Adrian Munteanu

Da, voi ajunge și pe la litera x, printre picături. Nu bag mâna în foc că voi și reuși. Există încercări în viață care, oricât te-ai strădui, nu le poți depăși. Cert este că străduința prinde bine, pentru diversitate și pentru antrenament.
Pe curând

Andreea- Medeea - nici un experiment nu are sens dacă rămâne doar la stadiul experimentului. În acest caz se adaugă și nevoia schimbării registrelor, pentru alte eventuale căutări viitoare.

Sinziana - muza asta a mea tare s-a îndrăgostit de mine. Nu mă părăseește niciodată. Când ne e mai bine să știi că e dar de sus.

Dana - respect și eu un astfel de cititor atent și reflexiv. Ceea ce vine, vine dinăuntru, e legat de structura mea și sunt fericit, în primul rând eu, că ceea ce iese, cu fluctuațiile de formă inevitabile, mă face să-mi continui neabătut drumul pe care am pornit. Altul nu cunosc. În cadrul lui mai e loc și de experimente.

Medeea este numele fiicei mele. E și al tău ?
Mulțumesc pentru blândețea comentariului și pntru fragilitatea sesizată care este un adevăr al ființei mele. Și poate un dezavantaj.

Intrebarea pe care o pui se poate transforma intr-un subiect de meditatie pentru un viitor sonet.

Carmen - ok, fiecare își declamă filozofia poetică, fiecare are gusturile și modul său de a vedea ordinea importanței în ce privește stilistica. Din fericire sunt unul dintre cei care apreciază orice formă de prezentare poetică, dacă se menține în jaloanele valorice necesare. Uneori chiar încerc să abordez astfel de modalități contemporane, dar în haina sonetului, pentru că sunt un încăpățânat și proiectul pe care l-am îmbrățișat odată îl duc până la capăt. Deocamdată e și mai lejer pentru mine. Nu mi-au plăcut niciodată spațiile aglomerate, sunt un claustrofob. În sonet terenul pare ceva mai liber, mă duelez doar cu câțiva și nu mă consider inferiorul lor. Mai pot să dau și eu din coate.
Dan - un cititor în plus e un mare câștig. Mulțumesc pentru apreciere. De aceea am ales sonetul : pentru că am iubit muzica și cred că aș fi putut-o face efectiv, ca meserie, la viața mea, dacă vremurile nu m-ar fi aruncat în altă direcție. Acum cred că asta fac : recuperez posibilele date inițiale, le dau un sens și nu le las să moară necunoscute.
Daniel - înțeleg, înțeleg. O iau drept o probă de subtilitatate și prietenie.

Tot ce se vorbește în legătură cu ordinea sau dezordinea în poezie, armonia sau lipsa de logică, despre cortina de fier a realității sau inițiere, în ce mă privește nici eu nu încetez să mai spun : scriu astfel, pentru că aceasta este structura mea interioară. Paradoxal, într-o formă fixă și, s-ar spune, restrictivă, eu găsesc inepuizabile resurse de a modifica , de a inova, de a mă plasa într-un fel vis a vis de realitate. Se întâmplă ca aici să discutăm despre un element luat din mitologie, de unde aerul de vetust și de lecție inițiatică. Cum ai plasa această argumentație oare în legătură cu sonetul meu \"Se crapă fusta, pârâie chiloții \"?
Siguur că este vorba de gust și de atitudine. Argumentația prin care vrei să-mi demonstrezi superioritatea versului neîngrădit nu mă prinde în mrejele ei. În ce mă privește nu este vorba de o aparență de frumos și de ordine, ci de un mod de a trăi. El poți spune că nu e valabil decât dacă admiți că eu nu exist ca persoană în această lume.
E o dispută lungă și n-am chef să mă lansez în așa ceva.
Mă întreb numai ce rost are steluța ?

Maria - Reîntoarcerea la sonetul tradițional e necesară din când în când. Să mai luăm o gură de oxigen
Cristina - e drept. Totul nu e decât tăcere. Dar și tăcerea are nuanțele ei.

și ce ar mai fi trebuit făcut.

Erai prea aproape de mine, ca să nu observ un text al unui creator care a depășit faza acumulărilor și exprimărilor sofisticate și complexe cu orice preț, intrând în etapa limpezirilor imagistice, stilistice și expresive.
În spatele acestei simplități aparente, stă o încărcătură de trăiri remarcabilă, o simbolistică atrăgătoare, alcătuind un cântec al depărtărilo semănate cu durere.

Aș fi fost înclinat să concluzionez că textul respiră un aer marin, ceva din sclipirea sării pe trupul ars de soare, chiar dacă nu ai fi adăugat subtitlul respectiv.
Sentimentul, venit de undeva, din amintire, dar respirând prin amănunte care, probabil, nu se pot șterge, e încărcat, aș spune supraîncărcat de poezie. Este o proză poetică ce îmi amintește de Thalassa lui Macedonski, pentru că, nu numai cadrul e identic, dar și notația expresionistă e pe aproape.
În această avalanșă de trăiri exaltate, e loc de concentrări imagistice ca în \"aș lăsa cuvintele să-ți spună cum aș dezlipi razele să ți le pot așeza pe frunte\" și textul în sine ne apare atrăgător,cu nuanța unei aduceri-aminte perpetue sau măcar pe una care am imaginat-o, dacă nu am trăit-o cu adevărat.

