Adrian Georgescu

dezleagă-mă la ochi m-am săturat să-mi tot imaginez culoarea pantofilor tăi și blestematele astea de mașini trecând categoric prin urechile și coloana mea vertebrală tu nu știai nimic la început

e aceeași noapte trebuia să fie o noapte la fel cu becurile gri aprins deasupra capetelor noastre strecurate ilegal în peisaj și măști de clovni desenate pe obrajii tăi arși de soare și o sticlă

e o nostalgie continuă pentru tot ceea ce nu ar fi trebuit să trăiesc să fiu era numai un joc de copil fiecare privire lipită de la distanță împrăștiindu-se pe asfalt și totuși ne părea atât de

se făcuse liniște pentru prima dată cu ochii acoperiți ne răsuceam trupurile cât să zburăm ca niște arcuri îndoiți de tensiunea interioară tu nu vedeai cioburile deasupra urmelor roase de

mamă, nu privi pe geam or să te doară ochii de la atâta scotocit prin buzunarele mele după marijuana sau banii furați ieri din pușculiță tu habar n-ai că-n Jamaica fumatul e ceva sfânt, nu? ești

...și tu n-aveai voie să zimbești căci părul ți-ar fi atins stelele mâinile ți-ar fi ajuns mai lungi mai lungi decat cablurile de la metrou în rănile mele aveai un loc cu totul special te țineam

bătrânul se hotărî să plece într-o noapte ca oricare alta își luă penele în spate și câteva lacuri în tolbă perna, oglinda și coșmarul lui preferat apoi zbură în apă zăceau tot felul de

la un moment dat am hotărât să termin cu insistențele mele obsesie ascuțită de a avea obsesii pentru ca tăcând definitiv să nu mai văd treptat pereții din jur(ul tău) și ploaia în vertij

mi-a fost atât de ușor să plec să mă ascund ca un copil printre piese de domino pe atunci nu știam totul și asta mă făcea să văd atât de departe în întuneric cu mâinile agățate de vânt

zidurile s-au prăbușit de-acum camera e numai în mințile noastre ea stă ca pe cruce înfiptă în pupilele noastre își trage limfa din sângele nostru abject / cu fiecare clipă

priveliște cu pomi și becuri de doi bani monstrul se odihnește la amiază cu picioarele bine înfipte în asfalt și cu veșnicii ochelari de întuneric pe ceafă e cald după cum se vede trenurile lasă

am începu să cred că fiecare zi e ca oricare alta până și seara asta cu dinți de vampir mă privește mereu la fel de roșie din patul ei de coșciug noi ne mimăm propria viață a spus

pesemne că dormisem în timpul acela filmul se terminase mâinile îmi erau amorțite și reci ca două cabluri întinse la podea urmăream privirile de dincolo de cortină le simțeam prezența la

cortine era jos zăbovea pe linii de scena în timp ce noi priveam tăcuți ne împărțeam popcorn atât de ușor încât femeia de servici ne-a evitat din simpatie rândul mersul pașilor ei era atât

prietenii mei zboară întotdeauna cu avionul nu mă întrebați de ce se închid în camere și ascultă numai muzică rock părul le flutură în vânt cu mâinile prinse de un Harley

întrebările se terminaseră cu câteva minute mai devreme pe culoare alergam fluturându-ne părul de-acum vom împărți aceeași groapă comună vom a l u n e

rădăcinile noastre sunt adânc înfipte în asfalt rădăcinile noastre ne spânzură ochii în fiecare zi nimeni nu ne vede pe stradă locuitorii de aici întorc capul mereu către reclame și

încep să scriu și de abia mai văd în tăcerea asta dumnezeu știe câți își fac culcușul printre bombe adorm liniștiți fredonând cântece de luptă ochii lor fumurii nu disting negrul de

mi s-a spus că am ajuns celebri o! celebri că am fi subiect de telejurnal de cotidian numele goale pe afișe și munți de-atunci au început să apară strigoii lipiți cu super-glue de

pentru că nu mai puteam fi poeți am ridicat garduri am ridicat ziduri de bca cărămidă roșie sau neagră ne-am făcut corturi ochii mâinile stejari și stâlpi de telegraf am

în fiecare dimineață mă trezesc dau cu capul de geam poemul meu râde în hohote îi dau cu sprayul în ochi se învârte ca o roată uzată de tir îmi propune armistițiu și eu vânzătorul de

poemul meu nu are o mamă în adevăratul sens al cuvântului deși se laudă mai mereu cu un arbore genealogic iși flutură zi și noapte batistele albe când adorm pisicile negre de prin

poemul meu îl vând ieftin atât de ieftin încât toți locatarii blocului meu și-l cumpără au abonamente lunare se înghesuie pe scarile paralele au ochii inchisi e dimineata si inca n-au

nu îmi mai salut vecinii de bloc de câteva zile ei se îmbracă în metale se spar valuri de pereții garsonierei fumează uneori din curentul electric nealternativ îmi hrănesc șerpii flămânzi de