Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

S o n e t 8 5

cititorilor mei

1 min lectură·
Mediu
Dacă-nțelegi pământul, peste toate,
Ca pe-un grăunte de nisip din slavă,
S-ar mai putea, pe-a vremurilor lavă,
Să poți curma meschina vanitate.
Mă lauzi pentru rima mea jilavă
Ce-și caută temeiul dând din coate
Și-n mine cresc speranțe că se poate
Să mă ridic mai mult cu o octavă.
Dar ce sunt eu ? Măruntă creatură
În smârcuri de-ntuneric devorat,
Un verb steril, trăind prin sinecură,
Molar scălâmb, știrbit și cariat.
Abia acum, umil și fără ură,
Pot să mai sper că voi trăi curat.
064933
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
85
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “S o n e t 8 5.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/76080/s-o-n-e-t-8-5

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MR
Mariana Roman
Am citit. Nu laud cu rost de false sperante, dar te imping mai sus \"cu o octava\" si vei \"trai curat\" in lumina, asa cum scrii!... Tu, \"marunta creatura\" ai adus un strop de viata intr-o mana de tarana...
0
@florina-daniela-floreaFF
daca nu ne-ar ramane speranta, cum am \"inainta\"?

chiar daca spui de rima jilava (brrrr...nu tu, nu rima ta, nu!) o voba buna nu a facut niciodata ...rau.
asa ca, uite, risc si te laud in continuare :)

\"Abia acum, umil și fără ură,
Pot să mai sper că voi trăi curat. \"


cu tot binele,
Dana
0
@lavinia-miculaLM
Lavinia Micula
ma tot rotesc pe-aici. Plec si revin...
Nu stiu ce sa spun...
\"molar scalamb, stirbit si cariat\" Nu mi-as fi dorit un astfel de vers in sonetele tale. Imi da o stare de neliniste.
0
@negru-vladimirNV
Negru Vladimir
Constientizarea conditiei creaturale identificata ca unica stare de nastere a iubirii... frumoasa idee, frumoasa poezie.
0
@adriana-marilena-stroilescuAS
Dar ce sunt eu ? Măruntă creatură
În smârcuri de-ntuneric devorat,
Un verb steril, trăind prin sinecură,

Molar scălâmb, știrbit și cariat.
Abia acum, umil și fără ură,
Pot să mai sper că voi trăi curat.

Caci doar in mlastini cu noroi la fund cresc nuferi!
Cand te hotarasti, cunosc un stomatolog bun, nu doare, nu stai la rand si pune plombe de lumina, desi frumoase stari declanseaza neobturat sonetele tale.


0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Mariana - daca ai dat de viata, in spatele autoanalizei sumbre, inseamna ca am inaintat cu un pas.
Florina - asa este, speranta ramane. Ceea ce nu ma va impiedica sa fiu lucid.
Thais - si nelinistea este o stare poetica.
Vladimir si Adriana - Voi ati si vazut fata luminoasa a gandului.
Tuturor multumiri ca nu ma uitati.
0