durerea m-a întins
încă de dimineață
și
m-a răsucit
soare îmi trece prin piele
ca un piercing
mi se cere părerea
mi se cer bani / durerea
vine de la sine
mă dezbrac și
:asta urma să scriu și eu
\"shtyu\"
...
vreau să-mi deschid
ochii
să-mi las măruntaiele în mâinile tale
ca în fața unui fotograf înfrânt
mângâindu-și palmele arse de sudoare
și sânge /
mi-a fost atât de ușor
să plec
să mă ascund
ca un copil
printre piese de domino
pe atunci
nu știam totul
și asta mă făcea
să văd
atât de departe
în întuneric
cu mâinile agățate
de vânt
pentru că
nu mai puteam fi
poeți
am ridicat garduri
am ridicat ziduri
de bca
cărămidă roșie
sau neagră
ne-am făcut corturi
ochii
mâinile stejari
și stâlpi de telegraf
am
nu îmi mai salut
vecinii de bloc de câteva zile
ei se îmbracă în metale
se spar valuri de pereții garsonierei
fumează
uneori din curentul electric nealternativ
îmi hrănesc șerpii flămânzi de
L I B E R T A T E
Mănâncă puțin
din felia
de libertate
și uită-te
cum pier
boabele de mazăre
când alergi
seara
cu amicii
prin răsaduri.
Privește-o,
îneacă-te puțin
cu ea,
și
in noapte
demonii
sapa galerii de metrou
pana la tine
as vrea sa fiu
si eu
unul dintre ei macar...
dar acum
nici eu nu mai sunt acelasi
cand cuvintele aluneca de pe foaie
cand
\"Plângi poete
căci zilele-ți sunt numărate!\",
mi-a zis profetul râzând.
\"Plângi,
căci pete de noroi
îți acoperă ochii
și mâna ți-e prinsă
în vânt.
Umbre te târăsc
pe pământuri
și
De ce sa-ti spun
ca esti frumoasa?
Ca sa mint?!
Vorbe goale pot spune mereu.
Se vand ieftin.
De ce sa-ti spun ca toamna
nu poate veni
fara tine?
Ca sa aberez?!
Anotimpurile se
cortine era jos
zăbovea pe linii de scena
în timp ce noi
priveam tăcuți
ne împărțeam popcorn
atât de ușor
încât femeia de servici
ne-a evitat
din simpatie rândul
mersul pașilor ei
era atât
Scormoneste-ma de idei,
da
mi-au ramasa mici toate
ca nishte haine vechi
pline de praf
agatate in cuier...
Asta e
n-am ce face acum
chiar daca nu-i prea tarziu...
Mai nascocesc eu
1. plouă
la mine în baie țevile se sparg
mai ca niște sticksuri andrei strigă
la geamul din spate sunt diminețile alea goale
când ți se urcă pereții în cap
cu miros de cafea proastă și fețe
la un moment dat am hotărât să termin cu insistențele mele
obsesie ascuțită de a avea obsesii
pentru ca tăcând definitiv
să nu mai văd treptat pereții din jur(ul tău)
și ploaia în vertij
am pus capăt
demente obsesii fum peste tot în margine tălpile pline de jeg
nu tac aș vrea să tac înăuntru nimeni nu înțelege asta e mă uit în urmă
sau sparg paharele de cristal ale mamei
ceea ce privești nu e scris
cu adevărat
de mâna mea
eu stau închis în spatele foii
și mă întind
până spre ochii tăi
apăsați de lentile convexe
de soare și palmele
strânse în șuruburi de
alte zile aceeași nevoie de a șterge totul în față
altă cale absurdă de a-mi arăta că merg pe un val prea bine definit ca să mă mai zbat
să mă schimb da adi tu o sa fii acolo o să aștepți ca
Sunt din ce în ce
mai multe zile
când
privindu-mi chipul în
oglindă
nu văd altceva decât
o imagine prăfuită
de gânduri,
alese parcă la-ntâmplare
să-mi arunce singurătatea
în drum,
și
în fiecare dimineață
mă trezesc
dau cu capul
de geam
poemul meu râde
în hohote
îi dau cu sprayul
în ochi
se învârte
ca o roată uzată
de tir
îmi propune armistițiu
și eu
vânzătorul de
AG