Poezie
Isteric
ordinary people
2 min lectură·
Mediu
dezleagă-mă la ochi
m-am săturat să-mi tot imaginez culoarea pantofilor tăi
și blestematele astea de mașini trecând categoric
prin urechile și coloana mea vertebrală
tu nu știai nimic la început a fost un joc de poker
bulevarde pline de moloz în care zăceam cauterizat
legat cu perfuzii în asfalt de păr cu fire electrice de 330V
din ochi mei se auzeau tot felul de zgomote în cercuri late
vis-a-vis toți râdeau isteric din spatele termopanelor
we\'re just ordinary people we don\'t know which way to go
eram albastru din picioare până-n vârful capului albastru și verde ca un clovn
îmi înghițeam machiajul în sec mă descompuneam fără temperatură și sens
evitam să vorbesc și nici că-mi păsa de înjurăturile trecătorilor
trebuia să plec să uit ce încă mă ținea în viață
ce încă mai țineam închis în mine
exista o copie pentru fiecare celulă a mea
o copie imperfectă pe care mă tot chinuiam s-o extermin
dar tu ce știai de fapt?
săpai zi de zi câte-o groapă și îți îngroșai rimelul de pe nas și picioare
duhneam ca niște pereți îmbibați în motorină
ajunsesem să ne crească iarbă pe frunte dar nu iarba nu weed
1981- Bob Marley plimbându-se pe o altă plajă deasupra noastră
dacă eram prea atent nu mai vedeam dintr-o dată nimic
și tu mă băteai la cap să merg cu ochii închiși printre garduri cu lese de câini
îmi era de ajuns
mă învățaseși să o iau întotdeauna la stânga orice ar fi fost
punct ochit punct lovit cercuri concentrice înmulțite regulat
așa nu aveam cum să mă rătăcesc era sigur
drumurile se închid și acum în week-end fără circulație
carabinierii navigând subteran, aerian și cutanat
003260
0