Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pleci sau rămâi. Zăbavă-ți e umblatul

Sonet 426

1 min lectură·
Mediu
Pleci sau rămâi. Zăbavă-ți e umblatul,
Cămașă goală, șubredă nălucă.
Asculți uimită vântul ce usucă
Sămânța râvnei amuțind de-a latul.
Arzi și te stingi. O mână slab apucă
Urzeala tainei ce-ți așterne patul.
Au sfâșiat dorința și păcatul,
Rochia nădejdii, fluturând năucă.
Ești singură. Privirea-ți nu se-oprește
Pe umbra mea de-aproape. Nu auzi
Cum din înalturi îngerul vestește
Căderi de fluturi adormiți și uzi.
Vremelnică, tăcerea se-nvoiește
Să-nvingă pânda vulturilor cruzi.
1 august 2005
054.365
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
74
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Pleci sau rămâi. Zăbavă-ți e umblatul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/194175/pleci-sau-ramai-zabava-ti-e-umblatul

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@sophie-polanskySPsophie polansky
un sonet bland , de vara, cu fluturi adormiti si uzi, dorinte si meditatie, visul si iubirea jinduinda; pleci sau ramai. o bijuterie lucrata cu grija, fragil ca apoi ajungi sa te indragostesti de creatie!
medeea
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Medeea este numele fiicei mele. E și al tău ?
Mulțumesc pentru blândețea comentariului și pntru fragilitatea sesizată care este un adevăr al ființei mele. Și poate un dezavantaj.
0
@sinziana-hliboceanuSHSinziana Hliboceanu
o poezie cu unduiri diafane si transparente, cu arome de vara, ca in dupamiaza unui faun...sper sa-ti ramana mereu aproape muza!
Cu drag, Sinziana
0
@dana-banuDBDana Banu
sonetele au fost întotdeauna pentru mine prilej de lectură atentă și recunosc, am un respect aparte pentru cei ce încearcă(și chiar reușesc, în cazul de față) să le scrie, să cuprinzi într-o formă strictă, rigidă, o complexitate de stări e mai mult decît o muncă de ceasornicar
găsesc aici un sonet echilibrat și un autor ce se îndepărtează categoric de \"vorbele\" sentențios- aforistice care, de ce să nu recunoaștem, abundă în multe din scrierile genului
\"căderile de fluturi adormiți și uzi\" mi-au rămas un timp în memorie, ele făcîndu-mă să postez aici comm-ul de astăzi,

0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Sinziana - muza asta a mea tare s-a îndrăgostit de mine. Nu mă părăseește niciodată. Când ne e mai bine să știi că e dar de sus.

Dana - respect și eu un astfel de cititor atent și reflexiv. Ceea ce vine, vine dinăuntru, e legat de structura mea și sunt fericit, în primul rând eu, că ceea ce iese, cu fluctuațiile de formă inevitabile, mă face să-mi continui neabătut drumul pe care am pornit. Altul nu cunosc. În cadrul lui mai e loc și de experimente.
0