Această privire sintetică a ta asupra rosturilor de ansamblu, este, ea însăși, departe de sterilul comentariu impresionist.
Mă aflu într-un moment de schimbare a registrelor și unghiurilor de abordare în poezie. Îmi pare rău de multe dintre încercările și, uneori, izbînzile mele certe din lunile din urmă și chiar din ultimii ani de străduințe \"sonetistice\", inclusiv acelea consemnate în cele două volume scoase de curînd, dar mă simt atras acum de alinierea la tendințele și solicitările stilistice contemporane și sunt tentat de aventuroasa încercare de a demonstra că sonetul se poate încadra, cu toate armele și bagajele sale, în desfășurările de forțe poetice actuale.
Asta nu înseamnă că nu voi reveni la tradiție. Aceasta pentru echilibru și liniștea spiritului.
Cu drag

N-am știut la ce să mă opresc mai întâi. La imagine, la cuvânt. Ai calități remarcabile în toate. Versul e de o concentrare, de o tensiune interioară remarcabilă și atrăgătoare. Un sincretism care lasă urme în cuget.

Deseori o spun, cu durere : numai în acest fel se bat recordurile în ziuua de azi. Tare trist !

Fiind eu cel de la care pleacă toată tărășenia, nu pot să-mi țin gura și încerc și eu o epigramă...prietenească :

N-ai văzut decât netotul
Ce și-a dezbrăcat chilotul.
Stând cu turul gol pe glie,
Ai uitat de poezie.

Fără în privința

Regret și eu, deseori, că nu ne mai putem mărgini la \"sentimente înălțătoare \" atunci când vorbim de sonetul contemporan. Dacă ai mai citit ceva din cele peste 420 de sonete postate de mine, ai observat că rareori mă abat de la calea tradițională, dar o fac, pentru că altfel aș fi considerat desuet, iar receptarea ar fi minoră. După ce mi-am făcut abc-ul în sonetul tradițiobnal, tânjesc acum spre alte unghiuri stilistice. Cred că am procedat bine începând cu baza. Nu pot fi considerat astfel ca un pictor care trage niște linii strâmbe,cu pretenția de operă de artă, dar nu știe să facă un portret.
În privința neclarităților semnalate, trebuie să explic :
coioții au intervenit din necesitatea de a găsi o imagine comparativă a animalicului reprezentat de comportamentul aurolacilor, una care să vină din alte epoci, pentru a demonstra că, atitudinal, nu s-a schimbat mai nimic. Putea să fie și altceva în locul lor, dar, recunosc, n-am găsit o altă rimă.
Versurile \"era ființă iar spitalul lângă,
chiar de trăia doar pentru furtișag\", vin să explice starea personajului, cel care, cu toată promiscuitatea femeii, o considera ființă omenească și vroia să o ducă la cel mai apropiat spital.E o secvență în care am introdus, pentru complexitatea cadrului,nu numai povestea, dar și reacția interioară.
Pe curând.
În privința

Maria - este una dintre încercările mele de a ieși de sub dominația sonetului tradițional, măcar ca exercițiu de lucru, pentru că niciodată nu voi ajunge să-l anulez, pur și simplu, pe cel inițial. Mă bucur că ți-a plăcut efortul meu de a aduce sonetul cât mai aproape de noi, cu noi înșine, cu bunele și, mai ales, relele noastre. Este dorința mea de a proba, în timp, că sonetul are ce căuta printre noi și are ce spune, într-o formă care nu are cum să anuleze armonia interioară. Lisa strofelor e premeditată, așa cum fac și în cazul sonetelor experimentale, acelea în care alcătuiesc un text numai din cuvinte care încep cu o singură literă. Și formal trebuie să fie altceva, cum și este. Ai intuit bine zâmbetul care s-a oprit multă vreme la un colț al gurii. Face parte din nevoia unei schimbări, ca să o pot lua de la început.
Dana -foarte interesantă comparația, pe care, reluând textul, o găsesc plauzibilă, cu tot ce aduce modificat un timp al tuturor experiențelor și deziluziilor care ne macină.
Ștefan -e bine că e așa cum ai văzut tu lucrurile. Deplasând accentul pe cotidian, artificiul exterior am simțit că nu mai face casă bună cu miezul lucrurilor, nu mai e nevoie de cosmetizare.
Anghel - câte întrebări la un text de câteva versuri. Nu cred că e rău acest lucru și înseamnă că are viață, că nu s-a depărtat de cotidianul pe care îl știm și pe care poezia e îndreptățită să și-l asume.
Dana - e de râs. Dar numai la început și formal. Cred că ai intuit și tu asta. Știu că ești de la mare. Poate mă ajuți să dau de adresa domnului Marin Mincu. Mi-a fost profesor la facultatea pe care am făcut-o în Constanța, dar tot aud de el, fără să mă pot apropia.
Cu drag pentru toți.

Maria, e bine ca mai are cine să guste mireasma.
Pe foarte curand.

Cristina - mă bucur că textul nu te-a lăsat indiferentă. Poate ne vom mai citi și auzi la unul dintre viitoarele 600 sau 800 sau 1.000 de sonete, atâtea câte mă va răbda Dumnezeu să scriu, în nepăsarea mea față de alte ocupații cotidiene.