Adrian Furnica

Intrat-am noi, câțiva, în labirint Ducând pe fruntea fiecăruia Pecetea unui simțământ ciudat și Nou Eu purtam iubirea Ea fericirea de a fi În timp ce el cinstea cu gând curat Poezia

Îmi vine să plâng Și-mi vine să-mi iau adio de la speranță Aș vrea să aprind lumânări Pentru iubirile moarte înainte de a se naște Astfel să pot lumina încet și fără spor Drumul sufletelor

Ieri am înghițit luna plină Cu garnitură de stele. Așteptam de mult clipa asta Căci, în fiecare zi, vânzătorul încerca Să-mi bage pe gât Câte un Crai Nou La același preț Azi mă pregătesc să

Haide să ne unim gândurile amorțite Și să ne afundăm în neant Acolo jos unde nu există lumină Nici ochi să o vadă Unde nu există săruturi Nici buze să le strivească Unde nu suntem tu și eu Ci

Haide, iubito, să toarcem idei Să împletim sentimente și priviri Și să ne potrivim gândurile să bată Aceeași secundă. Haide, iubito, să obosim împreună Gândind la fel la ziua de ieri Când

Haide, femeie, adapă-mă la sânul tău prea plin Să sug cu gura plină de nesaț Nectar, ambrozie, cucută și venin Căci doară singură m-ai așezat în laț Aș vrea să zburd în libertatea mare Să

E cald, e liniște, în sfârșit E lumină Ziua a început cu adierea unui gând Zburând prin camera răvășită Ca o palidă mângâiere Intrată printr-o ureche Și rămasă acolo O consolare susținută

Dragostea mea e de vânzare Mie nu-mi mai trebuie pentru că Nu mai are obiect Și nu știu ce să fac cu ea Așa ponosită, fără vlagă Uitată după ușă Sprijinită cu greu de o speranță Mică Și ea

Ce bine-mi pare că te văd opacă Pierdută-n sunete perverse Cu șoapte obligate iar să tacă Și lacrimile oprite să se verse Doream să te primesc în inima icoană Și să te siluiesc cu gând

De prin trei, cu gânduri bune Spuse cu viu grai prin lume Au intrat cu dulce glas Trei suspine de pripas Ce erau pierdute-n nori Colo, lângă subțiori Cu trei zâmbete caline Așezate chiar pe

Hai să ne culcăm unul cu celalalt În gând Să ne visăm frumoși și tandri și împăcați Ca în prima zi când s-a născut Iubirea Când ne sorbeam cu grijă lacrimile Din priviri Când ne era de ajuns

Hai să ne adunăm de pe jos cuvintele Care s-au lovit între ele În timp ce zburau, bezmetice, înspre noi. Să le reparăm, să le îndreptăm sau măcar Să încercăm să le mai folosim odată. Poate că

Hai să jucăm din nou La zaruri dorința De a ne întâlni din nou Și să știm de acum că îndeplinim Cu strășnicie, jocul întâmplării Să cântărim prin ochii hazardului ipoteza Că de data

Gândurile de sticlă de aseară S-au spart lovite de privirea ta Scânteietoare Dar nu vreau să le arunc afară Din mine Pentru că am auzit prin vecini Că cioburile Aduc noroc Așa că am

Gândesc Și asta-mi acoperă toată Ființa cu tine Și toate nopțile cu atingeri Ireale Și simt cum secundele Sunt devorate De imaginea ta Plină de necunoscut Către care

Fulgi de zăpadă Mângâie cerul și se așează Ușor Pe buza ta de sus Acolo sunt condamnați La uitare, Striviți între un sărut Fierbinte Și un gând răzleț Despre mine.

Eu m-am gândit să-ți înghesui buzele Sub pleoapele mele larg deschise Și să privesc lumea printre surâsuri și suspine. Nu-i așa că viața mea ar fi mai caldă, mai bună, mai senină ? Cum altfel

E noapte Și îngerii care împodobesc iubiri Dorm și ei După truda de peste zi În care au cărat în toate Sensurile Sărutări și oftaturi Luându-le de pe rafturi Și așezându-le acolo unde

De fiecare dată când simt că mă îndrăgostesc Fug la bucătărie și-mi torn în cap un pahar cu apă Rece. Ce dacă mi se-ntâmplă prostia asta iarna? Iar după ce strig cât pot de tare ”Dragostea e o

Nu am știut că iubirea Crește pe peronul gării De unde pleacă trenurile Care te duc departe de mine În spatele unui geam Afumat Și învechit Care cine știe câte a mai văzut și el În viața

De câteva zile, simt cum Te-ai mutat cu arme și bagaje În mintea mea Ai adus întâi, pe neașteptate Un zâmbet pe care l-ai așezat La intrare ca să mă lovesc de el De fiecare dată când

De câte ori mă închid în mine Trântesc ușa gândurilor atât de tare Încât îmi zdrăngăne ideile Zbătându-se între pereții minții. Și nu de multe ori rămân blocat Înăuntru Lipsit de lumină De

De câte ori mă gândesc La tine Lângă privirea mea răsare O floare De câte ori văd flori În priviri Gândul mă duce La tine Va trebui să fac cumva Să ies din acest cerc Floral

De ce te iubesc ar putea știi Doar neuronii Pentru că numai ei mănâncă Sentimente pe pâine toată ziua. De ce te iubesc ar putea știi și dinții Pentru că numai ei mestecă Blesteme de durere