Adrian Furnica

Îmi doresc să stau în mintea ta Ca și cum nu aș fi Ca și cum n-aș exista Dar să fac astfel încât, la plecare Să simți că am lăsat Un gol imens În urma mea Pe care să nu-l poți Umple decât

Sărutul tău încă mă arde pe buze Iar șoapta ta lină îmi asudă-n ureche Zâmbetul simplu te aruncă-ntre muze Și simt că în suflet îmi ești fără pereche…. Te stiu, te visez, nu-mi doresc mai

Am adormit când am văzut că toate Gândurile s-au dus la culcare Asigurându-mă că, astfel, voi avea o noapte Linistită Știam că dacă se iau la trântă, așa cum fac când sunt Treaz, Nu o să te

N-aș fi crezut vreodată Că mă pot simți Atât de bine Și de împlinit Cu memoria și Imaginația Oprite din drum de Tine, De parfumul tău, De gândul Că te voi Revedea, De puterea de a

Încet, încet, încet, Șoaptele tale se apropie de mine Se urcă de pe umeri spre urechi Pe unde îmi intră înăuntru, călcându-mi În picioare timpanele sensibile Parcă le zăresc un pic în

Încerc de câteva zile să dorm Același somn cu tine Cu capul pe aceeași pernă Cu gândurile în aceleași vise Adulmecând cu nesaț sărutul De început de noapte De sfârșit de trezire O beție de

Într-o viață plină de colțuri De unghiuri care înțeapă În coasta sângerândă a destinului Nu reușesc să mă refugiez Decât în rotunjimile Iubirii tale Atât de bună, De blândă Și de

Să mai urcăm un gând Iubito, Către răscrucea de unde Vom putea privi În noi înșine, Acolo sus, de unde Se vede în depărtare O umbră de îndoială Și un refuz de acceptare Pe care le-am

Și pentru că eram priceput În ghicitul în cafea Am încercat să ghicesc și în surâsul tău Pentru că mi-am zis că, poate, merge Pe dreapta buzelor am văzut un Drum de seară Dar parcă nu-mi

Treceam azi noapte prin memorie Când te-am găsit ascunsă într-o cută A unui vis răzleț de dragoste Uitat și un pic prăfuit de Nefolosință Cu ochii închiși, în pumnii strânși Țineai închisă

Te-aș bea! Bine! Te-aș săruta! Și mai bine. Aș strânge inima ta între două felii de suflet Și aș mânca-o. Apoi aș plescăi fericit la finele festinului. Nu știu dacă m-aș sătura fără un pic de

Sunt convins că te simți bine După ce, ieri, ai dărâmat de pe socluri Toți îngerii din grădina iubirii Mă uit din depărtare și Pe capetele hâde ale coloanelor, Printre cioburi și

Sărutul tău, depus aseară la Încheietura dintre Vis și realitate A născut o secundă de lumină Apoi încă una și încă una Ca într-o cavalcadă de licurici Formați din două buze dulci Care

Să fie oare o întâmplare că toate aceste Cuvinte sunt de gen feminin? Tristețea Melancolia Iubirea Ura Speranța Deznădejdea? Ce au ele oare în comun? Și de ce mi le-am amintit pe toate

Privesc uimit cum, pe verticala Iubirii mele pentru tine Se scurge încet O lacrimă stingheră Așezată cu grijă Pe sânul tău drept Adăpând cu umezeala ei Efemeră Setea de tine Și ținând loc

De la un timp încoace Simțind cum dragostea mea pentru Tine Crește Am strâns funia cu care o țineam legată Apropiind-o tot mai mult de mine Spre a fi sigur că nu scapă din Conul de umbră al

Uite, aici e urma lăsată de primul tău Surâs Iar aici e cea a ultimului tău Suspin Înainte de adio. Tot ce se vede între ele sunt Cicatrici Rămase ca dovadă că ai trecut Prin mine Iar

Te cânt în gând Pe măsură ce te înghit Bucată cu bucată Și te clipesc în timp ce te Gândesc între fiecare Atingere a pleoapelor Și te înlocuiesc în mine Bucată cu bucată Atâta timp cât

Trăiesc cu ochii la ceas Și cu secundele minione Răsfirate prin păr Împart timpul în perioade stricte Dintre două clipiri Și le amestec cu cele dintre două Respirări Mai și plâng

Îmi zboară printre gânduri Fulgi de zăpadă Care se așează apoi peste Tot și toate Îmbrăcând în alb și cele mai negre Amintiri Astfel încât, de departe, totul să pară Atât de frumos și de

Ai râs Și-n sunetul nebănuit am auzit Cum lumea mi s-a pus La picioare Și mi s-a dăruit cu tot ce are ea Mai bun Și mai frumos. Mi-ai spus că mă iubești Și am simțit cum lumea mi-a

Te iubesc și asta-mi ocupă tot timpul Tot capul, tot gândul, tot trupul Te iubesc și asta-mi ține de foame De sete, de ducă, de noapte Te iubesc și asta-mi face bine Și rău, încet, sfios și

Plouă greu Iar din norii gândurilor mele Picură idei. Astfel udat, pământul cald al conștiinței Mele E gata să rodească Senzația procreării Când Deodată Apari tu Lipăind cu picioarele