Adrian Furnica

De ce e negru tot ce mă înconjoară ? Și gândurile și fețele oamenilor Și frunzele copacilor Și zâmbetul tău Și aerul ce-l trag în pieptul Negru ? Privirile ce mă lovesc în priviri Sunt pline

Dacă ar exista pe lume doar Tratamentul prin Iubire Atunci eu aș fi bolnav Tot timpul. Iar tu ai fi Veșnică Dacă iubirea mea pentru tine Ar fi o linie dreaptă, m-aș întreba Mereu ce se

De ce-mi refuzi cu gându-n nori Minciuna dulce a trasului de sfori ?

Cum aș putea face să-mi vindec Imaginația ? Să o pansez de urgență cu alte Impresii? Nu știu un tratament mai bun. În ultima vreme n-am fost atent la ea Și am lăsat-o să sângereze pe

Cred că sunt urmărit de ghinion Căci sufletul mi-e plin de tine Fără să te cunosc și fără să te simt Prin preajmă Mă uit după tine și încerc să te Recunosc printre privirile ce se lipesc De

Câteodată nu-mi trebuie Nimic Nici Gânduri Nici sclipiri Nici Scântei Câteodată nici nu-mi doresc Nimic Nici Forme Nici Conținut Nici cer Câteodată nu-mi trebuie Decât

Ce ți-e sufletul ăsta Și cum te mai joacă el Pe degete Uite așa… Cum te trimite la groapa de gunoi A istoriei La dansul de pe urmă Sau la cel dintâi Te pune la masă Sau îți fură farfuria

Ce întuneric se lasă peste câmpul De luptă al sufletelor noastre Acolo unde cuvintele învinse Sunt condamnate la moarte și Atârnate în ștreang. Se clatină încet și sumbru Plânse de

Bate vântul printre gândurile mele Așezate pe rafturile minții Prăfuite și un pic mucegăite de atâta Umezeală de lacrimi și apăsate de uitare Îmi doream de mult să fac un pic de ordine Să le

Aseară marea mi-a intrat în ochi Ștergând cu valul moale delicat Numele tău scris pe nisipul retinei Care-a început să-mi curgă pe obraji Închis în lacrimile născute inocent Din lipsa ta …. Mă

Am închis ochii și am strigat Numele tău Încercând să-mi imaginez cum ar fi Să mă iubești Măcar un pic Acum în ceasul al doisprezecelea Am strâns pumnii încercând să te prind În căușul

Am încercat să umplu Tăcerea dintre noi Cu umbrele cuvintelor de dragoste Nerostite Neluminate și Nebănuite Pe care le-am visat spuse Încet la ureche Dar care au murit chiar înainte De

Am venit la recepția Inimii tale În încercarea de a găsi un loc Să-mi cazez și eu sufletul Undeva Ca să nu doarmă rătăcit Prin cine știe ce ungher Și privesc plin de speranță La

Am să plec Din mine! Mă părăsesc Pentru că nu mai pot Rezista Să te iubesc Atât de fără Speranță. Și poate ce rămâne, Mai stăpân Pe ce simte Și făcând apel La cea mai

Am revelația că iubirea mea Pentru tine Determină nebunul din mine Să scrie poezia asta Și să-și asume odată pentru Totdeauna Această uimitoare Pedeapsă.

Am prins un gând despre tine Care mi-a promis Că dacă îi dau drumul să plece Înapoi în lumea largă A gândurilor Îmi dă voie să depun Trei săruturi Acolo unde vreau eu. Unul l-am păstrat

Am pândit câteva clipe Grădina cuvintelor Iar când Argus a adormit îmbătat De parfumul gândurilor mele Am scos din teacă limba mea Cea ascuțită Și-am început să secer în dreapta și-n

Am luat inima mea Adormită Și am așezat-o lângă Inima ta trează Ca să învețe și ea Ce înseamnă dragostea Adevarată Și să rodească împreună Un vis cu noi doi Mai real decât Vântul

Am cunoscut aseară-n gând o fată care Trecea prin spatele ochilor mei adunând În mănunchiuri Imagini pe care le lipea cu săruturi Mai tandre, când așeza la locul lor buzele Mai dulci, când lăsa

Ai plecat zâmbind complice Și m-ai lăsat așezat frumos În vitrina sufletului Tău. Am înțeles că trebuie să stau Nemișcat Strângând de mână Disperarea Și frica de a fi uitat Printre

Adulmecând miresma florilor din glastră Și-a sufletului gând amar Iubirea noastră moare și inima albastră Se risipește împreună cu un gând hoinar Iubito! Nu vrei să-mi sorbi o lacrimă

Îmi strigă sufletul Un gând de jale Întunecat și apăsător Peste pietrele din gândul meu Care nu lasa în jur nici o fărâmă De ecou Și atunci durerea nu se mai zbate Între pereții tari și

Îmi mai răsună încă în urechi Un suspin trist, dar sigur Ce-mi transmite un adio de dincolo De privirea ta Rece. Mi se mai zbate încă între pleoape Un surâs nestingherit și rece Ce-mi dă

Îmi intră tăcerea în sânge Și în ochi Printre firele de păr Și în degetele Care au început să tacă și ele Odată cu mine. Simt cum îmi intră tăcerea în priviri Și pleoapele încep și ele