undeva la începuturi
când îmi priveam chipul
în oglinzi
nebun de stele sparte de cuvinte
adormite-n furtună
puteam încă să mă strecor
pe sub cortinele gândului tău
să alerg pe străzi în
despre războaie
o clipă de tăcere
supraumană
înfiptă în zgomot
de protoni și fotoni
înlănțuiți
ei cred
dar cui trebuie
credința lor nebună?
gândacii își sparg carapacea
cochilia
am urcat apoi pe scările de deasupra
cu creierul învârtit ca o bilă de pierce
pasărea cu aripa de pământ se târa cu mine de mână
uitasem aproape că a sparge oglinzi era tabu
(și a scrie fusese
pe coridorul ars am uitat să aruncăm chiștoace
din vorbele de ieri tăiate strâmb
din ochii fratelui mai mare cel nedumerit
să ne întoarcem în cochilie în seceta asta de gânduri
în care nimeni nu
singurătatea are nevoie de o singură frunză
să îngălbenească rădăcini între blocuri de piatră visăm
cum noi care pictam îngeri și fauști căzuți
tăcere poposim la casa de moarte și vânturi
să nu-mi mai ceri nimic de-acum,iubito
nici tu, poet amar de cafenea
rugăciunea mea, de dac, s-a scurs pe străzi fără lumină
și-n stații goale de metrou sau de tramvai
în Piața Universității,
`/quit
`/quit
am deschis ochii și tăcerea își rezema coatele
de pereții camerei reci
pe trotuarul de vis-a-vis oamenii își plimbau șerpii
agale cu zâmbetul căzut între margini de somn
vedeam
m-am trezit scriind ,
cu ochii închiși,
undeva printre bănci în Cișmigiu
sau Herăstrău, nu mai știu ,
sau poate chiar la mine-acasă
în baie, cu jetul de apă între ochi
de fapt, dacă mă uit
Am întins o mână
mai departe
de ziduri.
În vântul dintre pași
strigătele
își cântau refugiul.
Mi-am aruncat privirea
dincolo de stânci
și abisul
n-a contenit
să se-apropie.
Visam ca un
Călare
pe-un cuvânt, mârțoagă,
o luam cândva
la goană
pe drumuri șterse
de lut.
Dimprejur
vânat de scoici
și-necat în
seva de-alabastru
tăiam
liană peste liană
privind
spre
Tot ce a fost
și tot ce n-a fost
mă duce cu gândul
pe mări de lumină.
Ca o satană de paie
sub pietre
șezând
mă înec cu salivă de zeu.
Aștept
albastrul de pene
furat.
îmi stau nopțile în cap...
mă agăț,
mă prind de tristeți
să nu-mi văd
chipul
îngropat în stele...
aștept
scurgerea eternității...
aștept
albastrul
anonim
al
nopților
de rând.
L I B E R T A T E
Mănâncă puțin
din felia
de libertate
și uită-te
cum pier
boabele de mazăre
când alergi
seara
cu amicii
prin răsaduri.
Privește-o,
îneacă-te puțin
cu ea,
și
Nu vreau să citesc nimic,
acum.
Mă ridic.
Sub oceanul (ăsta)
de supraoameni
stă nimicul
în pungi
de un kilogram
și jumătate.
Frunze din pomi
de neputință
fumez
să treacă
timpul
mai
Am febră.
Da,
băiete,
am febră
și nu-i nici
o farmacie
prin zonă.
M-au îmbolnăvit
cuvintele
pe care le tot
virusează
oamenii ăștia
de bucătărie.
Da,
am febră,băiete.
Nu-i vreo
Mă dor gândurile...
Da,
mă dor mai tare
în ultima vreme
căci îmi tot falsific visele
și ți le vând.
Habar n-am la ce-ți folosesc
și parcă te și văd
cu o întrega colecție
râzând(de
\"Plângi poete
căci zilele-ți sunt numărate!\",
mi-a zis profetul râzând.
\"Plângi,
căci pete de noroi
îți acoperă ochii
și mâna ți-e prinsă
în vânt.
Umbre te târăsc
pe pământuri
și
Sunt din ce în ce
mai multe zile
când
privindu-mi chipul în
oglindă
nu văd altceva decât
o imagine prăfuită
de gânduri,
alese parcă la-ntâmplare
să-mi arunce singurătatea
în drum,
și
AG