3 sculpturi, picturi, desene NUNU

RAMEAU (Tel Aviv - ora 7)

știi ce fac acum?

beau vin roșu cu mere imposibile

mă uit la sănii tăi superbi pe care îi vezi și tu daca îți deschizi mailul

îmi chipui că e toamnă pe Golgota

te torn în bronz cu măinile mele fierbinți

îți ajustez talia, pun buricul la locul lui

îți periez părul pubic cu grebla de greblat grînele

trec un deget peste fese și controlez tonusul mușchiular

iau o proba de viață, alta de urină, ai steluțe în lichidul sinovial, ai pitici subcuantici care sapă în toată ființa ta bulversată avidă de dragoste de un drum cu vaporul ai nevoie de cineva sa doarmă cu tine în brațe să te ducă peste poteci jilave prin paduri de seqoia pline de farmece de bufnițe de gladiatori și suspine în spaniolă și tu sa lași o eșarfă luuungăăăăăă luuuungăăăăăă legată de glezne să se târască ca o eclipsă dupa ce ai fost arsă cu fierul roșu si toți strigau: Ave Maria si alții strigau: Mia Segnora și tu tăceai doar privindu-ne cu ochii ăia mari și triști de ne dădea sîngele pe gură și noi cădeam trăzniți la marginea colbită a dealului pe care se zăreau înfipte doar cruci cruci cruci cruci cruci...

TIBIK INDRIKOVA (Cluj- ceva mai tarziu)

eu tac tac pe masa ta

în ceafa mea moale înfigi delicat unghia

îți recunosc că erau superbi și că sunt eterni în bronz

și că vor ajunge pe masa tuturor celor cu ochi înăuntru

eu tac tac pe masa ta și parcă mai cresc,

mai tresar

cât e ceasul? nu e prea târziu să plec?

văd ce lumină te înconjoară și văd culorile tale în ea și câteodată când merg pe stradă întind mâna să nu ajung la nimic să te știu departe așa cum e bine văd cum o primăvară albastră, umflată, seară taie un miel și din el aburii sângelui și din el iubita mea hrănită în stomacul unuia blând și ei o pun pe brațul meu să adoarmă, să se trezească să o am apoi să doarmă iar și să tot crească și să tot crească lângă mine până mieii îi ling picioarele adormite și eu tristul să privesc la cer să mă ierte cineva, am și eu un trup în brațe și îl pierd înainte de vreme tot la cer privesc ca o pieta vulgară cioplită în carnea unui mare androgin văd lumina ce o înconjoară dar cad din genunchi mai jos și tot o țin să doarmă ea bine, ea nu știe cât dor de trecere, trecerea ei

și cu mugurii noștri pe masă îi arăt cum am salvat-o de mieii din ea

apoi mă trezesc leneș, iar am rămas? și facem dragoste în țarc și adorm cu mieii lingându-mi piciorul

LIVIA TÃTAR (Oradea - timp oprit)

Ai desenat cu buricele

degetelor pe umerii mei

un drum și instantaneu

am învațat hoinăreala

prin lume, exact cum

pașești, cum respiri

viu aerul apropierilor.

și uite-mă, deschizînd

brațele precum copacii

desenînd la rîndu-mi,

cu degetele, culorile

după asemănarea ta.

undeva departe, în sepia,

rotocoalele de timp alunecă

precum inelele pe trupul

copacilor, fluturi bezmetici

mi se așează pe umeri

si licuricii îmi țîșnesc

dintre gene cînd pletele

dansează, în văzduhul serii,

sunete de catifea, rubinii.