, și tendința vindicativă de a răzbi dincolo de spaime, prin gsturi decisive, prin suprimarea stărilor care au provocat-o.
Felix - este riscant în măsura în care nu stăpânești regulile jocului. Mi-e destul de neclar dacă această afirmație a ta se referă la ceva care te-a supărat în acest text. Mai ales că el este un sonet, specie literară pe care ai pomenit-o. Riscul mi-l asum, mai cu seamă că - nu voi obosi să cred și să afirm acest lucru - fiecare trebuie să scrie conform structurii sale interioare. Atunci ne putem detașa liniștiți de mode și tendințe.
George - am avut un coleg la Radiodifuziunea Naționala care se numea Tei, dar era Daniel. Poate sunteți rude.
Sunt bine venite intervențiile constructive. Nu știu însă aici, despre ce virgule lipsă ar fi vorba. Am recitit textul, dar tot nu mă dumiresc. Am și eu respectul cuvenit pentru formă (clasică sau nu) mai cu seama ca limba română este obiectul profesiunii mele inițiale. În privința rimei, sigur că e loc de mai bine, de căutări de înnoiri. În cazul sonetului, după opinia mea, această cerință trebuie privită dintr-un unghi de vedere mai complex : uneori o anume rimă, chiar mai puțin novatoare, are partea ei de contribuție la modul de a rosti și de a trăi de dincolo de cuvinte. În acest caz, șirul de rime considerate slabe, este tocmai acela care, prin structura predominant consonantică, prin accentul brutal în corpul fiecărui cuvânt, cred că întregește senzația gestului rapid și brutal al tăierii, fiind, din această cauză, aproape o onomatopee la care nu aș renunța.